„Ne simţim sabotaţi“. Producătorii serialului „The Bible“ spun că Satana nu seamănă cu Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorii seriei „The Bible“ spun că nu există o similaritate între preşedintele american şi personajul diavolului
Producătorii seriei „The Bible“ spun că nu există o similaritate între preşedintele american şi personajul diavolului

Producătorii miniseriei „The Bible“, Roma Downey şi Mark Burnett, au discutat cu Oprah despre scandalul care s-a iscat cu privire la personajul diavolului. Cei doi infirmă zvonurile potrivit cărora Satana seamănă cu preşedintele american, Barack Obama.

„În noaptea precedentă acestor ştiri, Iisus a apărut pentru prima dată pe ecrane, iar eu de-abia aşteptam să vină ziua de luni, ştiind că toată lumea o să vorbească despre Iisus“, a spus Roma Downey într-un interviu acordat prezentatoarei Oprah Winfrey.

„Când am văzut că, de fapt, diavolul a devenit subiectul principal al discuţiilor, am fost devastată... Ne iubim preşedintele, îl respectăm. Într-un fel ne simţim sabotaţi“, a mai spus ea.

Soţul lui Downey, care coproduce miniseria, Mark Burnett, a tratat controversa cu umor. „Dacă ai o meserie ca meseria noastră, ceea ce înseamnă, în mare, să rişti să îţi rupi gâtul în orice secundă... ei bine, e o ţară liberă şi trebuie să accepţi asta“, a spus el.

Din pricina mediatizării, episodul miniseriei „The Bible“, ce prezintă dramatizarea unor poveşti din Biblie şi a fost difuzat pe postul History în duminica Paştelui catolic, pe 31 martie, a avut 11,6 milioane de telespectatori americani.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite