Controverse în Arabia Saudită: Nicki Minaj, cap de afiş la un festival. „Toate melodiile ei sunt despre sex şi mie îmi spuneţi să port abaya?“
0Controversata cântăreaţă Nicki Minaj, cunoscută pentru versurile explicite, costumaţiile sumare şi show-urile extrem de sexy, este cap de afiş al unui festival din Arabia Saudită, regat ultraconservator, anunţ ce a stârnit confuzie.
Cântăreaţa de muzică rap Nicki Minaj va concerta pe 18 iulie la Jeddah World Fest, notează BBC, potrivit News.ro. Vestea a surprins pe toată lumea, iar numele artistei a fost cel mai pomenit pe reţelele sociale în ziua anunţului.
Mulţi s-au întrebat însă dacă organizatorii evenimentului au căutat-o măcar pe Google înainte de a o antama. „Nimeni din Arabia Saudită nu a căutat-o pe Nicki Minaj pe Google, aşa-i?“, a glumit un internaut.
„Imaginaţi-vă cum ar fi să vă treziţi dintr-o comă după trei ani şi primul lucru pe care îl auziţi este că Nicki Minaj deschide un festival din Arabia Saudită. Sincer, aş crede că m-am trezit într-un univers paralel“, a fost un alt mesaj.
Nu toate reacţiile au fost însă drăguţe, numeroase persoane arătându-se indignate şi considerând neadecvată prezenţa artistei pentru că locul unde se va desfăşura festivalul se află în apropiere de Mecca, oraşul sfânt.
O altă întrebare a avut în vedere motivul pentru care autorităţile o primesc pe vedetă în timp ce cer femeilor saudite să poarte abaya (o robă care le acoperă întreg corpul) în public.
„Îşi va mişca fundul pe scenă, toate melodiile ei sunt indecente, despre sex şi dat din fund. Apoi îmi spuneţi mie să port abaya. Ce dracu'?“, a spus o femeie într-un video publicat pe Twitter.
Nicki Minaj a fost criticată şi pentru faptul că susţine drepturile comunităţii gay în schimb cântă într-o ţară în care homosexualitatea este pedepsită cu moartea.
Nicki Minaj nu este primul artist care stârneşte controverse prin faptul că a acceptat invitaţia de a cânta în Arabia Saudită. Mariah Carey a ignorat apelurile făcute de grupuri ce luptă pentru drepturile omului de a-şi anula concertul din această ţară, iar rapperul Nelly a susţinut un concert „doar pentru bărbaţi“.
În ultima jumătate de an, autorităţile saudite s-au exprimat de mai multe ori cu privire la planuri de a diversifica economia ţării, astfel că restricţiile au fost diminuate uşor în ceea ce priveşte sectorul divertisment. Aceasta este o parte din strategia prinţului moştenitor Mohammed bin Salman.