Selah Sue cântă pe 15 decembrie la Berăria H din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selah Sue a mai concertat în Bucureşti, printre
altele, în septembrie 2013 FOTO Hepta
Selah Sue a mai concertat în Bucureşti, printre altele, în septembrie 2013 FOTO Hepta

Selah Sue revine, pe 15 decembrie, la Bucureşti, pentru un show electrizant la Berăria H, în cadrul unui eveniment organizat de BestMusic Live Concerts. Preţurile biletelor variază între 60 şi 95 de lei.

Patru ani au trecut de la albumul de debut al cântăreţei. Se poate ca Selah Sue să nu-şi fi învins demonii, dar măcar i-a exploatat din plin pentru a scrie „Reason“, un disc îndopat cu energie, lumină şi emoţie. Albumul conţine piese care te cuprind cu ritmul lor de la primele acorduri, create de o artistă plină de viaţă şi de cicatrici în acelasi timp, aparent întodeauna alături de chitara ei. „Succesul nu mi-a vindecat rănile“, spune ea. „Nimic nu s-a schimbat cu adevarăt. E o călătorie, o bătălie care va dura toată viaţa“, a completat Selah. 

Alternând eteric electro-soul-ul, trip-hop-ul şi beaturi house, Selah Sue îşi regăseşte adevaărata identitate muzicală odată cu „Reason“. „Este o ecuaţie cu multe variabile“, crede ea. Este, de asemenea, un echilibru perfect pe care l-a căutat în cât mai multe studiouri de înregistrare, în special în Belgia, dar şi în Londra, Jamaica şi Los Angeles, cu doi producători experimentaţi, Dane Robin Hannibal (Little Dragon, Kendrick Lamar) şi suedezul Ludwig Göransson, cunoscut pentru colaborarea cu pop-trio-ul HAIM, şi rapperul american Childish Gambino.

Sela Sue a scris şi a înregistrat „Together“ cu acesta din urmă, o radioasă declaraţie de dragoste hip-hop, învăluită de percuţie urbană şi synth-uri punctate. „Am scris această piesă în câteva ore, la Los Angeles. E primul meu cântec de dragoste. E visceral. Childish Gambino mi-a pus beat-urile şi ritmul dezechilibrat în interpretare“, a povestit artista.

Show-ul din Berăria H va debuta la ora 22.30, iar intrarea este permisă începând cu ora 20.00.

Bilete în presale au următoarele preţuri:

60 Lei - Categoria C - (părţile laterale) cu loc la masă
75 Lei - Categoria B - acces general cu loc la masă
95 Lei - Categoria A - în faţa scenei cu loc la masă

Numarul de bilete este limitat.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.iabilet.ro sau în format fizic din reţeaua iaBilet.ro/retea.

Rezervarile se fac la: - vreau@berariah.ro - cu pana la 48 de ore înainte de eveniment - 0725 345 345 - până în seara evenimentului (în cazul în care linia este ocupată trimiteţi un SMS cu numele şi noi vom suna înapoi în cel mai scurt timp pentru confirmarea detaliilor), arată organizatorii.

Cântăreaţa a mai concertat în Bucureşti, printre altele, în septembrie 2013.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite