Musicalul Broadway „Disney Beauty and The Beast“, în premieră în România
0„Disney Beauty and The Beast“, musicalul original de pe Broadway, ajunge în premieră în România, în perioada 4-6 decembrie, la complexul Romexpo din Bucureşti, anunţă organizatorii evenimentului, Events.
Disney Theatrical Productions, Broadway Entertainment Group şi NETworks Presentations anunţă că turneul international creat pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la prima punere în scenă a celebrului musical soseşte în această iarnă la Bucureşti, cu patru reprezentaţii spectaculoase ce vor avea loc la Romexpo, în Pavilionul Central. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română.
Biletele se pot cumpăra începând de pe 16 septembrie online pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti, hipermarketurile Carrefour şi benzinăriile OMV). Early-bird: în perioada 16 septembrie – 1 octombrie, biletele pentru adulţi, mai putin cele VIP, au 10% discount. Oferta valabilă în număr limitat. Biletele pot fi achizitionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.
Pentru a readuce la viaţă acest musical clasic, turneul internaţional „Disney Beauty and The Beast“ reuneşte echipa de creaţie originală de pe Broadway. Regia este semnată de Rob Roth, coregrafia este realizată de Matt West, costumele sunt create de Ann Hould-Ward (deţinătoarea unui premiu Tony pentru designul costumelor „Beauty and the Beast“), luminile sunt asigurate de Natasha Katz, scenografie de Stanley A. Meyer, sunet de John Petrafesa Jr. şi direcţie muzicală de Michael Kosarin.
„Broadway-ul a exercitat întotdeauna o atracţie profundă pentru publicul românesc. «Beauty and The Beast» este un musical fermecător, magic, ce împleteşte perfect fabuloasele poveşti Disney cu melodii celebre şi strălucirea clasică a Broadway-ului“, a declarat Sorina Burlacu, directorul general Events.
Bazat pe filmul de animaţie cu acelaşi nume, ce a fost recompensat cu premiul Oscar în 1991, „Disney Beauty and The Beast“ a avut premiera pe Broadway în 1994, a primit nouă nominalizări la prestigioasele premii Tony şi s-a jucat vreme de 13 ani. Încă este una dintre cele mai longevive producţii Broadway din toate timpurile şi cu unele dintre cele mai mari încasări. De la debutul său, vizibilitatea titlului şi succesul s-au extins la nivel global cu producţii ulterioare în întreaga lume. De la licenţierea titlului, care a început în 2004, au existat producţii în 22 de ţări, fiind vizionate de peste 35 de milioane de persoane, în opt limbi diferite, cu peste 28 000 spectacole (echivalentul a 67 de ani), generând venituri de peste 1.7 miliarde de dolari.
În SUA, „Disney Beauty and The Beast“ a fost licenţiat în peste 6750 de teatre individuale, inclusiv producţii profesionale, şcolare şi comunitare. Timp de şase ani consecutivi (2009-2014), a fost cel mai jucat musical în liceele americane. Rezonanţa numelui i-a permis să intre pe pieţele internaţionale fără tradiţie în producţia de musicaluri Broadway. A fost primul titlu Disney Theatrical Productions în ţările din Scandinavia, America Latină, Europa de Est şi Rusia, printre altele. În plus faţă de productiile profesioniste, „Disney Beauty and The Beast“ este titlul cel mai cerut pe plan internaţional pentru producţiile de amatori.

„Disney Beauty and The Beast“ este povestea clasica a Bellei, o tânără dintr-un oraş de provincie, şi a Bestiei, un tânăr prinţ blestemat de o vrăjitoare. Doar dacă Bestia învăţa să iubească şi să fie iubită, blestemul se rupe şi el va redeveni ce a fost. Dar timpul se scurge - dacă Bestia nu învaţă lecţia prea curând, el şi curtea sa vor fi condamnaţi pentru eternitate.
Muzica este semnată de Alan Menken („The Little Mermaid“, „Aladdin“, „Tangled“), pe versurile regretatului Howard Ashman („The Little Mermaid“, „Aladdin“), cu piese adiţionale cu muzică de Menken şi versuri de Tim Rice („The Lion King“, „Jesus Christ Superstar“). Cartea este scrisă de Linda Woolverton (scenarista de la „The Lion King“, „Alice In Wonderland“ şi „Maleficent“).