Despre forum şi arta conversaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaţiul public depinde de arta conversaţiei. Conversaţia moderează diferenţele dintre oameni şi oferă astfel un model de comunitate sau prietenie. Comentariile de pe forum sunt similare spectacolelor de televiziune din România: Competiţii între oameni vulgari care alternează abil insulte şi acuze pe tonuri stridente sau ameninţătoare menite să incite isterie sau indignare sau un dispreţ teribil.

Aţi citit articolele prin care domnul Pleşu a încercat să modereze comentariile pe adevarul.ro? Cred că articolele au avut succes, sunt convins că mii de oameni le-au citit şi le-au recomandat. Articolul la care am făcut legătura are 300 de comentarii; două treimi sunt invizibile. După ce am citit o parte dintre comentariile vizibile, am conchis că cele invizibile sunt invizibile pentru motive întemeiate.

Încercarea este admirabilă--fără standarde minime de decenţă, nu putem avea încredere unii într-alţii. Cred că reputaţia bună a domnului Pleşu este meritată şi cred că spune ceva bun şi despre noi--suntem capabili să admirăm excelenţa. Comentariile, însă, spun ceva deprimant despre societatea civilă din care facem parte. Discrepanţa dintre popularitatea autorului şi invectiva şi tonul vulgar cu care este întâmpinat de oamenii care simt nevoia să răspundă articolelor este un motiv de îngrijorare. Evident, miile de cititori plăcut impresionaţi de ceea ce citesc nu pot lupta în spaţiul public împotriva cătorva zeci de oameni lipsiţi de maniere, bun simţ şi ruşine. Oamenii decenţi sunt înlocuiţi de oameni cărora le lipseşte decenţa. Alegerile vin şi trec, dar felul în care ne purtăm ca cetăţeni este mai important şi mai greu de schimbat decât un ofiţer al statului sau oficiul pe care îl îndeplineşte.

În România, lipsa de decenţă este reprezentativă, în parte, pentru că suntem democraţi. Bunele maniere cer obiceiuri şi o cenzură cu implicaţii aristocratice--un om cu bune maniere este considerat mai bun decât un om vulgar. Asta nu este acceptabil într-o democraţie. În acelaşi timp, democraţia noastră modernă depinde de educaţie--statul este responsabil legal şi politic pentru educaţie, care altfel este o treabă privată, nu publică--şi oamenii bine educaţi au o reputaţie bună. Ba chiar există între noi o opinie după care buna educaţie şi succesul sunt corelate. Indirect, sugestia aristocratică revine--un om bine educat este mai bun decât unul needucat.

Opinia democratică este reflectată de puţinii comentatorii care îşi cer drepturile, în special dreptul de a insulta sau umili oameni prestigioşi, în numele egalităţii. Opinia aristocratică este reflectată de mult mai numeroşii cititori care neagă acest drept, măcar în parte. Această dispută politică fundamentală este înţeleasă în termeni democratici: Drepturile individuale sunt un concept al democraţiei moderne. Dar cred că mulţi suntem de acord că democraţia poate merge prea departe--dreptatea trebuie să includă şi dreptul să fim apăraţi de oamenii vulgari. În Bucureşti, puteţi recunoaşte dacă vă găsiţi într-un cartier bun sau nu după zgomot--diferiţi oameni sunt surprinşi de zgomot şi de linişte.

Spaţiul public este inevitabil expus scandalului. Problema căreia trebuie să îi facem faţă este că hărţuirea şi defăimarea în sensul obişnuit al termenilor nu sunt justiţiabile. Legile noastre moderne, recomandate de succesul nemaiîntâlnit al democraţiei liberale, nu ne pot apăra de oamenii vulgari. Trecem printr-o criză a cetăţeniei. Cetăţenii trebuie să fie prieteni într-un anumit fel, ştim asta de pe vremea primelor scrieri despre ordinea politică liberă sau republicană. Altfel, ordinea publică se prăbuşeşte şi urmează instaurarea unei ordini oarecum private, a unei oligarhii sau a unei tiranii.

Adesea, comentariile sunt numai acuze reciproce, imposibil de repetat, ale unor cititori care exprimă partizanate politice care instigă de fapt la război civil. Dacă nu putem să presupunem bunele intenţii ale celorlalţi cetăţeni, dacă suntem convinşi că instituţiile statului şi societatea civilă sunt controlate sau ameninţate de un partizanat teribil--singura soluţie, cerinţa minimă a dreptăţii şi a propriului interes, este războiul civil. Trebuie să presupunem că opiniile noastre politice şi felul în care convorbim nu au nici o importanţă în lumea asta pentru a evita această concluzie!

Încercarea deplorabilă de a provoca un război civil prin discursuri este vizibilă aici şi aiurea: Lipsa de maniere, lipsa de grijă faţă de gramatică şi stil, suspiciunile răuvoitoare şi graba de a desfiinţa interlocutorul. Românii nu au de fapt nici o ocazie mai bună decât vreun forum pentru a discuta treburi politice în public. Nu există decât mici spaţii private pentru asemenea discuţii. Educaţie politică în sensul serios nu există niciunde şi oamenii nu se aşteaptă ca cineva să îi înveţe ceea ce nu ştiu, de la constituţie şi cetăţenie până la legile făcute sau desfăcute la ordinea zilei. Noutatea libertăţii politice pare să condamne o ţară întreagă--pentru români, libertatea politică va fi mereu o noutate, dacă supravieţuieşte, pentru că obiceiurile şi învăţătura necesară pentru democraţia liberală lipsesc.

În România, pare să existe un acord între oamenii care nu vor să înveţe despre această lume nouă de după Revoluţie şi oamenii care nu vor să îşi asume responsabilitatea de a-i învăţa. Dar există oameni precum domnul Pleşu care insistă să ofere cititorilor observaţii despre lumea în care trăim împreună care îndeamnă la o reflecţie serioasă asupra cetăţeniei. Spaţiul public trebuie să modereze, dar nu poate ascunde sau schimba o situaţie nedemocratică, o inegalitate evidentă. Arta conversaţiei depinde de dispoziţia de a învăţa de la aceşti oameni prestigioşi pe care îi ştim, cred, toţi. Ceea ce ei ştiu despre noi şi despre societatea noastră dă conţinut spaţiului public şi ne permite să activăm în public. Depinde de noi însă să ne dorim să ne arătăm demni de această posibilitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite