Gheorghe Zamfir a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Maastricht: „O ofer tuturor românilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naistul şi compozitorul român Gheorghe Zamfir a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Maastricht, Olanda, numele artistului numărându-se printre marile personalităţi ale lumii, scrie infomusic.ro.

Gheorghe Zamfir (74 de ani), al cărui nume se regăseşte de acum pe Aleea Celebrităţilor din Maastricht, a dat această veste fanilor săi printr-un mesaj postat pe reţeaua socială Facebook. Artistul a dedicat steaua primită pe Aleea Celebrităţilor tuturor compatrioţilor săi.

„Eu am primit în dar o stea. O stea pe Aleea Celebrităţilor, în Maastricht. Vreau să o ofer tuturor românilor în semn de mare dragoste pentru voi“, a scris Gheorghe Zamfir, pe pagina sa personală de Facebook.

Românii s-au arătat extrem de încântaţi de realizarea maestrului Gheorghe Zamfir şi l-au felicitat pe reţelele sociale. „Este o mare onoare pentru noi, românii. Felicitări maestre“, „E munca dumneavoastră, maestre. Eu nu o merit. Bucuraţi-vă de ea (de stea – n.red.). Românii nu v-au dăruit nimic“, „Felicitări pentru felul în care ne reprezentanţi ţara în străinătate şi pentru anii de muncă dedicaţi poporului român. Multă sănătate şi putere de muncă vă doresc în continuare“, „Felicitări, maestre, este o mare onoare pentru noi, românii“, au fost câteva dintre mesajele transmise de români artistului.

Steaua maestrului Gheorghe Zamfir de pe Aleea Celebrităţilor din Maastricht FOTO Arhivă personală Gheorghe Zamfir/Facebook

image

În prezent, Gheorghe Zamfir se află în Olanda, împreună cu o delegaţie formată din 55 de români, acolo unde va susţine o serie de şapte concerte alături de André Rieu, scrie a cântat alături de André Rieu şi în cadrul concertelor pe care muzicianul olandez le-a susţinut în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în luna iunie.

Gheorghe Zamfir este autorul a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de numeroase distincţii şi onoruri la nivel mondial.

A fost primit de trei ori la Vatican, devenind primul muzician care a cântat în timpul unei mese private a papei Ioan Paul al II-lea, primind medalia Vaticanului şi de două ori diploma Universităţii Don Bosco din Roma.

De asemenea, Gheorghe Zamfir a înregistrat muzică pentru filmele „Marele blond cu o gheată neagră/Le grand blond avec une chaussure noire“, regizat de Ives Robert, „Picnic la Hanging Rock/Picnic at Hanging Rock“, „A fost odată în America/Once upon a time in America“ şi „Karate Kid“, iar, în 2004, interpretarea sa a melodiei „Păstorul Singuratic“ a fost folosită de regizorul Quentin Tarantino în filmul „Kill Bill“.

Alte lucrări muzicale ale sale adoptate de industria cinematografică sunt: în 1975, pentru filmul „Brâncuşi şi mănăstirile din Moldova“, în anul 1978, pentru „Blestemul pământului şi blestemul iubirii“, în regia lui Mircea Mureşan, după romanul „Ion“, de Liviu Rebreanu, pentru care a obţinut premiul I pentru compoziţie, iar, în 1996, a înregistrat muzica filmului macedonean „Lacul“.

După 1990 a revenit din exil şi şi-a continuat concertele şi turneele în Germania, Franţa, Elveţia şi mai ales în Turcia, acolo unde a fost declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului al XX-lea.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite