Matthew Perry a anunţat când se va filma mult-aşteptata reuniune „Friends”
0Actorul Matthew Perry a anunţat, într-un mesaj publicat pe Twitter, că programul special „Friends” care va presupune reuniunea celor şase protagonişti ai serialului va fi filmat în luna martie a anului viitor.
Vestea vine după ce realizarea programului special, produs de HBO Max, a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei.
Iniţial, trebuia să fie filmat în luna martie a acestui an, cu public prezent în studio. Din cauza pandemiei, acest plan a eşuat. Apoi, în luna mai, WarnerMedia Entertainment şi preşedintele Bob Greenblatt au transmis că speră ca filmările să aibă loc până la finalul verii. Din nou, planul nu s-a concretizat.
O sursă apropiată proiectului a declarat pentru Variety că nu a fost stabilită încă o dată exactă pentru filmări şi că prima parte a anului 2021 este într-adevăr obiectivul.
„Reuniunea «Friends» a fost reprogramată pentru începutul lui martie. Se pare că vom avea un an aglomerat. Şi aşa îmi place să fie!”, a scris Perry.
Alături de el, în program urmează să apară Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer.
Este stabilit ca programul să fie filmat în studioul original al „Friends”, Stage 24, de la Warner Bros. Studio din Burbank.
Acesta urmează să fie difuzat de HBO Max, deţinută de WarnerMedia, care a achiziţionat cele zece sezoane ale serialului după o licitaţie strânsă cu Netflix. Compania a plătit, aparent, 400 de milioane de dolari pentru drepturile asupra producţiei care s-a încheiat în 2004.
Ben Winston (producător al „Late, Late Show With James Corden”) va regiza programul special şi va fi producător executiv alături de Kevin Bright, Marta Kauffman şi David Crane, producători executivi pentru „Friends”.
Aniston, Cox, Kudrow, LeBlanc, Perry şi Schwimmer vor fi de asemenea producători executivi.