Cine sunt primele vedete care îşi lasă copiii să le dezvăluie secretele în noua emisiune de la Antena 1, prezentată de Dan Bittman
0Joi, 12 octombrie, de la ora 21.15, copiii vedetelor dezvăluie secretele părinţilor, în prima ediţie a show-ului „Aici eu sunt vedeta“, prezentată de Dan Bittman.
„Aici eu sunt vedeta“, va aduce în faţa telespectatorilor Antenei 1 primele trei celebrităţi alături de minunile din viaţa lor.
Astfel, campionul K1 Ionuţ Iftimoaie vine la „Aici eu sunt vedeta“ împreună cu doi dintre copiii săi, Nicol (8 ani) şi Nicholas (9 ani), actorul Andrei Duban va fi însoţit de micuţul său Armin (5 ani), iar Mihaela Cernea, componentă a trupei Class, o va avea alături pe fiica ei, Leea (9 ani).
Cei mici vor face echipă cu mama sau tata pentru o cauză nobilă, căci premiul pe care îl va obţine echipa câştigătoare va fi donat unor oameni aflaţi în nevoie.
FOTO Antena 1
La „Aici eu sunt vedeta“, echipele se vor confrunta cu întrebări legate de viaţa de familie, iar răspunsurile copiilor vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe faţă obiceiuri ciudate şi se vor povesti întâmplări intime.
„Mi-e un pic teamă, cine ştie ce vor spune. O să aflu şi eu lucruri noi despre mine“, spune Ionuţ Iftimoaie.
„Am foarte mari emoţii, pentru că Armin este un copil foarte sincer, chiar prea sincer, şi nu ştie să facă diferenţa între ce poate să spună şi ce nu“, adaugă Andrei Duban.
„Eu stau foarte mult cu Leea şi ştim foarte multe una despre alta, nu am nici o îndoială că o să iasă super bine astăzi“, spune, sigură pe ea, Mihaela Cernea.
Ce vor răspunde copiii la întrebări precum „Care e cel mai ruşinos obiect pe care îl are tati?“, „Ce face tati şi o supără pe mami?, „Ce o stresează cel mai tare pe mami?“, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 12 octombrie, de la ora 21.15, în prima ediţie a emisiunii „Aici eu sunt vedeta“, prezentată de Dan Bittman.
FOTO Antena 1