Matt Lauer, concediat de NBC News după ce a fost acuzat de agresiune sexuală. Reacţia jurnalistului: „Există suficient adevăr ca să mă simt jenat“

Matt Lauer, concediat de NBC News după ce a fost acuzat de agresiune sexuală. Reacţia jurnalistului: „Există suficient adevăr ca să mă simt jenat“

Matt Lauer, coprezentator al emisiunii „Today“, care a fost concediat, miercuri, de NBC News, a vorbit despre acuzaţiile de hărţuire şi agresiune sexuală lansate la adresa lui, spunând că există „suficient adevăr în aceste poveşti“ încât să se simtă jenat, informează hollywoodreporter.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţia transmisă de Matt Lauer a fost citită, joi, de coprezentatoarea Savannah Guthrie în timpul show-ului „Today“.
 
„Nu există cuvinte prin care să îmi pot descrie durerea şi regretul pentru neplăcerile pe care le-am provocat altor oameni prin cuvintele şi acţiunile mele. Persoanelor cărora le-am făcut rău le cer scuze. Îmi pare foarte rău. În timp ce scriu acest mesaj realizez profunzimea daunelor şi dezamăgirea pe care le-am lăsat în urmă acasă şi la NBC. Unele dintre acuzaţiile care mi se aduc sunt false sau sunt interpretări greşite, dar există suficient adevăr în aceste poveşti încât să mă facă să mă simt jenat”, a transmis Matt Lauer.
 
„Regret că ruşinea mea este împărtăşită acum de persoane la care ţin mult. Repararea daunelor va dura mult şi va necesita o analiză din partea mea, dar sunt determinat să fac acest efort. Acum acesta este locul meu de muncă cu normă întreagă. Ultimele două zile m-au obligat să mă uit cu atenţie la problemele mele. Sunt binecuvântat să fiu înconjurat de oameni pe care îi iubesc”, a adăugat el.

Matt Lauer Foto Getty Images
 
Matt Lauer a fost concediat de NBC News miercuri, în urma unei plângeri pe care a primit-o de la un angajat în legătură cu un „comportament sexual neadecvat” la locul de muncă, pe care prezentatorul l-ar fi avut în anul 2014.
 
Ştirea a fost transmisă în timpul emisiunii „Today“, coprezentatoarea Savannah Guthrie fiind vizibil tulburată. Acesteia i s-a alăturat prezentatoarea Hoda Kotb.
 
Angajata NBC care a lansat acuzaţiile nu a fost identificată încă. Ea a făcut plângerea luni seară, susţinând că Matt Lauer a avut un comportament nepotrivit începând din 2014, de la Jocurile Olimpice de iarnă care au avut loc la Soci.
 
La câteva ore după concedierea lui Lauer, un raport publicat de Variety a inclus acuzaţii anonime de hărţuire sexuală formulate de alte trei femei. The New York Times a scris că NBC News a primit cel puţin încă două reclamaţii la adresa lui Lauer, informaţie pe care televiziunea a confirmat-o, joi, în timpul programului „Today”. O fostă angajată la NBC a spus pentru Times că în 2001 a fost agresată sexual de prezentator.
 
În ediţia de joi a emisiunii „Today”, Savannah Guthrie a prezentat din nou ştirile alături de Hoda Kotb, programul începând cu cele mai recente informaţii depre Lauer.
 
Preşedintele NBC News, Andrew Lack, a spus miercuri că, după o analiză serioasă, detaliile cuprinse în plângerea primită luni noapte reprezintă „violarea” standardelor companiei.
 
„Drept rezultat, am decis să încheiem contractul cu el. Deşi este prima plângere la adresa comportamentului său din ultimii mai mult de 20 de ani de când lucrează la NBC News, ne-au fost prezentate motive care ne fac să credem că acesta este posibil să nu fi fost un incident izolat”.
 
La scurt timp după aflarea veştii, Donald Trump a publicat un mesaj pe contul său de Twitter: „Uau, Matt Lauer tocmai a fost concediat de la NBC pentru «comportament indecent la locul de muncă». Dar când vor fi daţi afară directorii NBC & Comcast pentru atâtea ştiri false. Verificaţi trecutul lui Andy Lack”, a scris preşedintele SUA.
 
De când Lauer a preluat rolul de prezentator al „Today“, în 1997, după trei ani de când se alăturase echipei emisiunii, show-ul a dominat audienţele între programele matinale de televiziune.
 
Matt Lauer i-a intervievat pe George Bush şi Barack Obama şi a transmis de la şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice. El a semnat, în 2016, un contract pe doi ani cu NBC, care îi plătea 20 de milioane de dolari pe an. 
citeste totul despre: