VIDEO Regizorul filmului „Her“, cu cinci nominalizări la Oscar, a fost dat în judecată pentru că ar fi furat scenariul
0Regizorul Spike Jonze se află în mijlocul unui proces, după ce doi scenarişti l-au acuzat că le-a furat scenariul pentru filmul „Her“, care concurează la cinci categorii pentru Oscar.
În timp ce Jonze pretinde că a scris, a produs şi a regizat filmul „Her“, Sachin Gadh şi Jonathan Sender susţin că ideea filmului a fost furată dintr-un scenariu pe care ei l-au scris cu ani în urmă, după cum informează „The Huffington Post“.
Situaţia este încă şi mai delicată pentru că pelicula are cinci nominalizări la prestigioasele premii Oscar, inclusiv la categoriile Cel mai bun film şi Cel mai bun scenariu original.
Gadh şi Sender susţin că idee filmului „Her“ este furată din scenariul lor, „Belv“, pe care l-au trimis Agenţiei de Creaţie, agenţie ce îl reprezintă pe Jonze, dar şi alte nume importante precum Drew Barrymore şi Jennifer Aniston.
Pe de altă parte, conform TMZ, reprezentanţii Agenţiei au declarat că ei nu acceptă „scenarii nesolicitate“.
Scenariul pentru „Belv“ este în prezent folosit pentru show-ul online „The Belv Show“, în care un companion electronic , sub forma unui telefon mobil, serveşte drept camarad pentru personajul principal, un ghinionist în dragoste, scrie „The Huffington Post“.
Într-adevăr, în filmul „Her“ personajul principal, interpretat de actorul Joaquin Phoenix, se îndrăgosteşte de vocea unui sistem de operare, dar regizorul Spike Jonze nu a făcut, încă, nicio declaraţie.