VIDEO Gwen Stefani va deveni mămică pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cântăreaţa
în vârstă de 43 de ani este, deja, mamă a doi copii, Kingston
James McGregor Rossdale (7 ani), şi Zuma Nesta Rock Rossdale (5 ani)
Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani este, deja, mamă a doi copii, Kingston James McGregor Rossdale (7 ani), şi Zuma Nesta Rock Rossdale (5 ani)

Gwen Stefani, cântăreaţa şi actriţa americană, este însărcinată pentru a treia oară de la mariajul din 2002 cu muzicianul Gavin Rossdale, scrie „Daily Mail“.

Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani este, deja, mamă a doi copii, Kingston James McGregor Rossdale (7 ani), şi Zuma Nesta Rock Rossdale (5 ani), iar vestea venirii pe lume a unui nou copil a bucurat-o enorm pe Stefani, scrie şi revista „America’s In Touch Weekly“. „Gwen şi Gavin nu puteau să fie mai fericiţi de-atât. Pentru moment, ea pune foarte mult accent pe odihnă. Vrea să se asigure că totul este bine pentru copil“, a declarat o sursă din apropierea celor doi pentru publicaţia citată.

De altfel, vestea nu ar trebui să vină ca o surpriză din moment ce într-un interviu acordat revistei „Marie Claire“, în septembrie 2012, Gwen a dezvăluit că ea şi Gavin au depus eforturi pentru un al treilea copil încă din 2010, dar lucrurile nu au mers în favoarea lor. „Mi-am dorit cu adevărat un copil în urmă cu aproximativ doi ani, dar lucrurile nu au mers în favoarea mea. Aşa că m-am simţit bine cu ce am avut. Totul merge aşa cum trebuie, nu poţi să planifici totul, dar poţi încerca“, a declarat cântăreaţa în cadrul interviului.

În aceeaşi manieră, Gwen Stefani a declarat pentru revista „Vogue“ că a subestimat puterea copiilor în schimbarea pe care aceştia i-au produs-o asupra vieţii. „Este super-distractiv să pot să fiu mamă, dar nu se aseamănă cu ceea ce îşi închipui. Pe măsură ce cresc, copiii chiar au puterea să-ţi schimbe viaţa, atunci când te confrunţi cu probleme precum prima zi de şcoală sau deprinderea cititului“, a mai spus ea.

De asemenea, Gwen a realizat cât de importantă este contribuţia soţului ei, Gavin, abia atunci când acesta a plecat în turneu alături de trupa în cadrul căreia activează, Bush. „Fie că eram împreună sau nu totul mergea bine în relaţia noastră. Dar atunci când au venit copiii, lucrurile nu au mai stat aşa. Copiii aveau nevoie de el. Atunci când ai o familie este atât de evident cum toţii avem nevoie unul de altul“, a mărturisit Gwen.

Gavin Rossdale mai are un copil, pe modelul Daisy Lowe, în urma unei relaţii cu Pear, de la sfârşitul anilor 1980.

Pe numele complet Gwen Renée Stefani, cântăreaţa a debutat în anul 1992 ca şi solistă a formaţiei No Doubt. Cel de-al treilea album al grupului, intitulat „Tragic Kingdom“ i-a propulsat la statutul de staruri, vânzând 16 milioane de exemplare pe plan mondial. Cântecele extrase de pe acest album au avut un mare succes în lumea anglofonă, în special „Just a Girl“ şi „Don’t Speak“.

În anul 2003, Stefani şi-a lansat prima linie vestimentară intitulată „L.A.M.B“., pe care a dezvoltat-o în anul 2007, odată cu lansarea liniei „Harajuku Lovers“. Stefani a înregistrat primul său album solo în anul 2004. Intitulat „Love. Angel. Music. Baby.“, acesta a fost influenţat de muzica anilor 1980. Albumul a propulsa-to pe Stefani către succesul internaţional, cu vânzări de peste şapte milioane de exemplare.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite