Documentare interesante la TV în seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să vadă documentare interesante în seara aceasta pot alege câteva producţii din programul TV de azi. Iată câteva recomandări:

Documentare interesante la TV. Viasat History. Maeştrii spionajului. 20:10. Această serie ne duce într-o călătorie în timp, prezentând cei mai faimoşi spioni - oameni care au puterea în mâinile lor, trag sforile invizibile, aleg agenţii secreţi şi stabilesc metodele folosite de serviciile secrete din toată lumea. 

Aceştia sunt slujitorii reci şi lipsiţi de scrupule pregătiţi să facă orice pentru a-şi servi stăpânii politici sau regali. Vom trece prin coridoarele întunecate, camerele obscure şi tunelurile subterane ce duc către lumea celor care colectează informaţii despre oricine doresc. Aflaţi codurile, cifrurile şi poveştile celor mai infami şefi ai reţelelor de spionaj.

Documentare interesante la TV. Charles & Jessica: O poveste cu doi cimpanzei. Animal Planet. 20:10. Doi cimpanzei, Charles şi Jessica, sunt salvaţi după ce Eugene Cussons îi găseşte într-o stare precară. Drumul lor spre libertate va fi însă lung şi greu. Vor reuşi?

Documentare interesante la TV. „Lumea dinozaurilor”, pe Discovery World

Documentare interesante la TV. Dezastre în aer. National Geographic. 21:00. Peste tot în lume au loc accidente aviatice tragice sau cu repercusiuni mai puţin grave. Serialul "Dezastre în aer" analizează cauzele care au provocat aceste incidente şi dacă ar fi putut fi evitate. Aceste evenimente au contribuit la adoptarea de noi măsuri privind securitatea în transportul aerian, producând unele dintre cele mai importante schimbări în regulamentele aviatice.

Mărturiile supravieţuitorilor şi reconstituirile înfăţişează poveşti impresionante, iar grafica computerizată şi experţii în domeniu explică motivele aflate la baza producerii evenimentelor fatale sau aproape fatale.

Documentare interesante la TV. Lumea dinozaurilor. Discovery World. 18:40. Documentarul combină cele mai recente studii de paleontologie cu stilul narativ hollywoodian şi talentul celor mai buni desenatori şi animatori din lume. Programul ne poartă într-o călătorie impresionantă, întorcându-se în timp până în epoca preistorică pentru a afla mai multe despre tot felul de creaturi: dinozauri gigantici, cu gheare care amintesc de Freddy Krueger; o veveriţă zburătoare din Jurassic; un T-Rex pitic; şi broaşte atât de mari încât se puteau hrăni cu dinozauri. 

De asemenea, aflăm cele mai recente informaţii despre comportamentul dinozaurilor, inclusiv despre dansurile lor exotice de împerechere, cum funcţiona o familie de T-Rex, cum se îmbătau dinozaurii cu fructe fermentate, cum veneau pe lume puii de mosasaurus sub apă, care erau cele mai furioase mamifere preistorice şi ce evenimente apocaliptice au trăit dinozaurii. Un adevărat regal cu informaţii despre dinozauri, aşa cum nu aţi mai văzut niciodată!

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite