Fanii au donat peste 600 de mii de dolari pentru realizarea unui documetar despre personajul Mr. Spock din serialul SF „Star Trek“
0Fiul regretatului actor Leonard Nimoy, care a murit la începutul acestui an, va realiza un film-documentar despre Mr. Spock, personajul interpretat de tatăl său în serialul SF „Star Trek“. Pentru conceperea acestui proiect, peste 9.000 de persoane au făcut donaţii în valoare de peste 600.000 de dolari, în cadrul unei campanii online, scrie „The Independent“.
Adam Nimoy, fiul actorului Leonard Nimoy, a lansat, în urmă cu o lună, o campania online, pe site-ul Kickstarter pentru a duce la bun sfârşit un proiect cinematografic pe care l-a început împreună cu tatăl său pentru a marca aniversarea de 50 de ani a serialului „Star Trek“. Este vorba despre un film-documentar despre personajul Mr. Spock din acelaşi serial, care va include, însă, şi detalii despee viaţa şi cariera actorului Leonard Nimoy. Potrivit „The Independent“, până în momentul de faţă, au fost făcute donaţii în valoare de 662.640 de dolari, bani veniţi de la 9.439 de persoane. Această sumă depăşeste bugetul de 600.000 de dolari de care Adam Nimoy are nevoie pentru realizarea filmului-documentar „For The Love of Spock“.
Leonard Nimoy şi fiul său au început să lucreze împreună la filmul „For The Love of Spock“, însă deceseul starului din „Star Trek“, din februarie 2015, a dus la încetiniarea producţiei. Leonard Nimoy, care ar fi trebui să nareze documentarul, va fi înlocuit de actorul american Zachary Quinto (38 de ani).
„Vreau să muţumesc tuturor celor care au transformat această campanie într-un asemenea succes, vreau să mă mulţumesc că m-aţi ajutat să strâng (şi chiar să depăşesc) fondurile necesare. Contribuţiile voastre au pavat drumul realizării acestui documentar despre Leonard Nimoy şi Mr. Spock. Cu 662,640 de dolari strânşi în numai patru săptămâni, avem, oficial, cel mai de succes proiect de documentar din istoria Kickstarter. Asta de datorează numai vouă şi ajutorului vostru.
Nu pot să vă spun cât de recunoscător vă sunt pentru implicarea în acest proiect. Mai sunt multe de făcut pentru a termina filmul şi promit să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a vă ţine la curent cu noutăţile din momentul în care «For The Love of Spock» va începe să prindă contur.
Încă odată, mulţumesc că mi-aţi oferit materialele necesare pentru realizarea acestui proiect care, sper, va însemna adugarea unui capitol important în tradiţia «Star Trek»“, a scris Adam Nimoy, pe pagina site-ului Kickstarter.
Cei 600.000 de dolari vor merge către achiziţionarea drepturilor de autor pentru diverse fotografii şi montaje video necesare pentru realizarea documentarului „For The Love of Spock“. Totodată, cei care au făcut donaţi pentru acest proiect vor fi răsplătiţi la rândul lor. Fanii vor fi astfel recompensaţi cu fotografii semnate de protagoniştii documentarului „For The Love of Spock“, o serie de autografe, în ediţie limitată, de la Leonard Nimoy, iar cel mai generos dintre aceşta, cel care a donat 10.000 de dolari, va avea şansa de a fi numit unul dintre producătorii asociaţi ai filmului, care va avea premiera la jumătate anului 2016.
Leonard Nimoy a murit la vârsta de 83 de ani din cauza unei boli pulmonare. Leonard Nimoy a jucat între 1966 şi 1969 în seria originală „Star Trek“, personajul său, Mr. Spock, fiind considerat echivalentul Căpitanului Kirk (William Shatner). Leonard Nimoy a apărut în şapte lungmetraje din seria „Star Trek“.
În 2010, Leonard Nimoy a anunţat că se pensionează, punând astfel capăt unei cariere în film şi televiziune de şase decenii. Atunci, actorul a declarat că a sosit momentul să se despartă de Mr. Spock, considerat unul dintre cei mai fascinanţi extratereştri din televiziune şi industria cinematografică. „De când a apărut «Star Trek», în 1966, nu a mai trebuit niciodată să mă întreb care va fi următorul meu rol. Îmi place ideea să pun capăt acestei colaborări pe un ton pozitiv. A fost o experienţă extraordinară“, declara atunci Leonard Nimoy pentru cotidianul „Toronto Sun“.