Reguli de acces pentru concertul Placebo de la Arenele Romane: ce rugăminte are managementul formaţiei pentru fanii români şi cine cântă în deschidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul din România prin care trupa britanică Placebo aniversează 20 de ani de carieră se apropie, iar biletele sunt aproape epuizate. Organizatorii evenimentului au anunţat cine va deschide show-ul, dar şi care sunt regulile pe care spectatorii trebuie să le respecte.

Concertul din cadrul turneului „20 years of Placebo“ va avea loc miercuri, 28 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti. În acest moment, organizatorii Phoenix Entertainment anunţă că mai sunt foarte puţine bilete, care se pot achiziţiona online, de pe eventim.ro, şi din reţeaua Eventim la preţul de 190 de lei. În limita stocului disponibil, fanii Placebo vor mai putea achiziţiona bilete şi în ziua evenimentului de la casa de bilete situată la intrarea în spaţiul de concert la preţul de 220 de lei.

Înaintea concertului Placebo de la Arenele Romane, tonul distracţiei va fi dat de trio-ul bucureştean Greetings Sugar (DJ set). Membrii grupului oferă o muzică profundă, dar diversă, greu de încadrat într-un singur gen muzical, datorită influenţelor muzicale multiple. Având-o pe Lydia Lunch drept producătoare şi Bill Gould (Faith No More) fiind implicat în mixajul anticipatului album de debut, Greetings Sugar cântă muzica pe care vrei s-o auzi în lounge-uri elegante, la festivaluri de vară, tare în căşti când eşti în metrou şi baţi ritmul din picior sau în cluburi.

Placebo, una dintre trupele de referinţă ale rock-ului alternativ, va sărbători alături de publicul din România 20 de ani de carieră printr-un show care promite a fi cel mai spectaculos dintre toate cele susţinute până acum în ţara noastră. Fanii Placebo vor asculta live piese precum „Pure Morning“, „Every You, Every Me“, „The Bitter End“, „Meds“ şi multe altele.

În ceea ce priveşte programul, organizatorii anunţă că la ora 20.00 va urca pe scenă Greetings Sugar, urmând ca la ora 21.15 să înceapă show-ul Placebo.

Reguli pentru fanii cu bilete speciale 

Pentru confortul şi siguranţa spectactorilor, organizatorii transmit următoarele informaţii şi reguli de acces.

Accesul se va face pe baza biletului valabil, acesta permiţând intrarea în zona de concert o singură dată, dacă spectatori doresc să părăsească incinta vor putea reintra doar achiziţionând alt bilet.

Accesul la concert pentru cei care au bilete „The Better Friend“ va începe de la ora 18.30, iar posesorii de bilete „A Friend Indeed“, precum şi cei care au bilete de acces general, vor putea intra în Arenă începand cu ora 19.00.

De asemenea, cei care au bilete „The Better Friend“ şi „A Friend Indeed“ sunt rugaţi să folosească intrările dedicate.

ATENŢIE! Voucher-ul pe baza căruia posesorii de bilete „The Better Friend“ îşi vor putea lua o băutură gratuită este valabil în intervalul 18.30-19.15. De asemenea, Insignele şi brelocurile pe care le vor primi posesorii de bilete „The Better Friend“ şi „A Friend Indeed“ vor putea fi ridicate numai în intervalul 18.30-20.00 din punctele special amenajate care vor fi marcate vizibil. Totodată, nu uitaţi să purtaţi la vedere insignele, pentru că ar putea să vă aducă surprize plăcute din partea trupei.

Fără filmări şi poze cu telefoanele mobile

Copiii, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet de acces şi trebuie însoţiţi de un adult, de asemenea, posesor de bilet. Totodată, părinţilor le este recomandat să le asigure copiilor căşti de protecţie.

Managementul formaţiei Placebo face un apel catre fani şi îi roagă să nu utilizeze camerele de fotografiat neprofesionale de tip „săpuniere“ sau camerele telefoanelor mobile pe durata concertului.

Totodată, este strict interzis accesul la eveniment cu orice fel de aparate de fotografiat profesionale (cele cu obiectiv detaşabil), aparate de înregistrare audio-video, tablete de orice fel sau aparate GoPro, selfie stick-uri, sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante, căşti motociclist, bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, rucsacuri, genţi şi bagaje voluminoase, lasere, biciclete şi trotinete.

În caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să utilizeze pelerine de ploaie.

Pentru propria lui siguranţă, rugăm publicul să se supună controlului corporal al staff-ului de securitate de la intrare şi să respecte cu stricteţe regulile de acces menţionate mai sus.

Mijloacele de transport în comun care pot fi utilizate pentru a ajunge la Arenele Romane sunt: metrou până la staţia Tineretului sau Eroii Revoluţiei sau liniile RATB 47, 7 şi 232 până la staţia Autogara Filaret. Din cauza numărului limitat de locuri de parcare, spectatorilor le este recomandată utilizarea transportului public.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite