Finala Bake Off România: cine a câştigat titlul de Cel mai bun cofetar amator din România FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ioan şi Irina
Bucur s-au duelat în ultimul act de la Bake Off România cu două torturi
spectaculoase de nuntă FOTO Facebook/Pro TV
Daniel Ioan şi Irina Bucur s-au duelat în ultimul act de la Bake Off România cu două torturi spectaculoase de nuntă FOTO Facebook/Pro TV

Bake Off România câştigător. Show-ul Bake Off România şi-a desemnat câştigătorul şi, implicit deţinătorul titlului de Cel mai bun cofetar amator, acelaşi care a plecat acasă cu marele premiu în valoare de 25.000 de euro.

Daniel Ioan (37 de ani), un consultant financiar, a fost ales Cel mai bun cofetar amator al show-ului Bake Off România, după ce tema finalei a fost cea a nunţii. Robert, Irina şi Daniel au încercat să demonstreze celor trei membri ai juriului că au toate ingredientele necesare pentru a ajunge atât de aproape de titlul de Cel mai bun cofetar amator din România şi marele premiu de 25.000 de euro.

Alex Stan, Simona Pope şi Tudor Constantinescu s-au pregătit cu probe spectaculoase şi dificile, iar Nicolle Stănese a fost alături de concurenţi pentru a-i susţine în momentele tensionate.

Mădălina Pometescu, românca care a reuşit să impresioneze o ţară întreagă şi să câştige marele premiul Bake Off Italia, a fost invitata specială a finale, cea care a stabilit proba de creativitate în cortul Bake Off România.

Mai jos, cele mai importante momente ale finalei Bake Off România 2016. 

Li s-a rupt turta în cap în finala Bake Off România 

La proba de semnătură, concurenţii au primit o temă specială: turta miresei, o pâine tradiţională folosită în ziua nunţii, pentru care au avut la dispoziţie două ore şi jumătate. Simona Pope a precizat că turta „trebuie să fie dulce, să aibă aspect de cozonac, să se rupă fâşii şi în niciun caz nu trebuie să aibă gust de pâine“.

Irina a realizat o turtă aromată cu vanilie, coajă de portocală şi lămâie dintr-o împletitură complicată, în cinci fâşii. Aceasta a ţinut să precizeze că Robert se află în finală pentru că ea ar fi avut un aport important în reuşita reţetelor lui. Aceasta a spus că Robert s-a uitat spre ea în momentele de impas, pentru a-i fura ideile, la un moment dat folosindu-se chiar de crema făcută de ea. 

Juraţii consideră că turta trebuie neapărat să fie decorată cu cocă moartă, iar acest lucru i-a pus în încurcătură pe concurenţi. Tudor a explicat aşa zisa „coca moartă“ este un aluat simplu făcut din apă şi făină şi trebuie să păstreze elementele decorative albe.

La momentul jurizării, turta lui Robert a fost cea mai apreciată de juriu pentru că s-a rupt foarte usor, a fost bună la gust şi a avut o textură plăcută. Chiar dacă Simona ar fi preferat ca turta să fie mai dulce, juriul a căzut de acord că per total a fost o turtă reuşită.

Despre turta lui Daniel, juriul a spus că este foarte elastică şi se rupe greu. Nici despre gust nu au avut foarte multe cuvinte de laudă, însă au fost mulţumiţi de ornamente. Totodată, despre turta Irinei, Tudor Constantinescu a spus că i-ar fi plăcut să fie „mai finuţă, mai elegantă“, în ceea ce priveşte aspectul. „La gust nu ţi-a ieşit, nu are sare, nu are zahăr, gustul este puţin fad“, a adăugat aceasta, spunând totodată că avea aşteptări mult mai mari din partea Irinei. 

image

FOTO Facebook/ Pro TV 

Alex Stan i-a încurcat pe finaliţti cu o reţetă SF 

La proba tehnică, concurenţii au primit din partea lui Alex Stan o reţetă complicată - Croquembouche, un tort de nuntă, folosit în Franţa, pentru care au avut la dispoziţie patru ore. Tortul este format din gogoşele rotunde cu aluat de ecler, denumite „choux“,  umplute cu cremă de lămâie şi „sudate“ cu caramel. În plus, tortul cerut de Alex trebuia să conţină o nougatine în formă de lacrimă. Cu această ocazie, conştient de dificultatea probei, Alex le-a spus le-a făcut celor trei concurenţi o promisiune: „Dacă vă iese proba asta, vă angajez pe toţi trei“. 

image

FOTO Facebook/ Pro TV 

Concurenţii s-au declarat uimiţi, spunând că aceasta este o reţetă „SF“. Proba le-a dat multe bătăi de cap celor trei. Aceştia au avut de suferit la momentul montării tortul, arzându-se constant cu caramelul încă fierbinte. Totodată, la final, torurile făcute de Daniel şi Irina au cedat. Lacrima din nougatine a Irinei s-a prăbuşit, iar nougatelul pe care era spijinită figurina lui Daniel a cedat şi s-a crăpat. Tortul lui Robert, deşi puţin înclinat, a fost singurul care a rămas în picioare.

