James Horner, compozitorul recompensat cu Oscar pentru coloana sonoră a filmului „Titanic“, a murit. Reacţiile actorilor de la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Horner a murit la vârsta de 61 de ani FOTO Getty Images
James Horner a murit la vârsta de 61 de ani FOTO Getty Images

Compozitorul american James Horner, cel care a creat coloana sonoră a filmului „Titanic“, a murit într-un accident aviatic, luni dimineaţă, în statul american California, la vârsta de 61 de ani, scrie BBC, citat de agenţia Mediafax.

James Horner se afla la bordul avionului său privat, care s-a prăbuşit în sudul statului California. Decesul compozitorului american a fost confirmat de asistenta sa personală, Sylvia Patrycja, pe reţeaua socială Facebook. Autorităţile locale din California au anunţat că accidentul de avion a avut loc luni, 22 iunie, la ora 9.30, şi că nu există supravieţuitori.

Potrivit căpitanului Departamentului de pompieri din districtul Ventura, Mike Lindbery, la locul accidentului au fost găsite rămăşitele unei singure persoane. Până la momentul difuzării acestei ştiri, nu se cunoaşte cauza accidentului.

Iniţial, compozitorul James Horner a fost dat dispărut după ce s-a pierdut contactul cu avionul său privat, coform avocatului acestuia, Jay Cooper.

Compozitorul, orchestratorul şi dirijorul de muzică orchestrală şi de film James Horner, care a murit la 61 de ani, a realizat coloane sonore pentru filme precum „O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind“ (2001), de Ron Howard, „Troia/ Troy“ (2004), de Wolfgang Petersen, şi „Apollo 13“ (1995), de Ron Howard.

James Horner a murit. Reacţiile vedetelor

Mai multe vedete internţaionale şi-au exprimat regretul faţă de moartea compozitorului american. Seth MacFarlane, Ron Howard şi Russel Crowe se numără printre actorii care au postat mesaje emoţionante pe reţeaua socială Twitter, în care îşi exprimă regretul şi trimit condoleanţe familiei.

„Condoleanţe sincere familiei, celor care l-au iubit şi prietenilor lui James Horner. #omintefrumoasă“, a fost mesajul lăsat de Russel Crowe, pe Twitter, în amintirea compozitorului James Horner.

„Genialul compozitor James Horner, prietenul meu şi cel cu care am colaborat la şapte filme a murit întru-un accident aviatic. Inima mea suferă pentru cei ce l-au iubit“, a scris actorul şi regizorul Ron Howard, pe aceeaşi reţea socială.

La rândul său, actorul şi regizorul Seth MacFarlane a scris: „Sunt incredibil de trist să aflu despre pierderea lui James Horner. Am crescut iubindu-i munca. Lasă în spate o moştenire muzicală spectaculoasă“.

„Veşti triste despre James Horner. A scris muzică superbă. «The Rocketeer» va fi mereu una dintre preferatele mele“, a scris şi compozitorul şi chitaristul britanic Tom Fletcher.

James Horner: profil

James Horner a fost nominalizat de zece ori la premiile Oscar şi a primit două astfel de trofee, în 1997, pentru cel mai bun cântec şi cea mai bună coloană sonoră din filmul „Titanic“, de James Cameron. Pentru muzica din acelaşi film a primit şi două premii Globul de Aur, precum şi două premii Grammy. De asemenea, a primit numeroase nominalizări la premii Grammy, BAFTA şi trofee din partea diverselor asociaţii de compozitori internaţionale, pentru muzica unor filme precum "Avatar" (2009), de James Cameron, „Inimă neînfricată/ Braveheart“ (2009), de Mel Gibson, „Aliens - misiune de pedeapsă/ Aliens“ (1986), de James Cameron, „Legendele toamnei/ Legends of the fall“ (1994), de Edward Zwick, „Uimitorul Om Păianjen/ The Amazing Spiderman“ (2012), de Marc Webb, „Masca lui Zorro/ The Mask of Zorro“ (1998), de Martin Campbell.

Printre piesele care au depăşit graniţele filmelor în care au apărut se numără „My Heart Will Go On“ („Titanic“), „I See You“ (Avatar) şi „I Want To Spend My Lifetime Loving You“ („The Mask of Zorro“).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite