FOTO Cele mai promiţătoare zece filme care nu au fost realizate niciodată

De la Stanley Kubrick la Orson Welles, mulţi dintre marii regizori au plănuit capodopere care au rămas la stadiul de proiect.

Iată care sunt cele mai promiţătoare producţii cinematografice, care nu au fost realizate niciodată, conform BBC.

„Napoleon“, de Stanley Kubrick

După succesul filmului „2001: O odisee spaţială“(1968), Kubrick şi-a propus să realizeze un film biografic despre viaţa lui Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor. Regizorul american se aştepta să realizeze „cel mai bun film făcut vreodată“, după spusele lui. Meticulozitatea şi perfecţionismul cineastului, care a regizat doar şaisprezece filme într-o carieră care s-a întins pe aproape 50 de ani, au dus la o documentare exhaustivă din partea lui pentru acest proiect.

FOTO Alamy/ BBC

Stanley Kubrick a citit în jur de cinci sute de cărţi despre conducătorul francez şi apropiaţii acestuia, şi-a trimis colaboratorii să viziteze şi să facă fotografii pe insula Elba, la Waterloo, Austerlitz şi alte locuri cu semnificaţii istorice şi a scris o primă versiune a scenariului. Regizorul plănuia să filmeze o mare parte a scenelor în Franţa, să folosească studiourile din Anglia şi să realizeze scenele de luptă în România. Audrey Hepburn avea să joace rolul Josefinei, în timp ce Oskar Werner sau David Hemmings l-ar fi interpretat pe Bonaparte.

Costurile uriaşe pe care le-ar fi implicat producţia, precum şi lansarea adaptării romanului „Război şi pace“, dar şi eşecul peliculei „Waterloo“, de Sergei Bondarchuk, au dus la anularea proiectului lui Kubrick. Cineastul nu a renunţat, însă, la idee, niciodată şi a sperat să o pună în practică până la moartea sa, în 1999. Anul trecut, Steven Spielberg a declarat că intenţionează să producă o miniserie TV bazată pe scenariul original al lui Kubrick.

„Kaleidoscope“, de Alfred Hitchcock

După ce a văzut pelicula „Blow-Up“, de Michelangelo Antonioni, Alfred Hitchcock a ajuns la concluzia că filmele sale ar putea să fie depăşite şi a plănuit să realizeze o continuare îndrăzneaţă pentru „Shadow of a Doubt / Îndoiala“. Regizorul britanic a încercat să convingă scenarişti ca Alec Coppel sau Samuel Taylor să se implice în proiectul lui, dar până la urmă a apelat la prietenul său, Benn Levy, pentru o primă versiune a scenariului.

FOTO Corbis/ BBC

„Kaleidoscope“, aşa cum urma să se numească filmul, avea să spună povestea unui culturist tânăr, arătos, care seducea femei pe care apoi le ucidea. Scenariul se concentra pe trei crime, una care se petrecea la o cascadă, alta pe un vas de război şi încă una într-o fabrică părăsită. Pelicula trebuia să fie revoluţionară şi să conţină nuditate explicită şi violenţă, într-o perioadă în care acestea erau considerate tabu.

Deşi a apreciat scenariul, nici bunul prieten al lui Hitchcock, Francois Truffaut, nu a crezut în realizarea lui. Aşa cum era de aşteptat, studiourile Universal au refuzat pelicula, în ciuda insistenţelor regizorului, care a promis că o va realiza cu un buget mai mic de un milion de dolari. Hitchcock avea să refolosească o parte dintre ideile din Kaleidoscope în Frenzy, pe care l-a regizat în 1972.

„Leningrad: The 900 Days / Leningrad: Cele 900 de zile“, de Sergio Leone

Sergio Leone a fost un regizor italian, cunoscut în primul rând pentru filmele sale plasate în Vestul Sălbatic, care au pus bazele genului „Spaghetti Western“, dar şi pentru capodopere ca „Ultimele zilele ale Pompeiului“ sau „Once Upon in America/ A fost odată în America“. În timp ce lucra la acesta din urmă, Leone a devenit interesat de asediul Leningradului, în prezent Sankt Petersburg, din Al Doilea Război Mondial, în special datorită cărţii „Cele 900 de zile: Asediul Leningradului“, scrisă de jurnalistul Harrison Salisbury. Regizorul italian şi-a propus să adapteze romanul lui Salisbury într-un film de război, cu Robert de Niro, pe care îl distribuise şi în „A fost odată în America“, în rolul principal.

FOTO Corbis/ BBC

Pelicula avea să urmărească destinul unui fotograf american, de Niro, blocat în oraşul asediat de Luftwaffe, aviaţia nazistă. Protagonistul, care urma să se îndrăgostească de o rusoaică, încerca să supravieţuiască bombardamentelor germane şi poliţiei secrete ruse, care îi urmărea iubita, pentru că relaţiile cu străinii erau interzise. Fotograful avea să moară în ziua eliberării oraşului, în timp ce documenta predarea soldaţilor nemţi. Leone a reuşită să asigure un buget de 100 de milioane de dolari, a obţinut acordul şi cooperarea autorităţilor sovietice şi l-a convins pe Ennio Morricone să compună muzica pentru film. Proiectul a fost însă anulat cu două zile înainte de semnarea contractului, din cauză că Sergio Leone a suferit un infarct şi a decedat, neaşteptat, la vârsta de 60 de ani.

„In Search of Lost Time / În căutarea timpului pierdut“, de Luchino Visconti

Visconti a fost un regizor de teatru, operă şi film şi un scenarist italian, cunoscut în primul rând pentru adaptările romanelor „Moarte la Veneţia“, de Thomas Mann, şi „Ghepardul“, de Tomasi di Lampedusa. Luchino Visconti era obişnuit cu ecranizarea operelor literare şi cu proiectele vaste, „Ghepardul“ întinzându-se pe trei ore şi jumătate. Regizorul italian îşi dorea ca adaptarea celor şapte volume ale capodoperei lui Marcel Proust să dureze patru ore.

FOTO Corbis/ BBC

Deşi a petrecut mai mulţi ani documentându-se în Paris şi în Normandia şi a sperat să îşi ducă proiectul până la capăt, Visconti nu a reuşit să asigure finanţarea pentru pelicula care se anunţa să fie extrem de costisitoare. Proiectul a fost, până la urmă, abandonat.

„The Moviegoer / Cinefilul“, de Terrence Malick

Regizorul american Terrence Malick a debutat pe marele ecran cu pelicula „Badlands/ Banda sălbatică“, în 1973, urmată de „Days of Heaven/ Zile în paradis“, cinci ani mai târziu. În ciuda succesului proiectelor sale, care i-au adus şi premiul la categoria Cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes, Malick a hotărât să ia o pauză, care a durat aproape douăzeci de ani, până în 1998, când a regizat „The Thin Red Line/ La hotarul dintre viaţă şi moarte“.

FOTO Magnolia Pictures/ BBC

În timpul hiatului de 20 de ani, cineastul s-a retras din viaţa publică şi s-a mutat la Paris, unde a cochetat cu mai multe proiecte. Unul dintre acestea era o adaptare a romanului existenţialist „The Moviegoer“, de Walker Percy. Cartea urmăreşte destinul unui bărbat care găseşte mai multă însemnătate în filme şi în cărţi decât în viaţa reală. Malick a abandonat brusc proiectul, care nu s-a materializat nici până în prezent.

„Heart of Darkness/ Inima întunericului“, de Orson Welles

Orson Welles a fost un actor, regizor, scenarist şi producător, care a lucrat în teatru, radio şi film, fiind recunoscut pentru inovaţiile pe care le-a adus în aceste domenii. El este amintit pentru „Citizen Kane/ Cetăţeanul Kane“, considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei şi pentru adaptarea radiofonică a romanului „The War of the Worlds/ Războiul lumilor“, de H.G. Wells. Aceasta din urmă a fost difuzată sub forma unui buletin de ştiri care prezenta o invazie extraterestră, fapt care i-a făcut pe mulţi dintre ascultători să creadă că evenimentele se petrec în realitate şi a creat panică în America anilor '30.

FOTO Rex/ BBC

În 1940, studiourile RKO Pictures i-au oferit şansa de a realiza un proiect la alegere, cu promisiunea că va avea libertate artistică deplină atât timp cât se încadrează în buget. Welles a ales să realizeze o adaptare a romanului „Inima întunericului“, scris de polonezul Joseph Conrad. Cineastul avea să joace rolul principal, dar spectatorii nu aveau să-l vadă, cu excepţia câtorva cadre în care i se putea observa umbra sau imaginea în oglindă. Welles avea de gând să folosească o „cameră subiectivă“, prin care publicul ar fi văzut ce vede protagonistul. Proiectul a depăşit însă bugetul şi a fost respins de RKO. Următoarea propunere a regizorului a fost „Cetăţeanul Kane“, care avea să devină unul dintre cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei.

„Don Quixote“, de Orson Welles

„Inima întunericului“ nu este singurul proiect al lui Welles care nu s-a materializat, cariera lui fiind presărată cu idei inovatoare, multe dintre care nu au fost puse, însă, în practică. Un exemplu potrivit ar fi un film despre viaţa lui Iisus, cu el în rolul principal, pe care a vrut să-l realizeze imediat după „Cetăţeanul Kane“. Alt proiect drag lui, pe care a încercat să-l ducă la bun sfârşit în mai multe rânduri, este o adaptare a romanului „Don Quijote“, de Miguel de Cervantes.

FOTO Corbis/ BBC

Welles îşi imagina ecranizarea cărţii, păstrând povestea, dar aducând personajele în prezent. „Mă interesează ideea virtuţilor depăşite“, spunea cineastul. „Don Quijote, îmbrăcat în armură de cavaler, nu era contemporan în timpul lui Cervantes şi nu ar putea fi contemporan niciodată“. În ciuda eforturilor depuse, a sprijinului pe care l-a primit din partea prietenilor - Frank Sinastra a investit 25.000 de dolari în acest proiect - şi a faptului că a filmat o mare parte din scene în decursul a peste zece ani, Welles nu a terminat „Don Quijote“ până la moartea sa, în 1985.

„The Man Who Killed Don Quixote/ Ucigaşul lui Don Quijote“, de Terry Gilliam

Terry Gilliam este un actor, regizor şi scenarist britanic, născut american, cunoscut pentru implicarea sa în grupul de comedie Monty Python şi pentru filme ca „12 Monkeys/ Armata celor 12 maimuţe“, sau „Fear and Loathing in Las Vegas/ Spaimă şi scârbă în Las Vegas“. Gilliam a vrut să realizeze un film bazat pe romanul lui Miguel de Cervantes. Personajul principal avea să fie însă un bărbat din prezent, care se întoarce în timp şi este confundat de Quijote cu Sancho Panza.

FOTO Rex/ BBC

Terry Gilliam a început filmările în 1998, cu Jean Rochefort în rolul lui Don Quijote şi Johnny Depp în rolul directorului de publicitate care se întoarce în timp. O inundaţie care a distrus o parte din echipamente, dar şi starea de sănatate din ce în ce mai precară a lui Rochefort au dus la amânarea proiectului. Gilliam a încercat să-l reia în 2008, cu Robert Duvall şi Ewan McGreggor în rolurile principale, însă a fost întrerupt din nou din cauza lipsei de fonduri. Cineastul a declarat că speră să înceapă filmările, pentru a treia oară, la sfârşitul acestui an.

„Ronnie Rocket“, de David Lynch

David Lynch este un regizor american, cunoscut în primul rând pentru proiectele sale suprarealiste, cum este filmul „Eraserhead“, sau serialul „Twin Peaks“. După succesul peliculei „Eraserhead“, din 1977, Lynch s-a decis să realizeze „Ronnie Rocket“, un film despre un detectiv care intră într-o altă dimensiune, ajutat de capacitatea sa de a sta într-un picior. Acolo întâlneşte un tren ameninţător şi un adolescent de doar un metru înălţime, care trebuie să fie conectat la priză tot timpul. Adolescentul ajunge până la urmă un star rock, sub numele de Ronnie Rocket.

FOTO Rex/ BBC

E evident că proiectul nu era unul comercial, aşa cum Lynch însuşi a recunoscut, iar finanţarea a fost foarte greu de obţinut. La sugestia lui Mel Brooks, David Lynch a hotărât să regizeze un film după un scenariu adaptat şi a ales „The Elephant Man/ Omul Elefant“, care a devenit pelicula cu acelaşi nume, cu Anthony Hopkins în rolul principal. Unele dintre temele din „Ronnie Rocket“ s-au regăsit, însă, în proiectele ulterioare ale cineastului, ca „Twin Peaks“ şi „Mulholland Drive“.

„An American Tragedy/ O tragedie americană“, de Sergei Eisenstein

Sergei Mihailovici Eisenstein a fost un regizor rus, pionier în domeniul montajului cinematografic, care e cunoscut, în special, pentru filmele sale mute, cum ar fi „Battleship Potemkin/ Crucişătorul Potemkin“ şi istorice, ca „Ivan the Terrible/ Ivan cel Groaznic“. Regizorul a fost etichetat ca fiind formalist, o acuzaţie care reprezenta o abatere de la normele stabilite de guvernul sovietic, aşa că artistul a părăsit ţara, ajungând la Hollywood. Munca sa a fost apreciată şi Jesse Lasky, şeful studiourilor Paramaount, i-a oferit 100.000 de dolari pentru a face un film, sugerându-i o adaptare a romanului „An American Tragedy  O tragedie americană“, de Theodore Dreiser.

FOTO Wikimedia/ BBC

Eisenstein a fost încântat de idee, pentru că citise şi apreciase cartea lui Dreiser, pe care îl şi întâlnise la Moscova, aşa că a acceptat propunerea şi a realizat un scenariu. Lui Lasky nu i-a plăcut însă adaptarea cineastului, pe care a găsit-o prea deprimantă şi, influenţat şi de atitudinea anti-comunistă din Statele Unite din acea vreme, a hotărât încetarea colaborării cu Eisenstein.