MTV organizează cel mai mare festival muzical online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MTV va găzdui cel mai mare festival muzical online, „Live Music Day Festival“, au anunţat marţi reprezentanţii posturilor muzicale MTV, VH1 şi CMT.

Festivalul va avea loc în SUA pe 19 iunie ora 19.00 EDT (23.00GMT). Concertul desfăşurat pe o perioadă de 24 de ore va include prestaţiile artistice a peste 50 de trupe şi artişti ce aparţin unor genuri muzicale diferite, precum rock, indie, pop şi folk. Printre participanţi se numără Kate Nash, Hanson, Atlas Genius, Labirinth şi Langhorne Slim.

Alături de concert va avea loc şi decernarea premiilor „O Music”, acordate pe baza voturilor exprimate de fani. Showul va fi difuzat, în direct, pe internet de la birourile grupului Viacom (propietar MTV, VH1 şi CMT- n.r.) din New York, Nashville şi Los Angeles.

De asemenea, toboşarul trupei The Roots, Ahmir „Questlove“ Thompson, va cânta la tobe pe întreaga durată a festivalului, într-un maraton muzical denumit „drum-a-thon“ („drum“ -tobă- n.r.).

Pentru cei care nu vor vrea să urmărească tot showul, aceştia vor avea opţiunea de a selecta doar acele prestaţii muzicale pe care doresc să le vizioneze.

În cadrul primei gale „O Music Awards”, organizată la Las Vegas în 2011, solistul de muzică rap Chiddy şi duo-ul rap Chiddy Bang au cântat, fără întrerupere, peste nouă ore, stabilind astfel două noi recorduri Guinness, cel de „Cel mai lung rap freestyle” şi de „Cel mai lung maraton de rap”.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite