#PastiladeMotivaţie INTERVIU Andreea Raicu, despre depresie şi relaţiile de iubire: „Mi-a fost teamă că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta“ VIDEO

#PastiladeMotivaţie INTERVIU Andreea Raicu, despre depresie şi relaţiile de iubire: „Mi-a fost teamă că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta“ VIDEO

Andreea Raicu FOTO Elena Stolerciuc

După ani întregi în care s-a confruntat cu depresia, când nu mai găsea niciun motiv să trăiască şi îşi petrecea zile întrezi plângând în casă, Andreea Raicu (40 de ani) a găsit puterea de a merge mai departe şi ne-a povestit cum a reuşit să depăşească acea perioadă dificilă, ne-a vorbit despre rănile copilăriei şi greşelile făcute în relaţiile pe care le-a avut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Am ajuns la Andreea Raicu acasă cu 20 de minute mai devreme decât era programat interviul. Am parcat maşina şi înainte să coborâm ne-am trezit că cineva dintr-o altă maşină ne face semn că suntem pe locul nepotrivit. Era Andreea, ajunsese în acelaşi timp cu noi. Ne-a invitat în casă, am ales locul în care vom filma şi, până ne-am aranjat echipamentele de filmare, era gata. Şi-a pudrat tenul, a aplicat puţin ruj şi în 5 minute era gata. Am început interviul pentru#PastiladeMotivaţie.

Unde îţi găseşti optimisul şi motivaţia de a merge mai departe în fiecare zi?

Făcând lucrurile care îmi plac. Şi îmi pierd motivaţia şi energia atunci când fac lucruri care nu-mi plac şi nu mă reprezintă. Când lucrurile sunt complicate şi necesită foarte mult efort, înseamnă că nu sunt lucrurile potrivite nouă. Dacă nu ne dau energie şi nu ne bucură atât de tare, înseamnă că nu mai sunt lucrurile pe care trebuie să le facem.

Am fost dezamăgită toată viaţa de oameni

Ai avut perioade în care ai simţit că nu eşti suficient de bună?

Bineînţeles că da, am avut multe perioade. Şi gândurile acestea nu dispar, doar se schimbă felul în care noi ne raportăm la ele. Sunt perioade în care mă simt obosită şi îmi pierd echilibrul. Pentru a-mi recupera energia am nevoie să fac lucrurile care mă încarcă, să am resurse. Atunci când îmi pierd echilibrul, pierd şi capacitatea de a fi conştientă şi încep să-mi pun tot felul de semne de întrebare.

Ai temeri cu privire la viitor?

Am temeri, dar în momentul în care apar devin conştientă că sunt doar nişte proiecţii pe care mintea mea le-a creat în funcţie de nişte experienţe ale trecutului.

Ai postat de curând un articol pe care l-ai denimit „De ce sunt oamenii răi“. Ai fost dezamăgită de multe ori de oameni?

Am fost dezamăgită toată viaţa de oameni. Dar dezamăgirea se produce şi cu acordul nostru. Oamenii nu fac lucruri ca să ne rănească, ci pentru că aşa ştiu ei să le facă. În momentul în care ajungi să ai echilibrul necesar, conştientizezi că acţiunile fiecărui om spun ceva despre el, nu despre tine. Cred că oamenii care nu pot oferi dragoste, grijă sau atenţie nu ştiu ce înseamnă pentru că nu le-au primit.


Într-o perioadă din viaţa ta, nici tu nu ai ştiut să te iubeşti. Cum te raportai la Andreea atunci?

Îmi spuneam foarte multe lucruri urâte. De fiecare dată când susţin conferinţe sau cursuri nu vorbesc despre calităţi şi defecte, pentru că ele sunt doar din perspective noastră. Sunt lucruri care ne plac şi lucruri care nu ne plac la noi. Avem tendinţa de a ne biciui la fiecare greşeală, ne tratăm foarte urât şi niciodată nu suntem mulţumiţi de lucrurile pe care le avem.

Tu ce-ţi spuneai atunci?

Îmi era foarte frică să greşesc. Era acea presiune pe care o puneam pe mine de a fi perfectă. Şi este o capcană. În primul rând, perfecţiunea nu există. Şi doi, este autodistructivă. Perfecţiunea ţine de felul în care noi ne dorim să fim percepuţi de cei din jur. Când îţi este frică să greşeşti, nu vei vrea să încerci lucruri noi. Te frustrezi foarte tare şi eşti stresat de faptul că, dacă ai face ceva nou, ai greşi şi nu ai fi acceptat şi iubit.  Aceasta este cea mai mare dorinţă a nostră: să fim acceptaţi, să aparţinem şi să fim iubiţi.

Cum te-au influenţat relaţiile tale în tot acest proces de redescoperire?

De unele am fost motivată, de unele nu. În unele eu am motivat, dar, în mod evident, din toate am avut ceva de învăţat.

Există o lecţie pe care ai putea să o împărtăşeşti cu noi?

Cu foarte mult timp în urmă am înţeles că indiferent cât de mult îţi doreşti să schimbi pe cineva, nu poţi să faci asta. Este important să vezi lucrurile bune pe care le are omul respectiv şi să vezi dacă poţi să faci pace cu cele care te deranjează. Altfel, este o luptă pe care o pierzi.

Ai învăţat să îţi accepţi vulnerabilitatea?

Vulnerabilitatea mi se pare cea mai atractivă calitatea. Din păcate, o vedem foarte rar pentru că oamenilor le este frică să se deschidă. Este vorba de capacitatea noastră de a ne lăsa văzuţi cu toate dramele noastre interioare. Cred că atâta timp cât nu există această vulnerabilitate, nu poate fi o conexiune reală între două persoane.

Vulnerabilitatea mi se pare cea mai atractivă calitatea. Din păcate, o vedem foarte rar pentru că oamenilor le este frică să se deschidă.

Te-ai confruntat cu depresia şi ai acceptat de multe ori să vorbeşti despre acest subiect. Este o problemă de care se lovesc foarte mulţi oamnei. Cum se simte?

Este foarte greu să accepţi că eşti în depresie pentru că, de multe ori, depresia este privită ca ceva de care ar trebui să ne fie ruşine. Şi acum există zile în care mă închid în casă şi am nevoie de timp cu mine pentru a-mi putea recăpăta energia, să văd care sunt nevoile mele. Văd foarte multe femei care muncesc extraordinar de mult. Sintagma „eşti puternică“ poate duce la depresie. Ai nevoie de pauze în care să spui „acum nu mai pot“. Acest lucru nu înseamnă că nu eşti puternică. Este firesc să te odihneşti, să ai grijă de tine şi de sufletul tău.

Îmi era frică de faptul că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta

Persoanele care se confruntă cu depresia au gânduri sinucigaşe. Ai spus că te temeai să nu sfârşeşti ca Marilyn Monroe. La ce te-ai referit?

Vreau să fac o precizare. Multă lume m-a întrebat ce am vut să spun având în vedere că nici nu beam alcool, nici nu luam medicamente sau alte substanţe interzise. Dar îmi era frică de faptul că o să mor, că o să fiu împinsă să fac lucrul ăsta. Pentru că era foarte dureros. Toată durerea şi goliciune din suflet erau foarte greu de suportat. Îmi doream să se oprească într-un fel sau altul.

Partenerul are un rol important într-o astfel de situaţie, la tine cum a fost?

Situaţiile au fost foarte diferite, de la caz la caz. Plus că, de foarte multe ori crezi că goliciunea din suflet poate fi umplută cu ceva din exterior. Când încerci să o umpli cu relaţii, timp pe Facebook sau uitându-te la seriale, nu mai simţi. Nu te mai doare atât de tare. Simţi în momentul în care pleacă. Rămâne goliciunea şi reapare durerea.

Se vorbeşte foarte mult de existenţa simbolică a copiluli interior. Au existat răni din copilărie care să-ţi afecteze viaţa de adult?

În general copiii îşi fac poveşti atunci când nu le place ce li se întâmplă în viaţă. Poveşti cu care cresc şi pe care le consideră realitatea. Sunt uneori lucruri mici care te pot afecta pe viaţă. Cuvinte pe care părinţii ţi le spun.

În copilărie, tata îmi punea muzică clasică şi dacă se întâmpla să nu ştiu, îmi spunea că sunt proastă

Ce fel de cuvinte?

Tatăl meu era exasperat că, fetiţă fiind, eram extrem de preocupată de modă şi de cum arăt. I-a spus mamei că nu o să se aleagă nimic de mine şi că toată viaţa va trebui să existe cineva care să aibă grijă de mine, pentru că eu nu o să fiu în stare. Aşa că nu am vrut să primesc ajutor de la bărbaţi, pentru că ar fi însemnat că tata ar fi avut dreptate. Tata, care era un om extrem de deştept, îmi spunea că este o ruşine să spui că nu ştii. În momentul în care am învăţat că este normal să spui că nu ştii, am scăpat de o presiune fantastică.

citeste totul despre: