„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns un regizor francez premiat cu „Palme d'Or“ să ecranizeze povestea lui Codin, temutul uriaş din Comorofca

Coproducţia franco-română „Codin“, premiată la Cannes, a fost o reuşită din toate punctele de vedere, în condiţiile în care echipele de filmare de la Buftea erau „deprinse cu treaba de mântuială, pierderile de timp şi consumuri nejustificate de peliculă“. Interpretul rolului principal, Alexandru Virgil Platon, profesor de meserie, şi-a botezat apoi fiica cu rarul nume Codina.

Una dintre primele coproducţii realizate la Buftea a fost „Codin“, ecranizare a operei omonime a lui Panait Istrati, film turnat în decursul anului 1962 de Henri Colpi, regizor care tocmai fusese recompensat cu prestigiosul trofeu „Palme d'Or“ în 1961, pentru „Une aussi longue absence“ („Absenţă îndelungată“).

Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti între 1958 şi 1965 a dezvăluit amănunte despre negocierile în urma cărora s-a decis ca acest film să se turneze în România, în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“. „Încă din primele luni petrecute la Buftea m-a preocupat problema realizării de coproducţii cu una dintre cinematografiile avansate. O coproducţie însemna o victorie împotriva izolării, o ocazie de lărgire a cunoştinţelor profesionale ale cineaştilor români, posibilitatea de a ne valorifica în ochii străinilor aptitudinile şi resursele proprii. Mă aflam însă în faţa unei dileme aparent imposibil de rezolvat: ca să găsesc trebuia să caut, dar îmi lipsea libertatea de a căuta, deci şi şansa de a găsi. Din fericire, m-a ajutat norocul. Într-o dimineaţă de toamnă, în 1960, m-am trezit în biroul meu de la Casa Scânteii cu vizita unui mic producător francez, Sami Halfon, care venise pe cont propriu în ţară, ca să propună realizarea, în asociere, a unei ecranizări a romanului «Codin» a lui Panait Istrati, cunoscut de el în versiune franceză. Propunerea mi s-a părut excelentă, iar condiţiile propuse pentru colaborare, grosso modo, acceptabile. Dincolo de distincţie, bune maniere şi formaţie (Halfon terminase «École des Langues Orientales»), oaspetele avea şi o carte de vizită impresionantă (fusese producătorul lui Alain Resnais). Preconiza drept regizor al filmului pe un tânăr realizator, puţin cunoscut, Henri Colpi, pe care-l credea un mare talent. Urma ca noi să furnizăm baza tehnică, figuraţia, interpretul rolului principal (atribuit ulterior, după multe căutări infructuoase, unui amator dotat, Virgil Platon) şi câteva dintre personajele de al doilea plan, celelalte urmând a fi date de francezi. Scenariul trebuia realizat în colaborare de un român (l-am ales pentru această misiune pe unul dintre cei mai buni redactori ai noştri, Dumitru Carabaţ) şi de un francez (Yves Jamiaque, căruia i s-a alăturat şi Colpi). Demersurile în vederea obţinerii aprobării conducerii partidului s-au soldat cu un rezultat pozitiv, graţie sprijinului Constanţei Crăciun. S-a trecut apoi la negocieri în vederea semnării unui protocol. După discuţii anevoioase, fiindcă Halfon îşi apăra aprig interesele, am sfârşit prin a ne pune de acord. S-a decis să împărţim costurile în mod egal, cel mai dificil calcul dovedindu-se a fi estimarea duratei de lucru, deoarece francezul pretindea norme cu mult mai severe şi mai reduse decât cele de la noi. Filmările au constituit tocmai din acest punct de vedere o adevărată şcoală pentru echipele noastre de producţie, deprinse cu treaba de mântuială, pierderile de timp şi consumuri nejustificate de peliculă, energie electrică, etc. Echipa «Codin», condusă nemijlocit de Halfon, a lucrat cu productivitate nemaiîntâlnită la noi, demonstrând în concret că întreprinzătorul privat e superior celui de stat, întrucât el îşi gestionează propriii bănuţi, în vreme ce celălalt îşi permite cu nonşalanţă excese, fiindcă ştie că oricum o va scoate la capăt. Filmul, o reuşită, a fost acceptat la Festivalul de la Cannes şi - o spun fiindcă m-am aflat la faţa locului - a ratat la mustaţă marele premiu, primind însă, drept consolare, premiul pentru cel mai bun scenariu“, a notat Paul Cornea.

Halfon intenţionase să filmeze Comorofca în Turcia

Înainte de a veni la Bucureşti, Halfon încercase să realizeze filmul în coproducţie cu Turcia, dar autorităţile de la Istanbul n-au fost de acord, întrucât la vremea respectivă nu doreau să investească decât în filme contemporane, care să arate pe ecrane cartierele pline de construcţii moderne ale oraşelor. Până la urmă, Brăila anului 1900 a fost reconstituită chiar...la Brăila, în Comorofca copilăriei lui Panait Istrati, zonă care conservase încă parfumul epocii respective. Şi locuitorii cartierului au participat bucuroşi la filmări, ca figuranţi, regizorul povestind într-un interviu că a întâlnit chiar şi un bătrân care i-a povestit că-l cunoscuse pe adevăratul Codin. 

După îndelungi căutări, Henri Colpi l-a distribuit în rolul lui Codin pe românul Alexandru Virgil Platon, aceasta fiind partitura care l-a marcat pe viaţă pe acesta din urmă. Absolvent al Facultăţii de Filosofie-Ziaristică din cadrul Universităţii din Bucureşti, Platon fusese descoperit anterior de Mircea Drăgan, care i-a oferit o partitură importantă, Ezechil, în filmul „Setea“, apărut pe marile ecrane la 4 mai 1961. „Eram profesor, dar mai filmasem la Sighişoara, în «Setea», cu Mircea Drăgan şi Titus Popovici. Am aflat că se face acest film şi am venit să dau probe pentru rol. M-am înţeles extraordinar cu Henri Colpi, care era un mare sentimental. Intervenea rar la filmări, aş putea spune că ne înţelegeam din priviri. Dădea mereu din cap, în semn că era bine ce făceam. Modul de lucru era într-adevăr eficient, am tras puţine duble, iar pe platou era o atmosferă de mare familie“, şi-a reamintit Platon, ajuns astăzi la 84 de ani.

Din când în când, interpretul lui Codin mai aruncă câte o replică ieşită parcă din gura „uriaşului din Comorofca“: „Pe atunci eram un mare naiv, având impresia că pe lume există şi binele. Timpul ne-a mai lămurit...“. După „Codin“, Platon a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ în 1966 şi a fost nelipsit de pe platourile de filmare de la Buftea, interpretând mai ales roluri negative de plan secund, însă meseria sa de bază a rămas cea de profesor, el continuând să predea limba română şi limba latină până când a ieşit la pensie. În amintirea rolului jucat, Platon şi-a botezat una din fete Codina: „Aşa mă înţelesesem cu Colpi, i-am promis că, dacă voi avea un băiat, am să-i spun Codin, iar dacă o să fie fată, am să-i pun numele Codina“.

Carabăţ: „Am scris apoi din mers, cum se spune“

Pe lângă Alexandru Virgil Platon, a cărui voce a fost dublată de către Emanoil Petruţ, în film au mai jucat Françoise Brion (Irina), Nelly Borgeaud (Joiţa), Maurice Sarfati (Alexe), Germaine Kerjean (Anastasia), Graziela Albini (Anghelina), Răzvan Petrescu (Adrian Zografi - copil), Voicu Sabău (Adrian Zografi - matur), Eliza Petrăchescu (Catrina), Eugenia Bosînceanu (Mara), Nicolae Budescu (beţivul), Dorin Dron (Ştefan), Mihai Fotino (Cotoiu’), Victor Moldovan (Anton), Mihai Mereuţă (Omul cu sacul) şi Constantin Stoica (Ion). Pelicula a avut premiera la 17 septembrie 1963, în România, respectiv la 27 septembrie 1963 în Franţa. La noi în ţară, filmul lui Henri Colpi a atras 3.745.702 de spectatori în cinematografe. Pelicula a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat între 9 şi 23 mai 1963, obţinând „Prix du scénario“, în condiţiile în care „Palme d'Or“ a revenit celebrului film „Ghepardul“, regizat de Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon, Claudia Cardinale şi Ivo Garrani în distribuţie. 

Deşi a împărţit laurii cu Yves Jamiaque şi cu regizorul Henri Colpi însuşi, Dumitru Carabăţ este cel care a dus greul scrierii scenariului: „Sindicatul producătorilor din Franţa impunea ca, atunci când e vorba de o carte a unui autor francez, adaptarea cinematografică să fie făcută tot de către un francez. Iar operele lui Panait Istrati au apărut mai întâi la Paris, aşa că s-a optat pentru varianta cu un scenarist din partea franceză şi unul din partea română. Vreau să vă spun că filmul a intrat în producţie când era doar jumătate de scenariu scris. Aveam arvunită o cameră la mare, dar a trebuit să plec la Brăila, pentru că începuseră deja filmările. Am scris apoi din mers, cum se spune“.

Personajul real se numea Călin şi era temut de toţi brăilenii

Atunci când a scris „Codin“, Panait Istrati s-a inspirat din fapte reale, pe care le-a trăit el însuşi în copilărie. „Sub toraxul său herculean era incins cu un brâu lat, de lână albă, din care ieşea mânerul unui cuţit vârât în teacă. Lângă el, o pălărie nouă şi un ciomag noduros, de corn afumat. Dacă n-ar fi avut nişte ochi atât de cruzi şi o talie de bătăuş, neobişnuită, - mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte - aş fi zis ca aveam în faţa mea unul dintre acei numeroşi muncitori din port, cărora li se spunea «vagonari» – crai, beţivani şi zurbagii în toate zilele de sărbatoare“, aşa era descris Codin în opera cu acelaşi nume. „Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin şi era un hamal vestit din portul Brăilei. Avea un chip nu tocmai frumos, dar şi o forţă ieşită din comun. Din acest motiv s-a impus în rândul hamalilor, unde ierarhia se stabilea pe baza forţei pumnului. Acest personaj, aşa cum transpare şi din creaţia literară a lui Istrati, nu avea un suflet rău. Dimpotrivă, ţinea apărarea celor mai slabi din punct de vedere fizic, care nu se puteau impune atunci când se împărţeau locurile de muncă în port. Hamalii erau foarte mulţi şi nu era de muncă de fiecare dată pentru toată lumea. Acest Călin avea grijă ca şi celor mai slabi, ce nu se puteau impune cu pumnul, să le vină rândul la cărat saci“, a explicat Zamfir Bălan, directorul adjunct al Muzeului Brăilei.

Piersic a fost la Cannes cu „Ciulinii Bărăganului“

„Codin“ n-a fost primul film inspirat din opera lui Panait Istrati realizat în România de un regizor francez. În 1957, Louis Daquin filma la Galaţi, Brăila, Slobozia, Amara şi Buftea pelicula „Ciulinii Bărăganului“, tot în regim de coproducţie. Distribuţia peliculei care a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în 1958, a fost una românească, incluzându-i pe Clody Bertola, Marcel Anghelescu, Nicolae Tomazoglu, Sandu Sticlaru, Benedict Dabija, respectiv pe Maria Tănase, într-una din rarele sale apariţii pe marele ecran. Filmul a consemnat şi debutul lui Florin Piersic, acesta fiind recomandat de către Radu Beligan, care a fost cooptat în echipă în calitate de director al dialogurilor.

„Jucam «Peer Gynt» în regia lui Dinu Cernescu şi Daquin a venit şi a spus: «Ăsta e Tănase!». Radu Beligan a fost primul care m-a distribuit într-un film, chemându-l pe Louis Daquin să vadă piesa. Eu, datorită acestui film am ajuns la Cannes, şi atunci am avut ocazia să-i cunosc pe ce mai mari actori care erau prezenţi acolo, de la Paul Newman la Fernandel, la Jean Marais, cu care aveam să joc mai târziu în România, în «Şapte băieţi şi o ştrengăriţă», Tatiana Samoilova, Gina Lollobrigida, Sophia Loren...Vă daţi seama ce senzaţie a fost pentru mine să-i văd pe toţi acolo, după ce îi văzusem doar în filme“, şi-a reamintit îndrăgitul actor.