VIDEO Producătorii răspund la atacurile deputatului care a criticat „Poziţia copilului“: „Cinematografia e cel mai bun ambasador pe care l-a avut România“
0După ce deputatul PSD Victor Cristea a criticat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, premierea la diverse festivaluri internaţionale a filmului „Poziţia copilului“, echipa de producţie a ripostat, precizând într-un comunicat că „poziţia deputatului Victor Cristea demonstrează o profundă neînţelegere a actului artistic“.
„Poziţia deputatului PSD de Vaslui Victor Cristea, exprimată în timpul unei dezbateri referitoare la o lege prin care se reglementează Ordinul Artiştilor, reflectă, din păcate, o atitudine des întâlnită în rândul politicienilor şi instituţiilor din România, aceea că arta şi cultura, în general, trebuie controlate mai atent de către stat, şi demonstrează o profundă neînţelegere a ceea ce înseamnă actul artistic“, se arată în comunicatul Parada Film.
„Am fost la filmul «Poziţia copilului» şi încă de la început am vrut să ies din sală, erau folosite numai expresii triviale, înjurături. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în film sunt numai obscenităţi, trivialităţi. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român? Noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să ne denigreze, să ne facă inculţi?“, a spus în plen deputatul PSD de Vaslui.
„Declaraţia vine şi în contextul schimbărilor din ultimii ani, în care instituţii de cultură foarte active au fost afectate de decizii politice, iar finanţările pentru proiecte culturale s-au diminuat semnificativ. Lipsa unui sprijin coerent şi pe criterii solide din partea statului se resimte în toate domeniile culturii, inclusiv în cinematografie, cel mai bun ambasador pe care l-a avut România în ultimii ani“, potrivit comunicatului.
„Filmul nu a fost premiat pentru că «se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru», ci pentru merite artistice reale, la fel ca toate celelalte filme româneşti multi-premiate în ultimii ani“, se mai arată în comunicat.
„Faptul că declaraţia vine din partea unui deputat care face parte din Comisia de Educaţie arată în ce fel este poziţionată cultura, cum este înţeles statutul artistului şi al produselor culturale în procesul de educaţie din România. Nu ne interesează ce promovează produsul cultural, ne interesează să analizăm cu ştiinţă şi fără ştiinţă în conţinut“, declară producătoarea filmului, Ada Solomon.
„S-au scris sute de pagini despre «Poziţia copilului» în presa mondială, dar niciodată nu s-a făcut referire la limbaj. S-a remarcat, într-adevăr, calitatea dialogurilor, realismul de o profunzime rar întâlnită în scriitura acestui film. Ba, mai mult, s-a menţionat performanţa extraordinarei Luminiţa Gheorghiu, care a fost catalogată drept una dintre cele mai mari actriţe în acest moment pentru performanţa ei din «Poziţia copilului»“, adaugă Ada Solomon.
„Poziţia copilului“ este primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi a fost desemnat să reprezinte România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Filmul a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menţinându-se pe primele poziţii în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema şi încasări de circa 1,25 miloane de lei.
S-au scris sute de pagini despre «Poziţia copilului» în presa mondială, dar niciodată nu s-a făcut referire la limbaj. S-a remarcat, într-adevăr, calitatea dialogurilor, realismul de o profunzime rar întâlnită în scriitura acestui film.
Filmul are distribuitor în peste 20 de teritorii, inclusiv Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Australia şi Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Grecia, Franţa, Benelux, Italia, Spania. Distribuitorul internaţional Beta Cinema negociază în prezent pentru Statele Unite, China şi ţările din Orientul Mijlociu.
„Poziţia copilului“ este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer „Maria“ (2003) şi „Medalia de onoare“ (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.
<Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, iar din distribuţie mai fac parte Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.