Steven Spielberg şi fascinaţia fiinţelor monstruoase

Steven Spielberg este inventatorul blockbuster-ului. El a dezlănţuit forţele care domină cinematograful contemporan--admiratorii, epigonii şi detractorii săi toţi au fost forţaţi să ia seama de schimbările pe care le-a produs în poezia epocii noastre. Jaws a demonstrat pentru prima oară acest talent neobişnuit de a fascina oamenii. Dar Jurassic park a pus în prim plan dominaţia inexplicabilă a lumii imaginare asupra lumii în care trăim.

Pe vremuri, existau circuri pline de creaturi şocante sau înfricoşătoare, care aveau şi animale exotice dresate. Amuzamentul sau frica nu explică succesul acestor spectacole, pentru că există şi alte lucruri amuzante sau înfricoşătoare: Uitaţi-vă la ştiri, de exemplu. Oamenii plătesc pentru asemenea spectacole pentru că nu sunt convinşi că ceea ce au sau ştiu este suficient pentru a-şi trăi vieţile. Dincolo de legi şi morală există fascinaţia morbidă. Imaginile pe care le creează sunt un fel de critică a problemelor pe care le întâlnim în lumea noastră, cu obiceiurile şi credinţele noastre. Este un fel de psihanaliză, cum s-ar zice astăzi.

O parte din suflet are doinţe tiranice despre care este nepoliticos de vorbit în public. Pe măsură ce revoluţia democratică a transformat societatea, a devenit necesar sau inevitabil ca aceste dorinţe să fie puse în scenă--întâi în muzica populară, apoi în filme şi în cele din urmă în jocurile pe computer şi benzi desenate. Ceea ce oamenii văd în faţa ochilor şi obiceiurile cu care îşi ocupă viaţa, treptat, se democratizează şi abandonează vechile limite de dragul unor fantezii irepresibile.

Jurassic Park a fost primul spectacol la scară mare care să arate ceva din fantezia noastră ce alte forme de poezie au încercat să arate: Natura ca muncă de creaţie şi distrugere. În acest haos apare Tyrannosaurus Rex, care domină haosul nu pentru că poate crea ordine sau inteligenţă, cum credem noi în lumea noastră ştiinţifică, ci pentru că este expresia desăvârşită a haosului şi deci ameninţarea cea mai evidentă căreia ordinea trebuie să îi facă faţă. Geniul poveştii lui Crichton, regizată de Spielberg cu măiestrie, este să arate că această fascinaţie are să revină în lumea noastră tocmai prin puterea ştiinţei.

Nu ne putem abţine. Ştiinţa ne dă putere şi vom folosi această putere într-un fel care nu poate fi înţeles dacă nu înţelegem haosul. Venirea acestui monstru între noi nu este rezultatul vreunui cult sau al unei conflagraţii planetare. Din contră, este rezultatul unui joc. Gândiţi-vă ce ne arată Spielberg: Transformarea grădinei Edenului într-o junglă ca un iad.