„The Revenant“, cu Leonardo DiCaprio, pe primul loc în box office-ul românesc de weekend VIDEO
0Filmul „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass/ The Revenant“, în regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu şi cu actorul Leonardo DiCaprio în rolul principal, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.136.572 de lei şi 57.071 de spectatori.
În „The Revenant“, care este distribuit în România de Odeon Cineplex, Leonardo DiCaprio joacă rolul unui vânător însetat de răzbunare, după ce este abandonat de prietenii săi în vestul american, în condiţii ostile, acţiunea fiind plasată în anul 1823.
Pentru acest rol, DiCaprio a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal“ a premiilor Oscar din acest an.
Comedia „Un poliţist şi trei sferturi!/ Ride along 2“, de Tim Story, ocupă locul al doilea în box office, cu încasări de 595.467 de lei şi 30.835 de spectatori. „Ride Along 2“, distribuit în România de Ro Image 2000, prezintă noile aventuri ale agentului de pază logoreic Ben Barber (Hart), nou acceptat în academie, care face din nou echipă cu James Payton (Cube) - un detectiv coleric - pentru a patrula pe străzile din Atlanta, potrivit cinemagia.ro.
Premiera lungmetrajului „Al 5-lea val/ The 5th Wave“, de J. Blakeson, ocupă locul al treilea în box office-ul românesc de weekend, având încasări de 514.640 de lei şi fiind vizionat de 27.341 de spectatori. Distribuit de InterComFilm Distribution, „Al 5lea val“ spune povestea unei adolescente ce încearcă să supravieţuiască într-o lume devastată de o invazie extraterestră care a ucis deja populaţia şi a dus umanitatea înapoi în epoca de piatră.
Lungmetrajul „Cei opt odioşi/ The Hateful Eight“, de Quentin Tarantino, cu Samuel L. Jackson, Kurt Russell şi Jennifer Jason Leigh în rolurile principale, a coborât pe locul al patrulea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 225.452 de lei, după ce a fost văzut de 10.883 de spectatori. Acţiunea peliculei, distribuită de Forum Film România, se petrece în Wyoming, într-o iarnă geroasă, când, opt personaje, fiecare cu un rol clar definit, se trezesc prinse într-o pânză deasă de trădări şi ameninţări, care le pune la îndoială abilitatea primară de a supravieţui.
Animaţia „Norm de la Polul Nord/ Norm of the North“, de Trevor Wall, se află pe locul al cincilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 206.439 de lei şi 12.670 de spectatori. În acest film, care este distribuit în România de Ro Image 2000 Prorom Distribution, un urs polar este silit să-şi părăsească căminul lui polar, împreună cu trei prieteni hârciogi, pentru a porni într-o călătorie plină de aventuri care se sfârşeşte în New York City. Ajuns la New York, Norm devine mascota unei corporaţii, însă află că este folosit într-o conspiraţie care ameninţă Polul Nord, ţinutul în care s-a născut.