Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai bun „MasterChef“ din ţară? Preparate „triste“ şi lipsite de creativitate, realizate de concurenţi alături de membri ai familiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia a reprezentat elementul comun al probelor de la „MasterChef“, acolo unde concurenţii au gătit pentru cei dragi, dar s-au şi folosit de aceştia pentru a realiza preparate de top. Rasty, unul dintre bucătarii amatori care rezistă cel mai bine sub presiune, nu a reuşit să îşi îmbunătăţească stilul de aşezare al preparatelor din farfurie şi a fost eliminat.

Cea mai nouă ediţie a emsiunii „MasterChef“ a adus zâmbete de fericite pe feţele concurenţilor, după ce chefii au invitat membri ai familiei pentru a gusta şi pentru a găti alături de ultimii opt participanţi. Bucuria acestora a fost cu atât mai mare cu cât unele persoane dragi au reuşit să ghicească preparatele gătite special pentru aceştia. La o altă probă, pentru a completa degustarea, concurenţii au gătit împreună cu o persoană dragă preparatele care sunt apreciate cel mai mult în sânul propriilor familii. În schimb, la testul sub presiune, Rasty, care s-a relaxat după cum au zis chefii, nu a convins deloc prin creativitatea farfuriei sale şi a părăsit competiţia culinară devenită din ce în ce mai aprigă, cu doar şapte aspiranţi la titlu rămaşi în cursă.

Cele mai importante momente ale emisiunii:

„Îmi place să adaug o notă personală în preparatele mele“, a declarat chef FOA care a dat startul primei probe. Sub cutia misterelor, ultimii opt concurenţi ai emisiunii culinare de pe Pro TV au găsit o oglindă. „Trebuie să gătiţi preparatul care vă reprezintă cel mai bine“, a lămurit confuzia chef Patrizia Paglieri. „Văd în oglindă un idiot «MasterChef», a spus Tudor. „Ştiam că sunt frumos, dar azi am exagerat“, s-a amuzat Paul Siserman. Astfel, participanţii au gătit un fel principal care să îi reprezinte cel mai bine.

Ineditul probei a constat în invitaţii emisiunii, cei care au decis care a fost cel mai bun şi cel mai slab preparat. Membri ai familiei fiecaruia dintre concurenţi au fost chemaţi în platoul emisiunii pentru a gusta toate preparatele, ca mai apoi să dea note pentru cel mai bun, cel mai prost preparat, dar şi pentru a ghici preparatul celui sau celei pe care îl/o reprezintă. Tudor, cuprins de emoţii, a plâns atunci când şi-a văzut tatăl în platou, acesta din urmă ghicindu-i preparatul. Patricia a primit un minus de la soţul şi fiul ei, cei doi neştiind care a fost preparatul concurentei.

image

Tudor Marcu a plâns la vedere tatălui său FOTO Pro TV/Facebook

Alexandra şi Rasty au avut cele mai bune farfurii, iar cele mai proaste farfurii, în urma deciziei membrilor familiei, au fost cele realizate de Patricia şi Tudor, doar că şi cei trei chefi au încercat preparatele, exprimându-şi opiniile. „Alexandra ai avut un gust echilibrat în farfurie, ciocolata a fost un artificiu în plus“, i-a zis FOA. „Rasty, aranjamentul tău din farfurie a lăsat de dorit“, a spus acelaşi chef, declarând-o pe Alexandra drept câştigătoarea probei. Aceasta a primit imunitate, nefiind obligată să mai gătească în proba următoare şi fiind răsfăţată cu timp de calitate în compania tatălui său.

În cea de-a doua probă, concurenţii au fost puşi din nou să lucreze în echipă, un capitol la care nu excelează, dar fără a se grupa între ei, ci cu persoana pe care o iubesc, una care a gustat din preparatele probei anterioare.

image

Concurenţii emisiunii alături de cei dragi FOTO Pro TV/Facebook

„Sunt tare curios, dacă ceva nu o să meargă bine pe cine o să daţi vina. Important e să vă împărţiţi corect sarcinile“, le-a spus chef FOA cuplurilor proaspăt formate. Partenerii concurenţilor veniseră, de altfel, cu un coş plin de ingrediente, iar aspiranţii la mare premiu al emisiunii au fost nevoiţi să desăvârşească viitoarele preparatele. Cum era de aşteptam, Siserman a zis că soţia l-ar putea încurca, Tudor s-a arătat motivat de prezenţa tatălui său în platou, în timp ce soţul Patriciei s-a aflat tot timpul la dispoziţia acesteia.

Potrivit aprecierii Patriziei Paglieri, Siserman a gătit o fafurie „cu titlu de film“, Patricia nu a reuşit să imprime consistenţa corectă desertului cu îngheţată, în timp ce plating-ul prezentat de Rasty a fost „trist“, opus pretenţiilor impuse de concurs. La testul sub presiune, în urma deciziilor celor trei componenţi ai juriului, Patricia şi Rasty s-au duelat pentru a rămâne în competiţie.

image

Rasty a realizat cea mai „tristă” farfurie din concurs FOTO Pro TV/Facebook

La proba sub presiune, cei doi, timp de 45 de minute, au gătit trei preparate diferite din ceea ce au găsit pe bancurile de lucruri, pe trei nivele de dificultate, avansând pe măsură ce chefii apreciau mâncărurile realizate.

La primul nivel, Rasty a obţinut un punct după ce s-a străduit mai mult, fără a taia ingredientele şi a le aşeza pur şi simplu pe farfurie. La nivelul doi, ambii concurenţi au gătit cotlet de miel, numai că Patricia a luat punctul după ce carnea a fost pusă în valoare de un sos proaspăt, spre deosebire de preparatul lui Rasty. La ultimul nivel, Rasty a preparat scoici, în timp ce Patricia a optat pentru costiţa de vită.

image

Cei trei chefi, mereu nemulţumiţi FOTO Pro TV/Facebook

„Rasty, nu eşti cel mai creativ bucătar amator, dar te descurci bine sub presiune, m-aş baza pe tine“, i-a spus chef Adrian Hădean. „Patricia, tu te pierzi, te panichezi, nu mai gândeşti, cauţi aprobări la balcon, nu te ţii de un plan. Ce făceai dacă asta era finala şi nu mai era nimeni la balcon?“, i-a spus chef FOA. Punctul decisiv a mers, surprinzător, la Patricia, astfel că Rasty a părăsit competiţia. Acesta a spus la plecare că va continua să gătească şi că îşi va îmbunătăţi stilul creativ de aranjate a farfuriei. Pe de altă parte, Odette a ţinut să precizeze că ea şi prietenele sale de la balcon au salvat-o iarăşi pe Patricia prin indicaţiile şi sfaturile oferite.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite