Christopher Mcquarrie va regiza cel de-al cincilea film din franciza „Misiune: Imposibilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tom Cruise va colabora din nou cu Christopher Mcquarrie, regizorul filmului „Jack Reacher“, întrucât cineastul american va regiza cel de-al cincilea opus din franciza „Misiune: Imposibilă“.

Tom Cruise a anunţat că îşi va relua rolul super-agentului Ethan Hunt în al cincilea film din această franciză produsă de Paramount Pictures, o continuare a blockbusterului din 2011 "Misiune: Imposibilă - Ghost Protocol", informează contactmusic.com.

Christopher McQuarrie este scenaristul şi regizorul filmului „Jack Reacher“, în care rolul principal a fost interpretat tot de Tom Cruise.

„Sunt încântat că voi colabora din nou cu Chris la următorul film din seria «Misiune: Imposibilă». Am început să produc aceste filme cu scopul ca fiecare să fie realizate de un regizor diferit, care să îşi aducă propria viziune. Chris este un cineast extraordinar, care va aduce scene de acţiune ce îţi fac inima să bată mai tare şi care vor încânta publicul, aşa cum lumea întreagă se aşteaptă de la filmele din seria «Misiune: Imposibil㻓, a declarat Tom Cruise.

Filmul „Mission: Impossible 5“ va fi lansat pe marile ecrane în 2015.

„Misiune: Imposibilă“ ocupă locul al 13-lea în topul celor mai profitabile francize din istoria cinematografiei - cele patru filme care au fost lansate până în prezent în această serie au obţinut încasări totale de 2 miliarde de dolari.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite