Finala „Românii au talent“: câţi telespectatori a avut show-ul de la Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa
The Beat, SpeedCubing şi Bogdan Bolohan, alături de Pavel Bartoş
şi Smiley, pe scena „Românii au talent“ FOTO Pro TV
Trupa The Beat, SpeedCubing şi Bogdan Bolohan, alături de Pavel Bartoş şi Smiley, pe scena „Românii au talent“ FOTO Pro TV

Finala „Românii au talent“. Ultimul act al show-ului „Românii au talent“, câştigat de grupul SpeedCubing, a atras în faţa micilor ecrane o medie de 2,3 milioane de români pe minut. Aproximativ patru milioane de telespectatori a avut ca vârf de audienţă show-ul de la Pro TV, acelaşi post care a dominat şi segmentul publicului comercial.

Finala „Românii au talent“ a atras, la nivelul întregii ţări, aproximativ 2,3 milioane de telespectatori în medie pe minut, pe intervalul orar 20:30 - 01.20. Kanal D a venit pe locul secund în topul audienţelor cu o medie de 580.000 de telespectatori, urmat de Antena 1 cu puţin peste jumătate de milion de români în medie, arată paginademedia.ro. Vârful de audienţă a avut 3,8 milioane de telespectatori, la ora 22:39 (rating 21 şi 45,4 cotă de piaţă).

La nivel urban, aproape 1,4 milioane de telespectatori au urmărit în fiecare minut finala show-ului de pe Pro TV. Kanal D, tot pe poziţia a doua, a avut 320.000 de telespectatori în medie pe minut, iar Antena 1, pe locul trei, 304.000 de telespectatori pe minut.

Pe segmentul publicului comercial cu vârste între 18 şi 49 de ani, 750.000 de telespectatori au urmărit finala „Românii au talent“. Antena 1 a avut pe locul secund o medie de 150.000 de telespectatori, iar Kanal D, pe locul trei, o medie de 103.000 de telespectatori. Pro TV a avut cotă de piaţă de 46%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre telespectatorii între 18 şi 49 de ani care se uitau la televizor erau cu ochii pe finala „Românii au talent“, specifică aceeaşi sursă citată.

Tinerii din grupul SpeedCubing, Cristian Leana, Martin Fronescu şi Flavian Glonţ, care l-au determinat la audiţii pe Andi Moisescu să apese butonul auriu şi să-i trimită astfel direct în semifinale, au fost desemnaţi marii câştigători ai celui de-al cincilea sezon al emisiunii „Românii au talent“. Băieţii care formează grupul Speedcubing au trecut la un alt nivel şi au demonstrat că imaginaţia umană nu are limite. Ei au făcut un adevărat show din rezolvarea cubului Rubik, implicându-i pe membrii juriului în „jocul inteligenţei“ şi realizând din aceleaşi celebre cuburi portretele celor doi prezentatori ai finalei „Românii au talent“, Smiley şi Pavel Bartoş. 

Cristian Leana, Martin Fronescu şi Flavian Glonţ sunt prieteni şi se cunosc foarte bine, întâlnindu-se mereu la concursurile de Speedcubing. Cristian Antoniu Leana are 20 de ani, este student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Politehnicii şi şi-a descoperit pasiunea pentru cubul Rubik într-o excursie pe când era clasa a IX-a. Martin Fronescu, în vârstă de 12 ani, este elev în clasa a V-a şi spune că pasiunea pentru cubul Rubik a descoperit-o când a primit unul cadou de Sfântul Nicolae, în 2012. Flavian Glonţ, în vârstă de 17 ani, este elev în clasa a X-a şi a început „să se joace“ cu faimosul cub la vârsta de 13 ani când l-a descoperit într-o pungă de pufuleţi cu surprize.

Vizibil emoţionaţi după ce au fost desemnaţi câştigătorii sezonului cinci al emisiunii „Românii au talent“, Flavian Glonţ, Martin Fronescu şi Cristian Leana, sau pe scurt grupul SpeedCubing, au declarat pentru „Adevărul“ că se simt fericiţi pentru că semenii lor i-au votat. În calitate de „cei mai talentaţi români“, cei trei băieţi au mărturisit că iubesc România şi că reprezentaţia din finală a avut ca scop oferirea unei alte perspective asupra vieţii.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite