Viaţa lui Alain Delon, playboy-ul cel mai dorit din Hexagon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Delon, copilul răsfăţat al cinematografiei franceze  FOTO GETTY IMAGES
Alain Delon, copilul răsfăţat al cinematografiei franceze  FOTO GETTY IMAGES

În 50 de ani de carieră, a bifat peste o sută de roluri, premii importante, dar şi iubiri pasionale, trăite în lumina reflectoarelor. A fost copilul răsfăţat al cinematografiei franceze, playboy-ul cel mai dorit din Hexagon şi bărbatul care, în ciuda tuturor evidenţelor, a negat paternitatea unui fiu. O viaţă care bate orice film!

de Ana Maria Şimon 

La 23 de ani, era comparat deja cu figuri ilustre ale ci­nematografiei franceze, precum Gérard Philipe şi Jean Marais, şi era considerat corespondentul european al actorului american James Dean. A fost poreclit chiar şi „varianta masculină a lui Brigitte Bardot“, datorită trăsăturilor sale uşor efe­minate. În tot cazul, era un altfel de actor, care se mişca plin de na­turaleţe, dezinvoltură şi şarm în faţa aparatului de filmat, cu toate că n-avea studii de specialitate. A fost regele ecranului parizian, iar regizorii Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle s-au întrecut să-i ofere cele mai bune roluri. Şi când te gândeşti că cele mai intense experienţe nu le-a avut pe marele ecran, ci în propria sa viaţă, până să fi împli­nit 20 de ani. Alain Fabien Maurice Marcel Delon s-a născut pe 8 noiembrie 1935 într-o suburbie a Parisului, Sceaux, Hauts-de-Sei­ne, însă a copilărit departe de familie. Şi asta pentru că părinţii săi, Fabien şi Édith, au divorţat pe când el avea doar patru ani, fiecare recăsătorindu-se, iar Delon alegându-se cu încă o soră şi doi fraţi vitregi.

Rămas, iniţial, în grija mamei sale, de profesie farmacistă, Alain n-a fost un copil tocmai uşor de strunit, fiind încredinţat familiei unui gardian de închisoare şi apoi plasat în pensiunea ca­tolică Saint-Nicolas, din Ville d’Issy-les-Moulineaux. Indisciplinat şi rebel, a fugit de şase ori de la şcoală, fiind exmatriculat din mai multe instituţii de învăţământ, prima oară din internatul catolic de unde Édith spera să-l vadă ieşind îmbrăcat în haina de preot. Dar firea lui răzvrătită nu se potrivea nicidecum cu rigorile bisericii, iar la 14 ani Delon a renunţat definitiv la şcoală, crezând că se va des­curca cu banii obţinuţi ca mezelar-cârnăţar în măcelăria tatălui său vitreg. N-a rezistat decât câteva luni, căci, incitat de prietenii săi la fel de rebeli, a încercat să fugă în America… cu o barcă. O aventură care s-a terminat rapid cu o primă arestare – mai mult formală, ce-i drept, dar care avea să-l aducă în atenţia unui prieten al tatălui său, care l-a folosit ca actor într-un scurtmetraj intitulat Le rapt, unde interpreta un gangster mustăcios, care murea la sfârşit.

alain delon

Trei ani mai târziu, când s-a înrolat în marina militară, părea că spiritul său zburdalnic se mai potolise. Mai ales că, la nici 17 ani, ajungea pe frontul din Indochina, la baza militară franceză din Saigon. Dar, ce să vezi, soldatul Alain Delon ajungea în ares­tul armatei de câteva ori: o dată pentru că a furat un jeep pentru a se distra în oraş şi a ajuns cu el în apă; a doua oară pentru că, la repatrierea în Franţa, vameşii i-au găsit un pistol în bagaje; iar a treia oară pentru că ar fi fost prins furând. Aşa se face că, în tim­pul celor patru ani de serviciu militar, a executat unsprezece luni de detenţie pentru indisciplină! Dat afară din armată într-un mod dezonorant, a ajuns din nou la Paris. Avea 21 de ani şi niciun ban în buzunar. Niciun prieten la care să poată apela. Aşa că a ajuns să lucreze ba ca vânzător de zarzavaturi, ba ca hamal în celebrele hale pariziene ori ca portar sau chelner.

Norocul i l-a scos în cale pe actorul Jean Claude Brialy, la vremea aceea doar un debutant, care, din simpatie, l-a invitat să-l însoţească la Festivalul de Film de la Cannes. Şi uite cum, îmbrăcat într-un costum închiriat şi având-o la braţ pe actriţa Brigitte Auber, Delon se făcea remarcat mai ales în rândul doamnelor cochete, bogate şi cu legături în cinematografie. „Pe-atunci, mă interesau doar femeile mature. Pe fetele de vârsta mea nici nu le observam. Am fost îndrăgostit de Brigitte Auber, de Michelle Cordoue… Aveau 15 sau 20 de ani peste vârsta mea. Mi se părea, şi cred şi acum, că reprezentau esenţa feminităţii“, declara el în urmă cu şase ani la TF1. Una dintre ele era Simonne d’Allégret, soţia regizorului Yves d’Allégret, care s-a grăbit să i-l prezinte so­ţului său şi să-l recomande pentru un prim rol în filmul Quand la femme s’en mêle. „Dacă cinema-ul nu m-ar fi descoperit, astăzi, cu si­guranţă, n-aş mai fi aici. Aş fi mort. Fiindcă n-am făcut decât prostii, am fost un derbedeu!“, recunoştea el recent, în cadrul unui interviu.În 1958 a întâlnit-o pe Romy Schneider la turnarea filmului Christi­ne, al lui Pierre Gaspard-Huit. A fost un coup de foudre reciproc. El avea 23 de ani, ea 20. Nemţoaica a uitat de toate restricţiile impuse de familia sa şi s-a mutat împreună cu Alain la Paris. Era prima ei iubire. Peste un an, pe 22 martie, s-au logodit la Lourdes, înconju­raţi de jurnalişti din întreaga lume. Tineri, frumoşi şi plini de suc­ces, erau perechea cea mai en vogue din showbizul parizian. Şi, ca să vă faceţi o idee despre cât de iubiţi deveniseră, aflaţi că publicul s-a înghesuit vreme de opt luni să-i vadă jucând în piesa de teatru ’Tis Pity She’s a Hore, a lui John Ford, regizată de Luchino Visconti.

Toată povestea fermecătoare a lui Alain Delon, în noul număr OK şi pe www.okmagazine.ro

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite