Suntem vinovaţi că râdem la glume proaste? „Umorul împiedică empatia şi sensibilitatea“

Ovidiu Eftimie (stânga) şi Dan Panaet au vorbit despre umor, la Adevărul Live FOTO David Muntean

Se pot spune glume despre orice ori până şi umorul are o limită? Există umor imoral? Au răspuns la aceste întrebări, cu seriozitate şi rigoare, Dan Panaet, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Ovidiu Eftimie, redactor al site-ului de satiră şi umor Times New Roman, şi comediantul Sergiu Floroaia, membru al grupului „Sector 7“, la Adevărul Live. Atenţie! Această emisiune nu este un pamflet.

Ce e pamfletul şi ce înseamnă atacul la persoană camuflat de scuza umorului? E imoral să faci glume rasiste câtă vreme ştii că sunt simple glume? Putem găsi amuzantă o glumă ofensatorie? Care-i treaba cu umorul acesta?

Cărţi: În volumul „Hermeneutica umorului simpatetic. Repere pentru o comicologie românească“, Claudiu T. Arieşan pune problema unui tip de umor specific românesc. Umor naţional, ca plăcintele poale-n brâu. Oricât de curioasă ar părea această abordare ştiinţifică a unui exerciţiu mai degrabă frivol, cel puţin un exemplu este menit să întărească teoria lui Arieşan. În perioada de tristă amintire, glumele construite în jurul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu copleşeau prin cantitatea lor. Pe scurt, se pare că românii ar avea umor. Şi mai ales când era vorba de „nea’ Nicu“.

Nu vă râdem în nas, ci analizăm cu rigoare, din interior, umorul românesc şi de aiurea. Cât de mult putem întinde coarda când glumim? Au răspuns, la Adevărul Live, Dan Panaet, ziarist la Caţavencii şi cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Ovidiu Eftimie, redactor al site-ului de satiră şi umor Times New Roman, şi comediantul Sergiu Floroaia, membru al grupului „Sector 7“.

Există un tip de umor specific românesc?

Dan Panaet: Nu neapărat specific românesc. Umorul este specific fiecărei comunităţi în care există. Umorul, deşi asociat cu inteligenţa, fiind considerată o activitate foarte cerebrală, deci universală, precum raţiunea, este de fapt foarte local, foarte parohial. Fiecare formă de umor este înţeleasă cel mai bine în comunitatea unde este practicată, pentru că trebuie să ai anumite referinţe, să înţelegi anumite aluzii, să ai acelaşi limbaj cu cel care spune gluma. Orice formă de umor face aluzie la ceva, face aluzie la un fundal de referinţe culturale sau la nişte clişee. În general, la un limbaj comun al celor care spun gluma, a celor care o ascultă. E exagerat să spui că există un umor specific românesc. Există în măsura în care există un umor belgian, american, rusesc.

Sergiu Floroaia: Nu-mi dau seama dacă există ceva specific românesc. Mi se pare că avem de toate de la toţi. Avem glume despre o anumită parte a ţării, dar asta se întâmplă peste tot. 

Dacă am traduce Times New Roman în altă limbă, ar fi la fel de amuzant?

Ovidiu Eftimie: Nu ştiu, dar am fost săptămâna trecută la un festival de satiră. Şi au venit oameni din fosta Iugoslavie şi din Ţara Românească şi o parte din glumele lor le-am înţeles şi noi, evident că erau traduse, şi la o parte din glumele noastre au râs şi ei. În principiu există o universalitate a umorului. Şi ei ştiau despre muntenegreni că sunt un fel de ardeleni, că sunt mai înceţi, despre croaţi se spune că sunt ca oltenii. Ca dovadă cât de universală este această chestie, am citit la un moment dat un reportaj absolut excepţional, cred că în „Dilema Veche“, în care un om umbla prin Malta şi cei din Malta de Nord spuneau despre cei din Malta de Sud că sunt leneşi. Sunt nişte structuri folosite de orice naţie. 

Este umorul inofensiv? 

Dan Panaet: Genul ăsta de umor nu cred că este problematic, ar fi dacă oltenii şi ardelenii nu ar fi cumva pe picior de egalitate, ar exista o etnie sau o clasă sau o categorie oprimată. Se fac glume pe baza altor categorii de oameni care sunt pe aceeaşi treaptă cu noi.

Dan Panaet, la Adevărul Live FOTO David Muntean

Ce credibilitate mai are Mihai Trăistariu în faţa fanilor săi?

Ovidiu Eftimie: Fanii lui Mihai Trăistariu nu sesizează că omul îşi pune o dată la trei zile o poză cu evoluţia cheliei sale în spaţiu şi timp. Acei oameni nu sunt deloc afectaţi, iar cei care râd de glumele cu el, nu ascultă muzica lui. Sunt universuri separate. Ăia care râd la glumele cu vasluieni, în general nu sunt vasluieni sau criminali. Ăia care nu râd sunt probabil vasluieni sau complici. 

Sergiu Floroaia: Nu cred că cineva a citit vreodată o glumă despre Trăistariu după care a zis: „Gata, eu nu-l mai ascult niciodată“

Dan Panaet: În cazul pamfletului nu vorbim despre o categorie oprimată, iar pamfletul este îndreptăţit moral din două motive. În primul rând ar fi foarte problematică cenzura de orice fel şi asta se aplică la toate categoriile de umor şi în al doilea rând pamfletul are ca ţintă persoane puternice, persoane publice care şi-au asumat prezenţa lor pe scena lor pe scena publice. Ţinta unui pamfltet este preşedintele, premierul, un om de afaceri foarte influent. Nu o să faci un pamflet pe seama unui pensionar diabetic din Făureni. 

Dar atunci când faci un pamflet despre preşedintele României şi se reduce la o formă voalată de atac, pare aşa o scuză universală.

Ovidiu Efimie: Asta este o scuză pe care o folosesc tot felul de isterici şi ştim exact despre cine vorbim: Mircea Badea, care urlă şi înjură, şi contracandidatul său la prostie, Radu Banciu, care urlă şi zic: „domne noi am făcut un pamflet când l-am înjurat pe ăla de mamă“. Nu e pamflet. Ei sunt doar nişte urlători care înjură şi se ascund în spatele acestei chestii cum au învăţat de la Vadim. Sigur, şi Vadim înjura, singura diferenţă era că el avea stil. 

Ovidiu Eftimie (stânga) şi Dan Panaet au vorbit despre umor, la Adevărul Live FOTO David Muntean 

Este o graniţă destul de fină între pamflet şi atac la persoană sau sunt bine delimitate?

Sergiu Floroaia: Până la urmă umorul este o unealtă, îl poţi folosi pentru ce vrei tu. Un atac poate să fie în acelaşi timp foarte amuzant. E greu să delimitezi. La urma urmei este important scopul din spatele umorului. Dacă doar vrei să faci oamenii să râdă, atunci este pamflet. Dacă scopul tău este să distrugi pe cineva, atunci nu mai este pamflet. 

Dan Panaet: Într-un spaţiu în care există libertatea cuvântului, atacurile se cam anulează între ele, ajung să nu mai conteze. Trebuie să fim conştienţi că exită o varietate de oameni cu opinii foarte dferite, care vor spune la un moment dat tot felul de lucruri despre oameni publici, persoane foarte influente, care deţin puterea în ţara asta. E o formă foarte democratică de exprimare pentru că anulează cumva acea asimetrie care există între cetăţeanul de rând şi politicianul influent şi puternic. 

Pamfletul este îndreptat către oamenii puternici, dar pe Times New Roman sunt ridiculizaţi şi pensionarii.

Ovidiu Eftimie: Pensionarii sunt o forţă extrem de puternică în România. Am purtat discuţia asta cu cineva. Eram în tren, un tataie dăduse muzica tare şi m-am dus să-i spun să o dea mai încet şi l-am şi înjurat. A venit o cucoană şi mi-a zis:„Cum îţi permiţi să-i vorbeşti aşa, ar putea să-ţi fie bunic“. Nu, n-ar putea, pentru că bunicul meu nu e cocalar. Simplu. Pensionarii sunt cei care decid ce se întâmplă în ţara asta, normal că te legi de ei. Nimeni nu se leagă de profesori, de asistenţi universitari sau de jurnalişti, foarte rar, pentru că ei nu sunt o forţă. 

Dan Panaet: Nu sunt de acord, pentru că pensionarii bătrâni sunt o categorie oprimată, iar puterea pe care o deţin este de fapt foarte împărţită. 

Ovidiu Eftimie: Nu sunt deloc oprimaţi, ei profită de toate gratuităţile şi atunci trebuie să-şi încaseze şuturile de rigoare. Hai să mergem în intersecţie la Lujerului să vedem câţi trec pe roşu. Azi am văzut o băbuţă care a trecut intenţionat pe roşu şi se mai uita şi mâhnită, cumva enervată că nenorociţii ăia cu maşina treceau pe verde şi o încurcau. Şi aşteptam să moară pentru că voiam să vină poliţia ă declar că ea e vinovată. Ăştia sunt. Nu sunt oprimaţi, sunt nesimţiţi, au fost crescuţi în puf. Nu am o problemă cu bătrânii, am o problemă cu bătrânii nesimţiţi. Sunt şi bătrâni cumsecade. Iată, Neagu Djuvara. 

Eu nu fac glume pe seama bătrâneţii, ci pe seama nesimţirii. Eu sunt de părere că oamenii se pot schimba. Bătrânii îşi pot schimba starea de nesimţire, dar nu pe cea de bătrâneţe. 

Ovidiu Eftimie, redactor al site-ului de umor şi satiră Times New Roman FOTO David Muntean

Dan Panaet: Cumva ăsta e genul de empatie pe care umorul o blochează. Prin umor devii foarte ataşat de situaţia prezentă şi nu încerci să te pui în pielea ţintei tale. Fiecare categorie oprimată va ajunge să fie şi o pacoste pentru cei din jur. O etnie care este marginalizată va căuta să supravieţuiască prin furt sau diverse infracţiuni. Bătrânii au nişte probleme cu care noi nu suntem familiarizaţi, pe care noi nu le putem înţelege şi faţă de care suntem extrem de insensibili. Ăsta este genul de sensibilitate şi de empatie pe care umorul o împiedică şi aici ajungem la una dintre problemele umorului. 

CNA propunea în martie un proiect prin care obliga televiziunile să renunţe la emisiunile de tip pamglet. E OK să nu mai ai voie să faci emisiuni de pamflet?

Dan Panaet: Cenzura este proastă în toate formele ei. Soluţia, dacă există vreo soluşie în situaţia în care ne aflăm, este ca publicul să-şi dea seama unde pamfletul întrece orice limită, unde atacurile sunt mai mult personale şi mai puţin îndreptate în direcţia binelui public. 

Noi suntem înconjuraţi de forme de oprimare la care nu suntem sensibili, pe care nu le observăm, dar care vor deveni vizibile la un moment dat, mai ales că noi suntem cu câteva decenii în urma Vestului, suntem mult mai rasişti, mai misogini, mai homofobi. Cumva genul de umor care perpetuează aceste clişee, aceste stereotipuri întârzie identificarea şi eliminarea formelor de opresiune, Umorul funcţionează cumva înşelător, are o importantă funcţie cognitivă, râzi atunci când poanta sugerează altă direcţie decât cea la care te aşteptai. 

Faptul că există foarte multe glume despre vasluieni pe site-ul Times New Roman adânceşte prăpastia dintre comunitatea bucureştenilor care beau apă plată şi vasluienii care beau spirt Mona?

Ovidiu Eftimie: Conform unui studiu genetic 80% din bucureşteni sunt moldoveni. Glumele nu-i afectează cu nimic. Oamenii ăia sunt într-o anumită situaţie, criminalitate crescută, nasc copiii de 14 ani, toate aceste aspecte sunt cauzate de o problemă socială, nu de glume. Faptul că râdem sau nu de ei nu-i afectează. 

Dan Panaet: Glumele problematice sunt cele cu minorităţi, cu categorii oprimate Glumele cu ţigani sunt foarte eficiente în a perpetua astfel de stereotipuri. 

Dacă spui glume misogine înseamnă că eşti misogin?

Sergiu Floroaia: Eu nu cred, eu sunt un băiat care spune „sărut mâna“ tot timpul, tratez femeile foarte frumos, dar spun şi glume misogine. 

Ovidiu Eftimie: Cel mai bun scriitor român din toate timpurile este Ioan Slavici, care a scris „Popa Tanda“, pentru care ar trebui să primească două Premii Nobel, acolo este prezentat în etape cum evoluează societatea, cum un popă încearcă să convingă ţăranii să nu mai fie leneşi. Începe cu sfaturile, următorul pas este miştoul, care ajunge până la batjocură şi ocară, şi se încheie cu bătaia. Aceste lucruri s-au întâmplat şi în România în perioada interbelică. În momentul în care glumele te ofensează, se pune cenzură pe glume, pentru că noi nu avem maturitatea necesară să înţelegem că nu trebuie să ne simţim ofensaţi.

Umoriştii arată nişte probleme din societate. Sub masca misoginismului arăţi nişte probeleme pe care le au femeile.