„The Irishman“, o capodoperă a magiei digitale

Povestea din filmul „The Irishman” acoperă mai multe decenii. Relatarea evenimentelor care au culminat cu asasinarea, pe 30 iulie 1975, a lui Jimmy Hoffa, fost şef al celui mai mare sindicat din SUA, începe cu anii de tinereţe ai acestuia şi se sfârşeşte cu confesiunea prezumtivului asasin, la sfârşitul anilor 1990.

Deoarece filmul prezintă aceleaşi personaje în diferite momente ale vieţii, la intervale de decenii, regizorul Marin Scorsese s-a confruntat cu o problemă dificilă: starurile din film – Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci şi Harvey Keitel, cu toţii trecuţi de 75 de ani – trebuiau să arate uneori cu 20 sau 30 de ani mai tineri.

Cum machiajul are limite, soluţia aleasă de regizor a fost prelucrarea digitală a imaginilor filmate, „întinerindu-i” pe actori. Astfel, graţie tehnologiei, spectatorii vor avea ocazia să îl revadă pe De Niro, în 2019, aşa cum arăta în jurul anului 1980. La fel se întâmplă şi cu ceilalţi actori septuagenari care apar pe generic – şi Pacino, şi Joe Pesci, de pildă, arată cu vreo 30 de ani mai tineri, ca în perioada în care filmau „Naşul II” sau „Goodfellas”.

Această tehnologie (numită „de-aging”) nu este nouă. Este utilizată de mai bine de zece ani, de regulă pentru scene de flashback, care rememorează evenimente din trecut. Însă până acum nu a mai fost utilizată atât de mult într-un singur film. Practic, cu excepţia scenelor care se petrec în anii 1990-2000, majoritatea imaginilor filmate au fost prelucrate digital.

Constrângerile tehnice au fost şi motivul pentru care producţia filmului a durat atât de mult. Pentru a verifica viabilitatea soluţiei, Scorsese şi De Niro au recreat în 2015 o scenă din filmul „Goodfellas”, pentru a compara rezultatul cu filmările originale din 1989. Filmările principale la „The Irishman” au început abia în 2017.

Nici pentru actori nu a fost simplu. Dincolo de faptul că actorii trebuiau să arate mult mai tineri, ei ar fi trebuit şi să se mişte ca nişte oameni în floarea vârstei. Şi, acest lucru, după cum a descoperit şi Al Pacino, nu e atât de uşor când ai 79 de ani şi să vrei să joci ca şi cum ai avea 49. Soluţia a fost aducerea unui „antrenor” de postură care i-a ajutat pe De Niro, Pacino şi Pesci să reintre în pielea unor personaje mult mai tinere. Pentru De Niro, a fost probabil cel mai complicat. Personajul său, Frank Sheeran, era un vlăjgan de 1,93 m şi 120 kg, cu un cap mai înalt ca Jimmy Hoffa, care avea cam 1,65 m. Cum în realitate Al Pacino, care îl joacă pe Hoffa, e doar cu câţiva centimetri mai scund decât De Niro, acesta din urmă a mai trebuit să poarte la filmări şi nişte pantofi tip platformă, ca de clovn, ceea ce a dus şi la câteva fotografii foarte amuzante...

Cât de bine le-a ieşit planul cu folosirea elixirului digital de întinerire, vedeţi pe 27 noiembrie, pe Netflix.