Olivia Colman a topit inimi cu discursul memorabil de la Oscar 2019: lacrimi şi hohote de râs provocate de câştigătoarea-surpriză VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olivia Colman FOTO Guliver/Getty Images
Olivia Colman FOTO Guliver/Getty Images

Olivia Colman (45 de ani), câştigătoarea Oscarului pentru rolul principal din „The Favourite“, a făcut pe toată lumea să râdă şi să plângă cu discursul său, catalogat drept unul dintre cele mai bune din istoria premiilor Academiei Americane de Film.

O figură foarte apreciată în ţara ei, Marea Britanie, dar mai puţin cunoscută în Statele Unite, Olivia Colman a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal pentru interpretarea Reginei Anne din tragicomedia istorică „The Favourite“. 

Când şi-a auzit numele, Olivia Colman a fost la fel de surprinsă ca restul celor care urmăreau ceremonia, întrucât marea favorită a fost Glenn Close, pentru rolul din „The Wife“. Veterana este la a şaptea nominalizare şi nicio victorie, aşa că este lesne de înţeles de ce toţi se aşteptau ca Academia să-i ofere în sfârşit râvnita statuetă. 

Nominalizată pentru prima dată la premiile Oscar, Olivia Colman a topit inimile tuturor cu un discurs memorabil, în timpul căruia a plâns, a râs, a glumit, a transmis mesaje puternice, s-a strâmbat când organizatorii au rugat-o să se grăbească şi a mulţumit aproape tuturor celor din sală. 

Regizorul filmului, colegele sale din distribuţie, soţul, dar şi alte vedete au fost surprinse plângând, iar la final, câştigătoarea Oscarului a fost aplaudată şi ovaţionată în picioare. 

„Este cu adevărat stresant! Este ilar! Am primit un Oscar! Trebuie să mulţumesc multor oameni şi dacă pe drum voi uita pe cineva, vă voi găsi mai târziu şi vă voi îmbrăţişa cu putere. Îmi pare rău dacă vă voi uita acum. Yorgos Lanthimos, cel mai bun regizor al meu în cel mai bun film cu Emma (Stone) şi Rachel (Weisz), cele mai frumoase femei din lume de care te poţi îndrăgosti şi cu care poţi lucra zilnic. Adică, vă puţi imagina, nu a fost deloc greu. Să fiu nominalizată alături de aceste femei extraordinare... Glenn Close, ai fost idolul meu de atât de mult timp şi nu aşa aş fi vrut să stea lucrurile. Cred că eşti uimitoare şi te iubesc foarte mult! Vă iubesc pe toţi! Mulţumesc, Lindy King, agentul meu, care m-a găsit în urmă cu 20 de ani. Vă mulţumesc mult, Olive, Hilde şi Briner, care m-au obligat să fac lucruri pe care le-am refuzat, dar ei au avut dreptate. Mulţumesc mamei, tatei... ştiţi voi! Mulţumesc copiilor mei care sunt acasă şi ne privesc – uitaţi! Dacă nu vă uitaţi, bună treabă, dar sper totuşi că vă uitaţi, pentru că nu se va mai întâmpla aşa ceva. Şi fiecărei fetiţe care îşi pregăteşte discursul în faţa televizorului, nu se ştie niciodată! Am lucrat ca femeie de serviciu, am iubit acea slujbă, dar am petrecut mult timp imaginându-mi acest moment! «Oh, vă rog să încheiaţi!» OK (se strâmbă - n.red.) Mulţumesc soţului meu, Ed Sinclair, cel mai bun prieten al meu. Te iubesc atât de mult, de 25 de ani tu eşti cel mai mare susţinător al meu. El va plânge, eu nu. Mulţumesc mult, Fox, distribuţiei, echipei, tuturor. Vă mulţumesc atât de mult! Lady Gaga! Melissa McCarthy! Vă pup pe toţi!“

  

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite