Ferma vedetelor: Cum s-a terminat duelul dintre Sorana şi Elena Lasconi. Concurenţii, în lacrimi: „Mi-a plecat un foarte bun prieten, sunt vulnerabilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Darclee şi Elena Lasconi au izbucnit în lacrimi la sfârşitul duelului FOTO Pro TV
Sorana Darclee şi Elena Lasconi au izbucnit în lacrimi la sfârşitul duelului FOTO Pro TV

„Ferma vedetelor“ a fost marcată de duelul dintre Sorana Darclee şi Elena Lasconi, iar finalul a adus lacrimi de tristeţe printre puţinii concurenţi rămaşi în joc.

Sorana a luptat până în ultimul moment, în ciuda faptului că a fost accidentată la un picior, însă Elena a reuşit să câştige două dintre cele trei probe ale duelului. 

„Sunt accidentată, dar la duel voi lupta. Şi într-un picior voi lupta“, a declarat cântăreaţa înaintea confruntării. „Din momentul acesta, eu lupt pentru fata mea, pentru că ea are încredere în mine şi eu nu vreau să o dezamăgesc“, a mărturisit şi Elena înainte de a intra arena duelului.

Nea Raţă a venit în control, iar inspecţia nu le-a adus nimic în schimb fermierilor. Augustin, Ionuţ şi Mioara au plecat cu Nea Raţă la mare pentru un scurt moment de distracţie, însă s-au întors la timp pentru marele duel. 

Odată intrate în arenă, Sorana şi Elena au început să glumească. „Deci e probă în care câştigă cine vorbeşte mai mult“, a constatat Paul amuzat. La prima probă, Panoul cu potcoave, cele două au trebuit să găsească şapte potcoave ascunse în fân şi să le pună pe panoul special amenajat. O probă foarte dificilă, care a ţinut de noroc şi care a pus la încercare răbdarea celor două dueliste, dar şi rezistenţa fizică. Deşi scorul a fost foarte strâns, cea care a reuşit să găsească prima cele şapte potcoave norocoase şi să câştige a fost Elena. 

ferma vedetelor
ferma vedetelor

Cea de-a doua probă, Răspunde şi câştigi, a testat cunoştinţele de fermieri ale celor două. Ele au trebuit să răspundă la întrebări din cartea fermei şi fiecare a avut posibilitatea să anuleze un punct adversarei, răsturnându-şi în cap o găleată cu un conţinut surpriză. Prima care a avut curaj să facă acest lucru a fost Elena, răsturnându-şi în cap o găleată plină cu alge. Scorul strâns a determinat-o şi pe Sorana să îşi răstoarne în cap o găleată cu portocale, câştigând astfel cea de-a doua probă. 

ferma vedetelor
ferma vedetelor

Cea de-a treia probă, Laptele cu greutate, a fost şi cea mai dificilă. Fiecare concurentă a avut o greutate legată de brâu. Cele două au avut provocarea de a umple trei borcane cu lapte dintr-o găleată, folosindu-se doar de un furtun. O probă dură şi foarte solicitantă fizic, ce a creat isterie în tribună printre ceilalţi fermieri. O probă de forţă, rezistenţă şi rapiditate, care a fost câştigată cu mult efort de Elena. La finalul probei, cele două adversare s-au îmbrăţişa. „Ai grijă de fetele mele că vin după tine“, i-a spus Sorana adversarei. Despărţirea acesteia de prietenele ei a adus multe lacrimi în arenă.

ferma vedetelor
ferma vedetelor

„Mă simt bine, mai luminată, mai frumoasă, mai dreaptă, cred! Am învăţat foarte multe lucruri aici şi sincer nu îţi trebuie mult să fii fericit, să iubeşti şi să fii iubit. Trebuie să ai totul în inimă“, a declarat Sorana. Pierderea Soranei a afectat-o cel mai mult pe Lili, care a recunoscut: „Mi-a plecat un bun prieten de aici. Sunt într-un moment de vulnerabilitate. Era un om care mă ţinea pe linia de plutire.“ 

ferma vedetelor
ferma vedetelor

Rămaşi atât de puţini în fermă, cei cinci şi-au dat seama că strategiile devin din ce în ce mai complicate, iar asul este în mâneca Soranei şi în alegerea ei în numirea următorului fermier al săptămânii. Saptămâna viitoare, luni, marţi şi miercuri, de la ora 20.30, presiunea va prinde contur. Dintre cei cinci, Paul, Vasile, Lili, Elena şi Maria, unul va trebui să părăsească ferma. 

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite