Prinţul William şi Prinţul Philip, „întâlnire privată“ în aşteptarea bebeluşului regal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul William nu a dezvăluit numele şi sexul bebeluşului regal. FOTO Reuters
Prinţul William nu a dezvăluit numele şi sexul bebeluşului regal. FOTO Reuters

Înainte de marele eveniment al naşterii copilului cu ducesa de Cambridge, Prinţul William (31 de ani) s-a văzut în secret cu bunicul său, Prinţul Philip (92 de ani), la Sandringham Estate. Kate Middleton a rămas la palatul Kensington, unde va locui până când va aduce pe lume al treilea succesor la tronul Marii Britanii.

Întâlnirea celor doi ar fi putut fi un pretext pentru a discuta despre numele bebeluşului al cărui sex rămâne o enigmă. Copilul trebuie să se nască în aceste zile, însă prinţul William nu-şi neglijează activităţile sociale, anunţând că pe 14 iulie va participa la Jerudong Trophy Match, un eveniment caritabil organizat anual. 

Indiferent dacă va fi fată sau băiat, al treilea moştenitor la tronul Marii Britanii va primi titulatura „Alteţa Sa Regală, Prinţul/ Prinţesa“, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt de la palatul Kensington.

Ducesa de Cambridge s-a întors zilele acestea din Anglesey, Wales şi îşi va petrece la palat ultimele zile înainte de marele eveniment (programat după 10 iulie). Kate Middleton va naşte la acelaşi spital ca şi prinţesa Diana, St. Mary din districtul Paddington, în centrul Londrei

Anticipând venirea pe lume a bebeluşului regal, personalul spitalului a restricţionat staţionarea în unele zone de parcare, pentru a permite apropiaţilor ducesei să circule liber.

Printul William şi Kate Middleton REUTERS

Experţii de la „Revista franceză de genealogie” au realizat un impresionant arbore genealogic prin care au arătat că bebeluşul regal este înrudit cu primul preşedinte american, George Washington, cu fostul preşedinte francez, Francois Mitterand şi prinţii Dracula.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite