România pune tunurile pe Eurovision 2017: cum arată show-ul prezentat de Ilinca şi Alex la prima repetiţie pe scena de la Kiev FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilinca şi Alex, reprezentanţii României la Eurovision 2017, au susţinut prima repetiţie la Kiev şi au fost felicitaţi de jurnalişti şi fani pentru ideea de a aduce pe scenă două tunuri uriaşe

Ilinca Băcilă şi Alex Florea au cântat pentru prima dată melodia „Yodel It!“ pe scena din Centrul Internaţional de Expoziţii din Kiev, unde se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie a concursului Eurovision. 

Delegaţia României a fost lăudată pentru decorul extrem de colorat şi jucăuş, pe fundalul cu LED-uri rulând o serie de imagini din desene animate, inclusiv un şir de soldaţi de jucărie şi numeroase tunuri îndreptate spre cer. De altfel, tunurile au fost integrate şi în show, fiind pe scenă în mărime naturală şi, cel mai probabil, urmând să împrăştie confetti. 

Dacă înainte de plecarea spre Kiev Ilinca era îngrijorată, mărturisind că are mici probleme cu gâtul şi vocea, după prima repetiţie cântăreaţa s-a declarat încântată şi a precizat că se simte mai bine, fiind încrezătoare că vor face o figură frumoasă. 

„Repetiţia a decurs excelent. Scena este extraordinară, de-a dreptul impresionantă şi mă bucur că am avut posibilitatea să reglăm detaliile. Urmează o nouă repetiţie pe 5 mai, dar suntem optimişti pentru că lucrurile merg în direcţia bună“, a declarat Ilinca pentru „Adevărul“.

La conferinţa de presă, cântăreaţa a dezvăluit şi că emoţiile şi temerile s-au risipit datorită celor prezenţi la repetiţii: „M-am simţit grozav, la început am fost puţin speriată, pentru că nu ştiam exact ce să fac, totul este foarte mare, dar apoi am simţit energia pozitivă a celor prezenţi în sală, dar şi luminile şi culorile decorului m-au ajutat. Totul a mers extraordinar.“

Incident cu tunul

La rândul lui, Alex s-a declarat mulţumit de prima repetiţie, chiar dacă a fost protagonistul unui incident minor – în timpul coregrafiei a căzut de pe unul dintre tunurile amplasate pe scenă.

„Pe scenă vor fi şi doua tunuri impresionante. În timpul repetiţiei, am făcut o mişcare dificilă, care dă o notă specială show-ului, dar la a treia încercare am alunecat, iar tunul se îndrepta spre Ilinca, aşa că am sărit să-l opresc şi am căzut. Am preferat să cad eu decât să o lovească pe ea. M-am tăiat puţin la mână, dar sunt în regulă. Suntem optimişti şi mergem înainte“, a povestit Alex întâmplarea pentru „Adevărul“. 

image

Tunurile şi exploziile care au loc pe scenă, la fel ca yodellingul (tehnica vocală pe care o aplică Ilinca – n.red.), transmit un mesaj universal: să fim liberi şi veseli, au explicat cei doi tineri.  

În ceea ce priveşte ecourile melodiei „Yodel It!“ la nivel european, Iuliana Marciuc spune că: „A fost o bucurie să constat că Europa «yodeleşte», iar ziariştii străini au fost extrem de receptivi la această piesă şi curioşi la interviuri. Se vede că fanii şi-au schimbat opţiunile şi topurile în urma turneului de promovare, iar lucrurile arată bine pentru noi. La toate acestea se mai adaugă optimismul echipei şi vrem să-i susţinem cu toate puterile pe aceşti copii, pentru că sunt la prima lor experienţă internaţională. Le ţinem pumnii şi dorim să venim cu rezultate cât mai frumoase de la Kiev“, a mai spus Iuliana Marciuc.

image

„Experienţa Eurovision este, pentru noi, o poveste foarte frumoasă. Sunt foarte încrezătoare, ştiu că în ceea ce ne priveşte am făcut tot posibilul să fim la înălţime“, a declarat Ilinca. 

„Urmează acum o perioadă solicitantă. A doua repetiţie o vom avea pe data de 5 mai, iar în acest interval sper să primim din partea echipei producătoare tot sprijinul necesar pentru ca show-ul să fie aşa cum îl dorim noi“, a adăugat Alex Florea.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite