Filosofie în bucătărie, cu Stelian Tănase, la „Politică şi delicateţuri“: „Gătitul e o artă la fel de rafinată precum literatura“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Dinescu îl tratează pe fostul preşedinte al Televiziunii Române cu un curcan injectat cu... coniac. Savuroasa întâlnire a celor doi vechi prieteni, pe 22 mai, la ora 15:00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„Cred că gătitul este o artă la fel de rafinată precum literatura“, afirmă Stelian Tănase, invitatul lui Mircea Dinescu din ediţia de duminică a emisiunii „Politică şi delicateţuri“. Poetul ne aşteaptă în faţa micilor ecrane alături de prietenul şi partenerul său de dezbateri, pe 22 mai, de la 15:00, la TVR 1 şi TVR HD sau online, pe TVR+.

Scriitorul, istoricul şi analistul politic Stelian Tănase asistă la pregătirea unui curcan de ţară, pe care Dinescu îl injectează cu coniac şi unt, îl umple cu mere, stafide şi leuştean şi apoi îl bagă la cuptor. Până când curcanul este gata, poetul aruncă în tigaie dovlecei, ardei, morcovi şi ciuperci, le stropeşte cu vin rosé de la Cetate şi le lasă să fiarbă cuminţi, împreună cu o mână de bulgur.  

Când totul este pregătit, gazda şi musafirul său coboară în cramă, pentru o şuetă şi pentru muzica tarafului condus de Constantin Lătăreţu. Cei doi prieteni deapănă amintiri, discută despre literatură şi despre noua carte semnată de Stelian Tănase, „Dracul şi mumia“, iar autorul îi dezvăluie gazdei sale, dar şi telespectatorilor TVR, motivul pentru care acest volum a luat naştere.

„Când bei un pahar, mesteci o ciupercuţă într-o tigaie, mai ai şi un curcan auriu, se îmblânzeşte omul“, concluzionează cu umor Dinescu, la finalul întâlnirii cu prietenul său. 

mircea dinescu stelian tanase tvr

FOTO TVR 1 

image

FOTO TVR 1 

Stelian Tănase s-a născut pe 17 februarie 1952 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti. A participat la Revoluţia din 1989 şi, imediat după schimbarea regimului, a devenit membru şi primul preşedinte al Grupului pentru Dialog Social. A obţinut doctoratul în sociologie politică la SNSPA în 1996.

A realizat talk-show-uri pe teme politice sau culturale la posturile de televiziune TVR, Realitatea TV - pe care le-a şi condus - Antena 1. În prezent, este profesor Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Opera lui Stelian Tănase are trei părţi importante: textele ficţionale (literatura), textele nonficţionale (ştiinţă politică, istorie, cercetarea arhivelor) şi memorialistica. O parte semnificativă a cărţilor nonficţionale reprezintă rodul cercetărilor de decenii făcute de Stelian Tănase în arhivele comunismului românesc, arhivele PCR şi arhivele fostei poliţii politice, Securitatea.

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi mastercheful Dinescu realizează şi moderează „Politică şi delicateţuri“ la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortând-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, o vedetă, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite