A fost lansat primul trailer pentru cel de-al treilea sezon „Povestea slujitoarei“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul trailer al celui de-al treilea sezon al serialului de succes „Povestea slujitoarei“/„Handmaid's Tale“, difuzat de HBO, a fost lansat.

Hulu, compania care produce serialul, a lansat primul trailer al producţiei în cadrul Supe Bowl, unul dintre cele mai importante evenimente sportive din Statele Unite, cu cele mai mari audienţe, scrie Pagina de Seriale. 

„Wake up, America, morning’s over“, este mesajul central al trailer-ului, spus prin vocea personajului principal June, interpretată de actriţa americană Elisabeth Moss (36 de ani).

Serialul nu are încă o dată de lansare, însă HBO a anunţat deja că îl va difuza în România.

     

„The Handmaid’s Tale/Povestea slujitoarei“ prezintă viaţa din Gilead,  o societate distopică totalitară, formată în fostele State Unite. Confruntat cu dezastre naturale şi o rată a natalităţii extrem de scăzută, Gilead este condus pe baza unui fundamentalism ciudat şi militarizat, marcat de revenirea la valorile tradiţionale. Fiind una dintre puţinele femei fertile rămase, Offred (Elisabeth Moss) este Slujitoarea Comandantului (Joseph Fiennes), sclavă sexuală într-o ultimă încercare disperată de a repopula lumea.

    

Într-un interviu obţinut de „Adevărul“ prin intermediul HBO România, Joseph Fiennes a discutat despre provocările de a-l portretiza pe Comandantul Fred Waterford, oferind o perspectivă nouă asupra unui personaj detestabil.

„Sunt afectat de unele lucruri pe care trebuie să le facem când jucăm, în primul rând scena ceremoniei. Este dezgustătoare şi brutală, dar apare în carte şi ce e acolo reprezintă elemente cheie către mintea Comandatului. Cred că este cu adevărat afectat, dar puterea de obicei corupe şi l-a transformat pe Comandant într-un prădător patriarhal“, a declarat actorul. 

De asemenea, actorul britanic laudă povestea semnată de Margaret Atwood, dar şi modalitatea în care a fost transpusă în serialul HBO, pe care îl descrie drept o operă feministă extraordinară.

Imagine indisponibilă

Joseph Fiennes şi Yvonne Strahovski FOTO HBO

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite