Buena Vista Social Club spune „Adios!“, la Sala Palatului din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii vor cânta pentru publicul român pe 28 iunie
Artiştii vor cânta pentru publicul român pe 28 iunie

Vedetele din grupul cubanez Buena Vista Social Club vor susţine, pe 28 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, un concert ce face parte din ultimul lor turneu mondial, în care vor spune „Adios!“ fanilor din întreaga lume, potrivit Fundaţiei Phoenix.

După mai bine de 16 ani petrecuţi împreună, artiştii cubanezi care fac parte din Orquesta Buena Vista Social Club vor pleca într-un turneu mondial, ce va fi organizat pentru a putea să-şi salute pentru ultima dată fanii din lumea întreagă.

„Ne-am dorit ca muzica cubaneză să meargă mai departe prin noi şi credem că am reuşit asta prin turneele noastre. A fost o perioadă incredibilă din cariera şi din viaţa mea“, spune cântăreaţa Omara Portuondo.
Orquesta Buena Vista Social Club e un proiect care îşi trage originile din documentarul despre muzica cubaneză cu acelaşi nume, regizat de Wim Wenders şi nominalizat la Oscar. Albumul omonim, înregistrat cu ocazia filmărilor, a obţinut premiul Grammy. Acesta a fost doar începutul, pentru că au urmat alte premii Grammy, o serie de albume foarte apreciate, numeroase turnee şi concerte cu casa închisă la care au participat nume sonore ca Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Manuel Galban, Omara Portuondo şi Roberto Fonseca.
Turneul „Adios!“ reprezintă o încununare a ceea ce a însemnat mai bine de o mie de spectacole, la care au participat de-a lungul vremii peste 40 de muzicieni de elită. Timp de 16 ani, grupul a evoluat şi a ajuns la o maturitate care îmbină flerul veteranilor şi elanul generaţiei tinere, pentru a celebra împreună tradiţia muzicii cubaneze.

Sub conducerea liderului Jesus Aguaje Ramos, pornesc din nou în turneu neobosiţii protagonişti ai filmului şi albumului „Buena Vista Social Club“: incomparabila Omara Portuondo, chitaristul cu pălărie de cowboy Eliades Ochoa, trompetistul Guajiro Mirabal şi virtuozul instrumentului tradiţional cubanez laud - Barbarito Torres.
Aceştia vor fi acompaniaţi pe scenă de cei care le-au fost alături de-a lungul timpului, inclusiv dinamicul veteran Papi Oviedo, tânărul pianist Rolando Luna, contrabasistul Pedro Pablo şi percuţioniştii Andres Coayo (congas), Filiberto Sanchez (timbales) şi Alberto „La Noche“ (bongos), trei trompetişti printre care specialistul notelor foarte înalte Luis Allemany şi apreciatul interpret de son din Havana - Carlos Calunga.

Turneul „Adios!“ va debuta în vară şi, după ce va traversa patru continente, se va încheia în toamna lui 2015 cu un spectacol de gală la Havana.

Fundaţia Phoenix a organizat concertele Buena Vista Social Club din Bucureşti încă din anul 2004 şi va organiza şi spectacolul din vară. Biletele pentru concert sunt disponibile pe www.iabilet.ro, www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro, la casieria Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti şi la casieria Metrou Unirii 1 Bucureşti, precum şi în reţeaua Eventim, pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, la librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi la casa de bilete a Sălii Palatului.
 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite