Documentare istorice. Patru producţii care merită urmărite în seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice
Documentare istorice

Cei care vor să vadă documentare istorice în seara aceasta au în program TV câteva producţii interesante de văzut. Iată câteva recomandări:

Documentare istorice. Împărătesele din Roma Antică: mame, asasine şi amante. Visat History. 22:00. Prof. Catherine Edwards analizează poveştile dramatice ale femeilor care au simţit gustul puterii la conducerea Imperiului Roman de-a lungul a patru secole. Aceste femei au fost specialiste în PR şi lideri de opinie în domeniul modei; amfitrioane şi peţitoare; politicieni şi complotişti. Totul de la criminale la victime ale crimelor, de la zeiţe pagâne până la sfinte creştine. Vieţile lor au fost pline de scandaluri şi marcate de violenţe. 

Roma antică era o societate patriarhală puternică - femeile nu aveau drept de vot şi dispuneau de puţine drepturi legale. Dar la cel mai înalt nivel, erau cu siguranţă influente. Această serie analizează poveşti ce includ o fostă sclavă care a fost amanta împăratului decenii întregi, o regină de origine ebraică, a cărei viaţă a fost marcată de tragedie, o împărăteasă din Siria care şi-a văzut fiul ucis chiar în braţele sale - de către fratele său - şi o mama care se pare că a influenţat o decizie ce a schimbat istoria lumii. 

Pentru a povesti aceste istorii dramatice, Catherine călătoreşte prin lumea romană, din inima imperiului până la graniţa de est din Ierusalim şi la frontierele nordice din Britania. Pe parcursul a trei episoade, ea oferă o nouă perspectivă asupra acestui vast imperiu, care sugerează că femeile puteau naviga apele puterii - dar numai asumându-şi riscuri foarte mari.

Documentare istorice. National Geographic. Armata criminală a lui Hitler. 23:00. În ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial, celebrele tancuri de elită Panzer ale Reich-ului au ucis în masă armate, pe Frontul de Est. Cu 15000 de soldaţi şi peste 200 de tancuri, Reich-ul a ajuns în şase zile din sudul Franţei în Normandia, masacrând pe parcurs populaţia civilă.

Documentare istorice. „Vikingii”, pe Viasat History

Documentare istorice. Digi World. Istoria lumii. 19:10. Călătorind în timp pe întreg globul, Andrew Marr ne prezintă oamenii şi momentele cruciale ale istoriei, definitorii pentru omenire. În cele opt episoade ale sale, Istoria lumii cu Andrew Marr apelează la reconstituiri dramatice şi imagini uluitoare pentru a recrea lumi pierdute, arătându-ne impactul pe care l-au avut campaniile militare, poveştile de dragoste, asasinatele, descoperirile medicale şi dezastrele naturale asupra istoriei comune a lumii.

Fiecare episod reconstituie, în imagini vii, evenimente istorice esenţiale, cum ar fi ultimele clipe din viaţa lui Cezar şi descoperirea Americii de către Christopher Columb. Incluzând scene din locuri incredibile, precum Valea Regilor şi geoglifele din deşertul Nazca, acest documentar istoric plin de dramatism recreează evenimente şi evocă oameni care au modelat lumea în care trăim.

Documentare istorice. Vikingii. Viasat History. 22:55. Vikingii erau luptători scandinavi însetaţi de sânge şi buni meşteşugari. Au jefuit şi au făcut negoţ cu blănuri fine, bijuterii, sclavi şi arme: orice valora ceva, din Newfoundland până la Marea Caspică. Au deschis noi rute comerciale care se folosesc până în ziua de azi, au pus bazele unor oraşe magnifice precum Kiev şi Novgorod şi au pus stăpânire pe centre de interes antice, precum York, Napoli şi Istanbul. 

Saxonii din Anglia se temeau de ei, dar totuşi şi-au bătut joc de obiceiurile lor meticuloase de îngrijire personală. Pe scurt, erau piraţi cu stil. Această serie urmăreşte vikingii peste tot unde au fost, dezvăluind noi descoperiri şi prezentând povestea lor incredibilă prin ochii celor mai cunoscuţi experţi în tacticile de luptă şi modul de viaţă al vikingilor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite