VIDEO Ansamblul folcloric 2.0: cum se reinventează muzica tradiţională

De la pop la hip-hop şi muzică electronică, folclorul românesc a fost împrumutat ori chiar suprapus, în ultimii 24 de ani, unei generoase claviaturi de curente muzicale moderne. „Weekend Adevărul“ examinează câteva dintre feţele contemporane ale tradiţiilor noastre.

E finalul anului 1998, iar o seară obscură dintr-un modest cartier londonez arată chiar aşa: o masă plină cu bunătăţi – şi chipsuri, şi caltaboşi, şi vin cu pelin, şi whisky – două familii de români, unii rezidenţi în România, alţii expaţi în Londra, care sărbătoresc Crăciunul, un televizor fără sonor unde se perorează actualitatea britanică şi două casete audio cu Marius Dragomir şi trupa Ro-Mania, contrafăcute chiar între Carpaţi. Copiii celor două familii preferă Ro-Mania. Dansează şi se joacă pe muzică spre amuzamentul părinţilor care oftează nostalgic şi baleiază între „era mai bine pe vremea lui Ceauşescu“ şi „mâine ne-am întoarce dac-am putea, ne e dor“.

Orişicât, în această seară obscură dintr-un modest cartier londonez, trupa Ro-Mania şi dansul zglobiu al mucoşilor reprezintă, pentru cel puţin una dintre aceste două familii, cea mai importantă parte a cuvântului „acasă“. Ascultă basul acela ritmat, repetitiv, ascultă strigăturile populare artificiale, ascultă aceste sunete sintetice şi chiar devin stăpâniţi de melancolie după ciudatul refren: Fost-am dus de-acasă, fără cal, fără nevastă, fost-am dus de sărbători printre pomi şi flori. Yo, Yo, Yo!“. Ascultă şi îşi aduc aminte că sunt români.

„Respect Maria Tănase!“

E începutul anului 2014, iar reţelele de socializare fac vizibile gândurile internauţilor mai uşor ca niciodată. Un cetăţean particular distribuie prietenilor şi cunoscuţilor o melodie atipică, în care se suprapun cu un firesc greu de înţeles două stiluri aproape opuse: hip-hop şi doină. „Proud to be a Romanian!“ (n.r. – „Mândru să fiu român!“), comentează alt cetăţean, sensibilizat în mod evident de melanjul muzical, iar alt comentariu îl completează în stilul tânguitor pitoresc: „Păcat, păcat, că românii uită care sunt valorile lor adevărate. Respect Maria Tănase!“.

În fiecare dintre aceste două situaţii, care ar putea fi izolate şi irepetabile, dar nu sunt, folclorul muzical românesc pare alterat de influenţele moderne contemporane şi uşor despărţit de armonia sa autentică. Totuşi, din câte se pare, stârneşte aceleaşi sentimente ca-n forma sa dintâi. Muzica aceasta se-ascultă şi se simte, iar memoria culturală rămâne în exerciţiul său natural. Efectul este, pesemne, similiar şi în cazul unei melodii tradiţionale, şi în cazul unui generos amestec ce conţine doar câteva ingrediente naţionale.

Nu doar în ultimii 24 de ani, dar mai ales, folclorul românesc s-a intersectat cu toate genurile muzicale provenite din Occident. Am avut, avem etno-dance, etno-pop, rock, hip-hop, house, dubstep şi câte şi mai câte combinaţii, luate câte două. Tradiţiile muzicale româneşti şi moştenirea etnică au fost invocate în fiecare dintre aceste stiluri, iar succesul a venit. Muzica a rămas, indiferent de mixturi, unul dintre acele lucruri care măcar potenţează, dacă nu chiar ajută la definirea identităţii naţionale.

De ce luăm muzică de la alţii? Două teorii despre cultura globală

Studiu de caz. Un lanţ american de magazine fast-food vinde mâncare tradiţională românească folosindu-şi exclusiv instrumentele proprii. Se adaptează, carevasăzică, preferinţelor gastronomice naţionale. Noile produse, alături de cele specifice fast-food-ului, sunt, în acest fel, mai uşor de adoptat şi internalizat. Până la urmă, cui nu-i plac micii?

Fenomenul se numeşte „Mcdonaldizare“ şi este versiunea mai blândă a omogenizării societăţilor prin impactul corporaţiilor multinaţionale. Acest proces pe care-l descrie în detaliu sociologul englez Shannon Peters Talbott înglobează deopotrivă tendinţele de universalizare şi de individualizare, astfel încât specificul local să fie, în cele din urmă, un produs global. Muzica românească se supune perfect teoriei elaborate de Talbott – ritmuri cu specific occidental sunt condimentate cu fluier, ţambal şi strigături româneşti. Ca nişte mititei între două bucăţi de pâine moale.

Cercetătorii englezi William Rowe and Vivian Schelling supun melanjul muzical unei teorii a hibridizării, dezvoltată în volumul „Popular Culture in Latin America“. Cei doi explică faptul că această salată culturală este determinată de „felurile în care formele se separă de practicile existente şi se recombină cu noi forme în practici noi“.

Mai precis, contactul dintre două sau mai multe culturi nu determină nicio ciocnire a civilizaţiilor, aşa cum ar fi putut susţine americanul Samuel Huntington. Din contră: amestecul este perpetuu şi infinit, întrucât posibilităţile de combinare a trăsăturilor culturale sunt şi ele infinite.

Cum să-nţeleagă un oarecare scoţian Duncan teribila „Ciocârlie“ românească? Şi cum să priceapă un alt oarecare Ion de ce un confrate suflă în cimpoi şi poartă fuste în carouri?, ar putea cineva să întrebe. Hibridizarea presupune deopotrivă identificare şi descoperire. În lucrările de specialitate, acest fenomen mai este numit sincretism, creolizare, metisaj sau crossover, iar conceptul provine din zona tabu a prejudecăţilor rasiale.

Fie că-i vorba despre o „Mcdonaldizare“, fie că-i doar o etapă intermediară către un soi de cultură omogenă, transnaţională, un lucru e sigur: românii nu uită de moştenirea muzicală, însă o fardează cu noi tehnici, cu noi instrumente. Iar rezultatul poate fi deopotrivă un mozaic fără valoare estetică şi lipsit de autenticitate, ori cea mai bună soluţie pentru a păstra identitatea locală într-un context prea global. Şi, până la urmă, de ce n-am alătura termeni precum „etno-pop-dance“ şi „valori naţionale“?

„Suntem foarte ceruţi la nunţi, zile de oraş, tot ce-nseamnă distracţie“

Radu Baron este unul dintre primii promotori ai stilului etno în România. A început în anii ’90 şi spune că are succes în continuare. A manageriat şi a impresariat trupe şi artişti precum Marius Dragomir, Mircea Rusu Band, Etnic, Hora, Rustic şi Haiducii. „O mare parte dintre piesele de valoare care au avut succes sunt ale mele. «Omul bun şi pomul copt», «Verde-nrourat» sau «Iarba verde de acasă», ca să dau numai câteva exemple, sunt proprietatea mea“, explică Radu Baron.

Adică vinde, face bani, dă muzică bună – face aici o distincţie curioasă: unele dintre piesele artiştilor pe care-i promovează se intersectează cu genul folcloric, altele sunt doar etno. „Dacă vă uitaţi la repertoriul Haiducii, nu există nici măcar o piesă din folclor acolo. Nici măcar una. Zero. Toate piesele sunt compoziţii, n-au nicio treabă cu folclorul. Mai repede, sunt de inspiraţie prefolclorică, mai veche un pic“. Aşa îşi descrie el creaţiile protoculturale.

Puf, paf, puf, paf, bumţi, bumţi şi gata
Dan Baron spune că înţelege şi muzica, şi publicul căruia îi este adresată. Asta e reţeta succesului, să ţii pasul cu tendinţele şi să faci diferenţa. „Sunt remixuri de folclor în stil house, dance, dar asta nu e muzică etno. Etno înseamnă ritmuri compuse, cu specificităţi româneşti. Trupa Haiducii, dacă mă-nţelegeţi, este o continuare mai modernă a ceea ce a făcut Phoenix în urmă cu zeci de ani. Cu alte cuvinte, trebuie să ştii muzică, pentru că sunt multe armonii, e greu. Nu e ca la house: puf, paf, puf, paf, bumţi, bumţi şi gata. Piesele de house au o armonie, două. Noi avem treceri speciale, floricele, treburi complicate. Adică, trebuie să ştii meserie“, descrie Radu Baron chintesenţa melodiilor etno.

Unde se duc fetele să dea din funduleţ?
Succesul vine. Lucrurile se mişcă, nu stau, că într-un fel se cânta pe vremea lui Marius Dragomir, altfel se cânta pe vremea Ro-Mania şi altfel se cântă acum. Sunt alte orchestraţii, explică managerul etno. „Oricum, genul merge nu bine, ci foarte bine chiar şi acum. Vânzările noastre sunt relativ constante. Muzica uşoară e mai mult playback, şi aici mă refer la piţiponceala asta de house-dance. Acolo se duc fetele să dea din funduleţ. Noi cântăm live. Suntem foarte ceruţi la nunţi, petreceri de firmă, zile de oraş, tot ce-nseamnă distracţie.

„Sentimentele mele sunt pentru tine, Ioane“

Ro-Mania este unul dintre primele grupuri de bărbaţi care au promovat muzica dance, specifică sfârşitului anilor ’90, combinată cu elemente specifice folclorului românesc. „Ro-Mania a vrut şi a reuşit să adapteze muzicii originale mesajul iniţial într-o dinamică modernă specifică. Scopul a fost de a aduce în atenţia tinerilor, într-o formă accesibilă şi în pas cu timpurile moderne, teme folclorice valoroase, păstrând mesajele originale“, explică membrii formaţiei. 

 „Am văzut într-o stea/ Că vei fi doar a mea./ Am crezut în tine/ Că vei fi cu mine./ Să crezi într-un vis/ Nu e foarte greu/ Înseamnă să fiu cu tine mereu./ Sentimentele mele sunt pentru tine, Ioane/ Te iubesc, te iubesc, din ce în ce mai tare,/ Numai tu, numai tu mă poţi salva/ Undeva, cândva“ – cam aşa arăta mesajul original, în anul 1998, potrivit versurilor melodiei „Undeva cândva (vis carpatic rmx)“. Cu aceste versuri, formaţia a rezistat pe scena muzicală românească mai bine de-un deceniu, din 1996 până puţin după anul 2009. În acest timp, au fost editate 9 albume cu melodii diferite!

Influenţa folclorică poate fi un compromis

de Adrian Iorgulescu
preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor

Ceea ce descoperim noi, prin asemenea influenţe, nu sunt, de fapt, reperele muzicii populare autentice, ci sunt nişte prelucrări, pe care, la un moment dat, un gen muzical sau specie muzicală le-a preluat. Iar direcţia aceasta a folclorului în muzica românească nu este nici pe departe una de ultimă oră, pentru că, în mod real, mari compozitori – mă refer la muzica savantă, cultă – şi-au extras din folclor motive de inspiraţie.

Cu privire la muzicile ce aparţin genului pop, rock – într-adevăr, după anii ’90, s-au detaşat câteva direcţii. De pildă, există acea subspecie, şi anume „folkul“, care a fost preluată încă din perioada comunistă. În cazul celorlalte genuri, hip-hop, rap, acestea sunt, de fapt, influenţe din „literatura universală“, nu creaţii româneşti. Dar care, combinate cu influenţa folclorică, din punctul meu de vedere, reprezintă o mixtură care poate fi, ori la cea mai joasă limită,  adică un compromis, ori un lucru interesant, dacă vorbim de un compozitor talentat care ştie să pună în valoare acele două-trei surse şi să le antreneze.

Sunt compozitori care sunt talentaţi, unii doar fură de la alţii, alţii care pur şi simplu mimează gestul artistic. Până la urmă, important este ca acel produs să aibă şi inspiraţia, şi dinamismul, şi sound-ul bun. Să fie convingător.  Şi, atâta vreme cât produsul este bun şi există o piaţă pentru această muzică, aceste genuri muzicale vor persista. Este un domeniu în care se caută mereu noul, ineditul, schimbarea de etos. Ceea ce astăzi place, peste un an nu mai place.

Beatbox. Cutia cu sunete tradiţionale

Denis Bolborea are 23 de ani şi face beatbox de 4. Beatbox, adică un soi de percuţie vocală care imită sunete folosind exclusiv gura, buzele, limba şi vocea. Denis foloseşte această tehnică pentru a crea melodii de la zero: înregistrează şi suprapune gradual sunete create de el. Unul dintre ritmurile pe care le foloseşte este puternic inspirat din folclorul românesc.

Denis a început aşa: „Mi-am cumpărat trei aparate care se cheamă loop station, iar acestea-mi oferă posibilitatea de a înregistra orice sunet şi de a-l repeta, apoi, la nesfârşit, într-o «buclă». Sunetele pot fi alterate prin intermediul efectelor loop station-ului Kaoss Pad 3. Odată ce realizez instrumentalul, cânt versurile piesei, alternând în timp real sample-urile înregistrate“.

Astăzi, Denis Bolborea este singurul solist român care produce astfel de muzică. Câteodată, deşi îşi anunţă publicul că toate sunetele sunt create şi înregistrate în direct, i se mai cere să scoată CD-ul de unde l-a ascuns. Dar cei mai mulţi dansează, se exprimă odată cu el. Se identifică întrucâtva cu genul ăsta de muzică.

De ce folclor? „Muzică românească, din folclor, ascult de mic, pentu că eram atras de ritmurile ţambalului şi de plânsetul viorii. Astfel, am început să realizez piese ce conţin sunete din folclorul românesc, dar adaptate în ritm hip-hop. Linia melodică este, totuşi, una originală, iar versurile sunt preluate de la artişti consacraţi.“

Denis compune şi jazz, şi blues, şi dubstep, şi electro-swing sau cine ştie ce alte amestecuri electronice. Este versatil. N-are el trilul privighetoarei din mitologia românească, însă, în cluburile din Bucureşti, când iese, tot n-are pereche. Tinerii se distrează noaptea, aşa sunt petrecerile lor, ascultă şi muzică hip-hop, dar o ascultă şi pe Maria Tănase, în teribila interpretare masculină a lui Denis. Se distrează şi îşi cunosc folclorul aşa cum le place să-l înţeleagă – în tandem cu preferinţele pe care şi le-au educat. Iar Denis e acolo.

Muzica populară, în haine noi

Valentina Ionescu a crescut la ţară, alături de cele patru surori. Serile le erau alinate de muzica plăcilor de vinil, 100 de plăci cu muzică populară veche. A studiat la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti şi a făcut carieră cântând, fireşte, muzică populară. Acum, îmbracă această muzică într-o altă haină. Într-o haină de piele. Valentina Ionescu reinterpretează folclorul românesc pe altfel de ritmuri. Pe ritmuri house. „Bum, bum, bum, stai, lupe, nu mă mânca!“ Aşa a ales ea.

„S-a pierdut foarte mult din autenticitatea muzicii populare, deoarece s-au schimbat : melodica, ritmica, orchestraţia, dar şi interpretarea. Prin noile genuri apărute, folclorul a devenit altceva. Dacă este un lucru bun sau rău, timpul va decide. Dar trăim în secolul XXI, în care omul îşi petrece, din păcate, foarte mult timp în faţa televizorului şi vrea alte ritmuri. La sate nu mai există clacă, horă sau alte evenimente tradiţionale. Muzica e o artă foarte schimbătoare la faţă (o piesă din Moldova sau Maramureş poate fi prelucrată pe alte ritmuri) şi oricând te poţi inspira din folclor creând altceva. Exemplu este George Enescu, cu cele două simfonii“, argumentează solista.

Cam ca George Enescu a procedat şi Valentina Ionescu: fiind o cunoscătoare a folclorului românesc, absolventă de Şcoală Populară, fiind o cunoscătoare a showbizului românesc şi intuind preferinţele muzicale ale românilor, artista a a căutat o altă cale de prezentare a muzicii sale, mai la îndemâna tineretului.

„Am încercat să aduc un suflu nou, dar nu am renunţat la muzica populară autentică şi nici la costumul popular (deţin o colecţie de costume populare din zona Argeşului, multe piese fiind vechi de peste 100 de ani). Noul look modern este doar pentru evenimentele în care cânt remixuri“, explică Valentina Ionescu.

Radu Afrim şi extravaganţele pe muzica Mariei Tănase

După Gala Tânărului Actor HOP din septembrie 2013, la Costineşti, regizorul Radu Afrim s-a gândit să fructifice talentul proaspăt al debutanţilor într-un spectacol viu şi modern, care nu va trece neobservat. L-a numit „Hai iu iu NU Hey you you“, făcând trimitere la celebra melodie populară a cântăreţei Maria Tănase.

A luat 15 participanţi la Gală, l-a cooptat pe muzicianul Vlaicu Golcea şi au început să remixeze o mulţime de piese de folclor – „Ciuleandra“, „Lume, lume“, „Trenule, maşină mică“, „Până când nu te iubeam“, „Mărie şi Mărioară“. În total, sunt 13 melodii ale Mariei Tănase adaptate celor mai actuale ritmuri de dubstep, electro şi house şi îmbogăţite cu un dans dezinvolt şi extravagant, ca într-un cabaret. Premiera bucureşteană a avut loc pe 30 octombrie 2013, la Godot Café-Teatru.

La evenimentul „Uşi deschise la TNB“, de pe 14 decembrie 2013, Radu Afrim a montat spectacolul şi în foaierul Sălii Studio a Teatrului Naţional, în privirile a sute de spectatori, mai ales tineri care savurau momentele. S-a lăsat cu mult bass, mult fum, flash-uri de club, dans în cuplu, mângâieri şi săruturi. Tot tacâmul unei seri de sâmbătă în club s-a mutat în foaierul de la primul etaj al TNB, pe fundalul celei mai moderne abordări a muzicii Mariei Tănase.

Spectacolul curajos, regizat de Radu Afrim, îi face pe actori să se exprime nu prin joc, ca de obicei, ci prin muzică şi dans, intrând în pielea unei Maria Tănase a vremurilor noastre.

De exemplu, melodia „Pe vale“, interpretată de tânăra actriţă Ilona Brezoianu, a adus pe scenă un cuplu heterosexual care se săruta pasional, un cuplu de lesbiene şi un „trio“ format din doi băieţi şi o fată, care îi săruta, pe rând, pe fiecare. Apoi, „Mărie şi Mărioară“ a marcat un alt stereotip: al femeii râvnite de toţi bărbaţii. Irina Antonie, cea care a interpretat piesa, a intrat pe scenă fiind ţinută pe umeri de doi bărbaţi supuşi, ascultători. (Corina Zorzor)

O căutare a rădăcinilor

De Grigore Leşe
muzicolog

Ce pot să spun? Probabil tonul l-am dat chiar eu în 2006, când împreună cu trupa Sistem am editat două piese în acest sens, performate ulterior în deschiderea spectacolului Depeche Mode pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu“. Ulterior, am descoperit pe YouTube.com mai multe piese interpretate de mine pe care tinerii se joacă frumos, compară lumea lor, o lume a prezentului, cu o lume care nu mai există. Atunci când aceste demersuri sunt făcute cu profesio-nalism, nu pot fi decât bine-venite, ele reflectă într-adevăr o căutare a rădăcinilor, asumarea unui filon identitar şi – de ce nu? – configurarea unui trend nou, în creştere, vizibil în toată lumea. Şi aici nu mă refer strict la muzica, ci şi la vestimentaţie, arhitectură, arte vizuale.

Ce sfaturi aş putea să dau? Toate aceste abordări muzicale nu trebuie dispreţuite, chiar dacă tinerii îşi stabilesc singuri modelele. De un singur lucru, însă, trebuie să ţină cont. Trebuie să aibă un fundament bine definit. O pregătire muzicală viguroasă pe care să poată aşeza toate construcţiile muzicale ale prezentului. Având în vedere că în ziua de astăzi avem goluri în sistemul de învăţământ artistic din România, tinerii trebuie să îşi stabilească o disciplină şi o cronologie a studiului. Pentru a putea improviza, pentru a se putea apropia cu discernământ, onestitate şi profesionalism de muzica contemporană, trebuie mai întâi să stăpânească rigorile muzicii clasice. Nimeni nu trebuie să sară peste aceste etape dacă vrea să reziste în timp. Este o virtute să poţi face acest lucru. Succesul vine atunci când trebuie să vină. Nu trebuie să ne intereseze când apare, trebuie să facem ce facem cu responsabilitate şi încredere.