Jim Carrey, protagonistul unui nou serial de comedie, disponibil pe HBO GO. Care este povestea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrăgitul actor Jim Carrey (56 de ani) este protagonistul noului serial de comedie Showtime „Kidding“/„Glumeam!“, producţie disponibilă pe HBO GO.

Pentru noua producţie, actorul face din nou echipă cu regizorul laureat cu Oscar, Michel Gondry (55 de ani), alături de care a lucrat pentru filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. 

Primul episod al serialului este disponibil pe HBO GO, iar al doilea va avea premiera pe 9 septembrie. Serialul va avea 10 episoade, cu o durată de 30 de minute.

Personajul principal al serialui „Kidding“, difuzat de HBO este Jeff, adică Domnul Pickles (Jim Carrey), realizator al unor emisiuni pentru copii foarte populare, un munte de bunătate, înţelepciune şi inspiraţie pentru cei care au crescut cu personajul său. 

Dar când începe să aibă mari probleme în familie, Jeff descoperă că nicio poveste nu-l va ajuta să treacă prin criza care avansează mai rapid decât poate  suporta. Rezultatul: un om bun într-o lume dură îşi pierde încet, încet minţile, într-un mod deopotrivă amuzant şi sfâşietor.

În serial mai joacă nominalizatul la Oscar, Emmy şi Globul de Aur,  Frank Langella (80 de ani), Judy Greer (Married), în vârstă de 43 de ani, nominalizata la Oscar, Emmy şi Globul de Aur Catherine Keener (Show Me A Hero, Get Out), în vârstă de 59 de ani, Cole Allen şi Juliet Morris (53 de ani). 

De-a lungul sezonului, Jeff începe să se răzvrătească împotriva limitărilor emisiunii sale, „Mr. Pickles’ Puppet Time“, şi a producătorului său executiv, Seb (Langella). Seb se teme că problemele psihice ale lui Jeff le-ar putea distruge imperiul comercial pe care l-au construit şi, prin urmare, începe să pregătească ieşirea lui Jdin peisaj. Între timp, Deirdre (Keener), principala creatoare de marionete, are propriile ei probleme personale şi profesionale. Greer este fosta soţie a lui Jeff, iar fiul lor e jucat de Cole Allen. În alte roluri apar Justin Kirk (Weeds), Ginger Gonzaga (I’m Dying Up Here) şi Tara Lipinski

Kidding a fost creat de şi îl are producător executiv pe Dave Holstein (Weeds, Raising Hope), care a scris şi episodul pilot şi coordonează întregul serial. Producătorii executivi ai serialului sunt Gondry - care a şi regizat câteva episoade, Carrey, Michael Aguilar (I’m Dying Up Here), Roberto Benabib (Weeds), Raffi Adlan (The Green Hornet), nominalizatul la Emmy, Jason Bateman (Arrested Development) şi Jim Garavente (Bad Words).

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite