Povestea filmului care l-a făcut celebru pe Quentin Tarantino

Producţie indepedentă, „Pulp Fiction“ a reprezentat o injecţie cu adrenalină în inima filmului de la Hollywood, contribuind la renaşterea carierei lui John Travolta, transformându-i pe Samuel L. Jackson şi Uma Thuman în vedete. Cum a reuşit Quentin Tarantino, un individ care a renunţat la liceu şi a lucrat ca vânzător, să reinventeze cinematografia modernă?

Aceasta e întrebarea la care Mark Seal de la revista „Vanity Fair“ încearcă să răspundă, călătorind înapoi în timp, până în anul 1993.

La finalul anului 1992, Tarantino a părăsit oraşul Amsterdam, unde petrecuse trei luni într-o garsonieră, scriind un scenariu care avea să devină „Pulp Fiction“, despre un grup de infractori din Los Angeles. Scris în caiete de şcoală pe care Tarantino, pe atunci în vârstă de 30 de ani, le transportase cu avionul, scenariul era aproape indescifrabil.

„Trebuia să îl revizuiesc ultima oară şi apoi să i-l dau prietenei mele, Linda Chen“, povesteşte Tarantino. Când el a cunoscut-o pe Chen, aceasta lucra pentru Robert Towne, scenaristul peliculei „Chinatown“.

„Quentin era fascinat de modul în care colaboram cu Towne şi echipa sa“, povesteşte ea, explicând că practic trăia alături de aceştia.

„A început cu telefoane, doar îmi citea anumite pagini“, continuă ea. Apoi au apărut telefoane urgente şi invitaţii la cină. Chen trebuia mereu să îl ia cu maşina, deoarece el avea prea multe amenzi neplătite. Ştia că Tarantino era „un geniu nebun“. Chiar el a spus că primele sale ciorne arătau ca „jurnalele unui om nebun“, dar Chen declară că erau chiar mai rău de atât. „Scrisul lui de mână este groaznic. Este analfabet. Avea, în medie, cam 9.000 de greşeli gramaticale pe fiecare pagină. După ce le corectam, el încerca să le comită din nou, pentru că îi plăceau“.

Producătorul Lawrence Bender şi TriStar Pictures, care au investit 900.000 de dolari în acest proiect, îl presau să termine scenariul, iar Tarantino întârziase. Scenariul de 159 de pagini a fost terminat în mai 1993. Întrebată dacă a simţit vreodată că a lucrat la o capodoperă cinematografică, ea răspunde: „Nu, deloc“.

Când „Pulp Fiction“ a apărut în cinematografe un an mai târziu, revista „Time“ arăta că „te loveşte ca o injecţie cu adrenalină direct în inimă“.

Realizat cu 8,5 milioane de dolari, a obţinut câştiguri în valoare de 214 milioane de dolari în lumea întreagă. Filmul a resuscitat cariera lui John Travolta, a făcut din Samuel L. Jackson şi Uma Thurman adevărate vedete şi i-a transformat pe Harvey şi Bob Weinstein în giganţi ai cinematografiei independente. Harvey îl numeşte „primul film independendent care a încălcat toate regulile“.

Cu doar şapte ani mai devreme, în 1986, Tarantino era un actor în vârstă de 23 de ani care lucra cu jumătate de normă, falit. Neavând un impresar, trimitea scenariul pe unde putea. „Prea crud, prea vulgar, prea violent“, aceasta era reacţia obişnuită. Lucra la un magazin din Los Angeles, înconjurat de filme pe care le urmărea neîncetat.

„Am fost falit toată viaţa mea de adult“, povesteşte Tarantino care, înainte de „Pulp Fiction“, făcuse „Reservoir Dogs“, cu 50.000 de dolari. Când a plecat la Amsterdam pentru a scrie scenariul, şi-a luat caietele şi povesteşte că nu îşi făcea griji cu banii, ci scria tot timpul. „Mă trezeam, mă plimbam prin Amsterdam şi apoi beam cam 12 ceşti de cafea şi îmi petreceam întreaga dimineaţă scriind“.

La vremea aceea, „John Travolta era un nimeni, cariera sa părea imposibil de salvat“, spune impresarul lui Tarantino, William Morris. Harvey Weinstein ar fi dorit pe oricine, numai pe Travolta, nu. În cele din urmă, l-a acceptat, dar tot nu era nicio vedetă în film, spune el.

Michelle Pfeiffer, Meg Ryan sau Rosanna Arquette au fost considerate potrivite pentru rolul Miei Wallace, dar Tarantino a decis că o vrea pe Uma Thurman. Impresarul ei ştia că rolul e perfect, dar actriţa nu era sigură. Tarantino a reuşit să o convingă, deşi ea avea dubii serioase.

Samuel L. Jackson a trebuit să lupte pentru rolul lui Jules Winnfield. Tarantino i-a spus totuşi lui Jackson că personajul era gândit pentru el. Pentru a se pregăti de filmări, toţi erau nevoiţi să intre în pielea personajului.

Costumele şi cravatele pe care Travolta şi Jackson le purtau au fost ideea lui Tarantino, dar Travolta ar fi vrut ca Vincent Vega să aibă o altfel de imagine. Totodată, a simţit nevoia de a-şi umaniza personajul. Deşi mulţi actori nu ar fi îndrăznit să revizuiască scenariul lui Tarantino, Travolta a simţit nevoia să adauge o notă comică.

La ceremonia de decernare a Oscarurilor, în 1995, premiul pentru cel mai original scenariu le-a revenit lui Tarantino şi lui Roger Avary. În cadrul discursului său de mulţumire, Tarantino a spus doar: „Trebuie să mă duc la toaletă acum. Cred că este singurul premiu pe care îl câştig în seara asta“ şi a avut dreptate, căci întreaga noapte a fost a peliculei „Forrest Gump“. Viitorul în schimb, avea să îi aparţină lui Tarantino.