La momentul jurizării, Alex Stan a spus că torturile sunt reuşite, chiar dacă partea de sus nu le-a ieşit. La nivelul gustului, juriul a fost foarte mulţumit de preparatele lui Daniel şi Irinei. Când a venit rândul lui Robert, însă, aceştia au constatat că choux-urile nu erau învelite în caramel, aşa cum spunea reţeta. „Acesta deja nu mai este un Croque en Bouche“, a spus Tudor. „În ciuda faptului că stă în picioare, nu este terminat“, a completat Alex.

După cea de-a doua probă, lui Robert i-a revenit locul al treilea, locul al doilea a fost ocupat de Irina, iar Daniel a ieşit pe locul întâi. „Ce aţi realizat toţi trei este la nivel de cofetari profesionişti. Din acest punct nu mai sunteţi cofetari amatori, ci cofetari. Punct“, le-a spus Alex. 

Probă fulger pentru a decide cine ajunge în ultimul act 

Proba de creativitate a venit cu o nouă provocare în jurul nunţii: un Candy Bar care să conţină 50 de Cupcakes şi 50 de Cake Pops, pentru care au avut la dispoziţie trei ore.

„La prima vedere nu e cel mai îngrijit Candy Bar“, a spus Simona despre preparatele lui Daniel. Dacă Alex i-a atras atenţia că cupcake-urile sunt prea dulci, Tudor a fost impresionat de gust, însă nu a fost mulţumit de glazură.

Despre Candy Bar-ul lui Robert, juriul a spus că are un aspect frumos, dar la nivelul gustului a cam lăsat de dorit. Irina, însă, a avut parte de o supriză neplăcută când a văzut că cake pops-urile sale au rămas lipite de farfurie. Juriul a fost de părere că dulciurile ei sunt un dezastru în ceea ce priveşte gustul, chiar dacă au un aspect plăcut.

În urma probei de creativitate, juriul a hotărât ca Daniel să fie primul concurent care merge în finală. Irina şi Robert au fost nevoiţi să treacă printr-o probă fulger, deoarece juriul nu s-a putut hotărî între cei doi. Aceştia au avut o oră la dispoziţie în care să realizeze un souffle de ciocolată. Jurizarea a avut loc chiar în momentul în care concurenţii au scos preparatul din cuptor, însă membri juriului au fost dezamăgiţi de rezultat, souffle-urile având o compoziţie destul de lichidă. Aflaţi din nou în impas, aceştia au fost nevoiţi să voteze cine s-a descurcat totuşi mai bine la această probă. Astfel că Irina a primit două voturi, iar Robert a fost eliminat.

„Ambele preparate au fost ratate din punct de vedere tehnic, însă cel al Irinei a fost mai bun la gust“, a spus Alex în urma probei. De aceeaşi părere a fost şi Tudor Constantinescu. 

Tortul de nuntă, proba decisivă

Un tort de nuntă spectaculos care să aibă şi un element surpriză, aceasta a fost ultima probă Bake Off România. Proba a fost dată de Mădălina Prometescu, câştigătoarea show-ului omonim din Italia. Daniel şi Irina au avut la dispoziţie şase ore pentru a pregăti tortul special pentru 60 de invitaţi. Cei doi au fost încurajaţi de rude şi de prieteni, dar şi de ceilalţi concurenţi cu care s-au „duelat“ pe parcursul show-ului. 

bake off romania pro tv

FOTO Pro TV 

Cei doi concurenţi au avut tactici diferite prin care au abordate pregătirea torturilor, cofetarii atenţionându-i că trebuie să ţină cont de timp. Irina a ales că prepare un tort cu zmeură, pe trei etaje, în timp ce Daniel a ales să facă un tort cu ciocolată, pe cinci etaje.

Daniel a fost primul care a primit verdictul din partea juriului, după degustarea tortului de ciocolată. „Glasajul tău nu este cel mai reuşit, ar fi fost mai interesant să ai unul mai lucios“, i-a spus Simona Pope. „Apreciez modul în care ai prezentat tortul“, i-a zis şi Tudor Constantinescu, bucurându-se de faptul că acesta şi-a prezentat tortul cu artificii şi fum, în ton cu atmosfera autentică de nuntă. 

bake of romania facebook pro tv

FOTO Pro TV 

Irina s-a prezentat cu un tort de zmeură acoperit cu pastă de zahăr. Concurenta a proiectat imagini pe tortul alb cu povestea împlinirii unei familii şi care i-a atins pe cei trei cofetari prefesionişti. Singurul minus semnalat de Tudor Constantinescu a fost blatul de zahăr mult prea gros. 

bake off romania facebook pro tv

FOTO Pro TV 

După deliberări, cei trei cofetari au venit în faţa concurenţilor pentru a prezenta câştigătorul Bake Off România. Astfel, titlul de Cel mai bun cofetar amator din România i-a revenit lui Daniel Ioan. Acesta din urmă i-a mulţumit soţiei pentru suţinere. Juriul Bake Off România, Alex Stan, Simona Pope şi Tudor Constantinescu, s-au arătat mulţumiţi de alegere şi au declarat că Daniel poate să îşi deschidă oricând o afacere având în vedere abilităţile pe care le are. 

bake off romania facebook pro tv

FOTO Facebook/ Pro TV 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite