„Din culisele cinematografiei“. Cum a fost salvat de la topit filmul „Glissando“ după ce tovarăşa Elena Ceauşescu a adormit la vizionare: „Ce-aţi avut cu porcăria asta?“

„Din culisele cinematografiei“. Cum a fost salvat de la topit filmul „Glissando“ după ce tovarăşa Elena Ceauşescu a adormit la vizionare: „Ce-aţi avut cu porcăria asta?“

Tora Vasilescu şi Ştefan Iordache în filmul „Glissando“

Alături de Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc este regizorul care a dat cele mai multe bătăi de cap regimului comunist prin atitudinea sa rebelă. După un conflict deschis cu autorităţile, filmul său, „Glissando“, cu Ştefan Iordache şi Tora Vasilescu în rolurile titulare, a fost ţinut doi ani la „sertar“ şi a avut premiera numai după ce ocupanta Cabinetului 2 a cerut să vadă şi ea pelicula.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Daneliuc, unul dintre cineaştii emblematici ai anilor anilor ‘70 - ‘80 a fost şi un „client fidel“ al cenzorilor. Primele conflicte între temperamentalul regizor şi „factorii de îndrumare ideologică“ au apărut încă de la filmul său de debut, „Cursa“, care a avut premiera la 22 decembrie 1975, motiv pentru care anchetatorii Departamentul Securităţii Statului au şi deschis două dosare de urmărire pe numele obiectivului „Danton“, aflate astăzi în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Filmul „Glissando“, intrat în producţie în anul 1982, i-a dat cele mai mari bătăi de cap cineastului care a semnat şi scenariul inspirat din nuvela „Omul din vis“ a lui Cezar Petrescu. Pelicula spune povestea lui Ion Theodorescu, cartofor pătimaş, care este obsedat de portretul unei tinere femei. El bănuieşte că această enigmatică femeie este mama lui, a cărei amintire se reconstituie cu greu din negura timpului scurs de la moartea ei. Tabloul este însă semnat de un pictor din Strasbourg cu care e puţin probabil ca mama lui să se fi întîlnit vreodată. Fascinat de această femeie şi de frînturi de realitate care-i trezesc amintiri - parfumuri, gesturi, haine - Theodorescu încearcă să-i găsească substitute. Încercând să-şi refacă sănătatea, Theodorescu se retrage la conacul de la ţară al amicului Alexandru Algiu, având o relaţie amoroasă cu guvernanta copiilor acestuia, Nina. În vecinătatea conacului Theodorescu are o stranie întâlnire cu „omul din vis“, glisat în planul realităţii sub înfăţişarea boierului Iorgu Ordeanu, cartofor înrăit ca şi Theodorescu. Theodorescu descoperă că Ordeanu este posesorul unor tablouri reprezentând aceeaşi femeie misterioasă. Într-o confruntare finală la masa de joc, Theodorescu îşi ruinează fostul înger păzitor, împingându-l la sinucidere şi semnându-şi astfel propria sentinţă la moarte. Distribuţia aleasă i-a inclus pe Ştefan Iordache (Theodorescu), Ion Fiscuteanu (Alexandru), Tora Vasilescu (Nina), Petre Simionescu (Ordeanu), Constantin Dinulescu (Mişu Cariade), Mihaela Nistorescu (Agatha) şi Camelia Zorlescu (Englezoaica).

Telegrama de felicitare de la Ion Traian Ştefănescu

Faptul că „Glissando“ reprezintă totodată un manifest antitotalitar i-a deranjat pe cenzorii vremii, întrucât, deşi acţiunea era plasată în ajunul ascensiunii nazismului, trimiterile la realităţile româneşti ale vremii nu puteau fi ignorate. Drept pentru care filmul a fost ţinut o vreme în cutii, amânându-i-se difuzarea. „La zonele inferioare de cenzură, a provocat un val de aprecieri la care nici nu m-aşteptam. Vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a trimis la Buftea o telegramă de felicitare pentru capodoperă. Ion Traian Ştefănescu era, nu ştiu dacă mai ştie cineva de acest nume. Primind această telegramă, era un orgasm colectiv. Până când au venit la vizionare Dumitru Popescu, şef al Comisiei Ideologice, şi Petru Enache, secretar cu propaganda. Enache, provenind de la o condiţie modestă, fost tractorist, era destul de complexat în faţa lui Popescu. Popescu, pentru că avea un diferend cu Enache, a vrut să-l plesnească folosind filmul meu. A făcut numai nişte ironii în timpul proiecţiei şi a plecat. Enache, neştiind ce să ordone, a tăcut vreo jumătate de an. Mi-au comunicat subalternii lui ce-ar trebui să tai, eu am refuzat şi am refuzat şi am refuzat. Pe fondul acestei încordări, într-o plenară, la Buftea, mi-am depus carnetul de partid. S-au speriat toţi, nu voiau să-l primească, parcă era fierbinte. M-au chemat deoparte, să-l iau înapoi pe blat, să uităm. Am ţinut-o pe-a mea, ştiind că risc enorm. Dar speram că gestul meu va fi imitat. Dacă, după mine, şi-ar mai fi depus carnetul încă 5, apoi încă 10 şi încă 20, alta ar fi fost situaţia. Dar toţi au început să tacă, aşteptând să vadă ce păţesc“, a povestit Mircea Daneliuc pentru „Weekend Adevărul“.

Filmul a ajuns în „camera cu bombe“ de la Buftea

Monteuza Maria Neagu şi-a reamintit, de asemenea, foarte multe detalii despre acest film, într-un amplu articol despre cenzura din cinematografie, pe care l-a publicat în urmă cu câţiva ani. „După interzicerea «Croazierei», cea mai gravă urmare a fost tratamentul aplicat filmului următor al regizorului Daneliuc, «Glissando». Acesta a fost oprit de la difuzare şi chinuit de cerinţele cenzurii. Terminat şi vândut în decembrie 1982, «Glissando» a avut neşansa să nu aiba premiera înainte de Conferinţa de la Mangalia, din august 1983, când cenzura în artă a luat proporţii groteşti. Ca urmare, filmul a trebuit aprobat din nou şi în urma unei noi serii de vizionari a fost oprit, şi trimis la numita «cameră cu bombe», alături de filmul lui Lucian Pintilie, «De ce trag clopotele, Mitică?». Despre «Glissando» se amintea doar la «Europa Liberă». Trecut fiind cu totul pe linie moartă, nu mai puteam opera niciun artificiu. Chiar şi aşa însă, prin simplul fapt ca filmul exista, a continuat sa fie considerat o problemă. Astfel, când într-o publicaţie cu circuit intern, «Tehnica Cinematografică», am publicat studiul «Tipuri de montaj», între exemplele analizate am vrut să fie şi «Glissando». La apariţia revistei s-a produs mare agitaţie şi redactoarea a suportat grave acuzaţii, iar colaborarea mea cu revista, până atunci constantă, a încetat brusc şi definitiv. Nu credeam că o revistă cu tiraj limitat, de circulaţie internă, accesibilă doar celor legaţi de film, poate fi atât de «periculoasă», pentru că a menţionat filmul «Glissando», atunci interzis“, şi-a reamintit Neagu.

„Nu mai foloseam telefonul, ştiam că este ascultat“

Salvarea filmului a venit de unde nu se aştepta nimeni. Mai exact de la Elena Ceauşescu. Cuplul prezidenţial a solicitat să vadă, în vara anului 1984, filmul pentru care se cheltuiseră şase milioane de lei şi care provocase un scandal atât de mare. „Aveam telefonul urmărit, tocmai plecase Dorin Tudoran din ţară, iar eu mă întâlnisem cu el, nu le convenea deloc că se lăţeşte scandalul. Şi atunci Ceauşescu a cerut să vadă filmul. Din ce mi s-a relatat, tovarăşa a aţipit. S-a trezit exact la secvenţa în care un actor îi spunea lui Iordache: «Jidanule». Tovarăşei nu i-a plăcut şi a cerut modificarea termenului, care a fost schimbat în «Antihristule!». Apoi i-a întrebat pe cei din Comisia Ideologică de ce-au oprit «porcăria asta» şi le-a poruncit: «Scoateţi-o naibii de-aici, să n-o mai văd!». A fost şansa mea că am scăpat numai cu asta. Era ultimul foc. Am fost tocat până atunci de toţi activiştii. Dacă la ea se producea ruptura definitivă, filmul ar fi ajuns la topit“, a povestit Mircea Daneliuc.

Şi Maria Neagu îşi aminteşte culisele acelei vizionări de pomină. „Am participat la copierea pe casetă video de pe copia de lucru (imagine cu modificări) şi sunet cu mixaj, pe bandă magentică, pentru a fi vizionat de Ceauşescu. Ca monteur, am fost chemată la directorul tehnic al studioului şi am hotărât modalitatea de transpunere, complicată pentru tehnolgia din vara anului 1984. S-a folosit o sală de proiecţie şi o cameră de filmat video, eu urmărind direct, dintr-o altă încăpere, pe un televizor de control, cu posibilitatea să reglez simultan înregistrarea. Cu o seară înainte, direct din Buftea, am mers acasă la regizor, să-l previn de înregistrare şi de vizionarea la Ceauşescu. Nu mai foloseam telefonul, ştiam că este ascultat. Anterior transpunerii, am ridicat bobinele din camera unde erau încuiate. Echipa mea de montaj a controlat lipiturile din imagine. Era al treilea an de vizionări şi copia de lucru era destul de deteriorată, din cauza nenumăratelor proiecţii. Transpunerea video s-a executat în Ton Studio, cu discreţie şi fără martori, deşi pe coridoare au apărut tot felul de cabluri neobişnuite şi suspecte. Am avut grijă ca anumite scene să le reglez mai întunecat, televizorul le făcea automat luminoase (scenele de dragoste, femeile bătrâne la baie). Mi-a fost uşor, ştiam filmul pe de rost şi revăzându-l mereu, n-am avut vreme să-l uit. A doua zi dimineaţă, am mai văzut încă o dată caseta înregistrată şi am predat-o la direcţie. Despre această proiecţie nu s-a vorbit. A urmat premiera“, a dezvăluit monteuza. Filmul a ieşit pe piaţă la 24 septembrie 1984, fiind urmărit de 2.423.335 de spectatori în cinematografele din ţară şi selecţionat, un an mai târziu, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia.

„Filmul conţine numeroase scene pornografice, imorale“

Tovarăşe general-locotenent (n.r: Iulian Vlad, adjunct al Ministrului de Interne),

Vă prezint, pentru informarea dumneavoastră: 

Filmul „Glissando“ conţine numeroase scene pornografice, imorale, fapt pentru care, în urma vizionării de către tovarăşul PETRU ENACHE s-a dispus interzicerea apariţiei pe piaţă. Aspectele din notă sunt cunoscute la nivelul conducerii C.C.E.S. Continuăm măsurile de cunoaştere a stării de spririt din mediu.

ŞEFUL DIRECŢIEI A I-A,

General-maior Bordea Aron

Strict secret
Exemplar nr. 1
100 / 0047469 / 16 martie 1983


NOTĂ

Din datele ce le deţinem rezultă că unele măsuri luate în ultimul timp vizând anumite persoane din domeniul cinematografiei au creat o stare de tensiune accentuată în rândul personalului angrenat în producţie de filme, astfel:

- Regizorul MIRCEA DANELIUC, nemulţumit că nu i s-a vizat apariţia pe piaţă a filmului „Glissando“ a redactat un memoriu pe care intenţionează să-l dea spre semnare mai multor persoane din mediu, solicitând o audienţă la conducerea superioară a partidului. MIRCEA DANELIUC a afirmat că în cazul în care nu se va clarifica situaţia filmului său va recurge la acte de protest public faţă de măsura luată (...)

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 904, vol. 1, f. 8-9)

„Pot fi interpretate eronat unele simboluri sau chiar mesajul filmului“

Strict secret
Exemplar nr. 1
100 / 0050919 / 1 februarie 1984

NOTĂ

Recent, regizorul MIRCEA DANELIUC a trimis spre publicare unor redacţii din Capitală o „scrisoare deschisă“ adresată tovarăşului PETRU ENACHE prin care solicită un dialog pe marginea filmului său „Glissando“.

Filmul „Glissando“, al cărui scenariu a fost realizat de regizor după nuvela „Omul din vis“ de CEZAR PETRESCU, a intrat în producţie în anul 1982. Iniţial a fost aprobat pentru o serie, iar ulterior, în urma avizului tovarăşului prim-vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU, a fost realizat în două serii, costând 6 milioane de lei. La terminare, filmul a fost vizionat de factorii de răspundere din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Comisia Cinematografică, Comisia Ideologică a C.C. al P.C.R. şi tovarăşul secretar Petru Enache. Aprecierile în urma acestor vizionări au fost contradictorii. Pe de o parte, tovarăşul ION TRAIAN ŞTEFĂNESCU l-a felicitat public pe regizor pentru realizare, iar pe de alta, Comisia Ideologică a considerat filmul ca un „rebut ideologic“. În consecinţă, tovarăşul PETRU ENACHE nu a avizat difuzarea lui în reţeaua cinematografică. Opinia unor specialişti din domeniul cinematografiei este că, în raport cu nivelul de cultură al spectatorilor, pot fi interpretate eronat unele simboluri sau chiar mesajul filmului, care se doreşte „o metaforă despre cancerul fascismului“.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 904, vol. 1, f. 12)

citeste totul despre: