Interviu OK! cu Gabriel & Florentina Coveşeanu: „N-a fost dragoste la prima vedere!“
0Cei doi au acceptat să ne spună despre felul în care se construieşte o familie fericită. Care a fost drumul lor până aici şi ce urmează.
Am obiceiul să întreb părinţii în interviuri care e cel mai important lucru pe care l-a învăţat copilul de la ei. De fiecare dată am impresia că întrebarea importantă e, de fapt, ce au învăţat ei de la copii. În preajma lor oamenii devin altfel şi chiar alţii. Discutam cu soţia lui Cove despre el şi despre felul său de a fi tot timpul stăpân pe situaţie. Cu copilul în braţe lucrurile s-au schimbat. Când îţi ţii viitorul în braţe totul se schimbă.
de Radu Buzăianu
Cum s-a ajuns aici? Cum v-aţi cunoscut?
Ea: E o poveste lungă, dar frumoasă. Ne-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, cred că vreo zece.
N-a mai numărat nimeni.
Ea: Da, ne-am cunoscut. Dar atunci ambii aveam vieţile noastre, uşor complicate.
El: Ne-am cunoscut, în sensul că am participat la o petrecere a unor prieteni comuni. Acolo am făcut cunoştinţă, în sensul acesta.
Nu ţi-a trecut prin minte că ea va fi…
El: Nu, absolut deloc.
Ea: Niciunuia nu ne-a dat asta prin minte. Eram două firi aparent total diferite. Nu ne-am gândit şi nu ne-am propus…
Tu-l ştiai pe el de la televizor.
Ea: Îl ştiam, da.
Ce părere îţi făcuse?
Ea: Sincer, nu eram o fană. Mama, în schimb, era. Ea urmărea Surprize, Surprize. Pe vremea aceea, sâmbătă seara eu aveam alt program. Şi nici el nu-mi părea genul care să-mi placă. De aceea pot să spun că n-a fost dragoste la prima vedere!
Plus că eraţi amândoi în alte relaţii.
Ea: Exact. Şi ne-am reîntâlnit, ironia sorţii, la aceiaşi prieteni. Prima dată fusese ziua de naştere a ei, a doua oară a lui. Şi de data asta, altfel. Eu singură, el proaspăt divorţat. Am fost umărul potrivit.
El: A fost o conjunctură favorabilă. Era un moment în care ambii ieşisem din nişte relaţii. Nu ne doream neapărat altele. Eu eram cumva neîncrezător în ideea de relaţie, aşa că am început totul sub „om vedea“. Şi chiar aşa a decurs, am zis să stăm împreună cât ne-om simţi bine, convinşi că va veni un moment când n-are să ne mai fie bine. Momentul acela nu a venit. Încă. (râde) A venit căsătoria, cam la trei ani de atunci.
Ce te-a enervat cel mai tare la Cove?
Ea: La început nu mă enerva nimic. (râde) Aşa e la început.
El: După aia te enervează orice. (râde)
La început se vine în variantă promoţională.
Ea: (râde) „Uite, ce băiat bun, dar ce de calităţi, cât de bine ne potrivim!“, acum ce să spun, mă enervează…
El: Ce te enervează scumpo, spune-mi şi mie!
Ea: Cel mai tare, că-i las gunoiul la uşă şi nici măcar de acolo nu-l ia să-l ducă. (râde)
Nu este un tip foarte gospodar, vrei să spui.
Ea: Nu este. Deşi la început, aşa-l vedeam sau aşa era, nu ştiu. El era gospodarul casei.
El: Să explic. Există o justificare în toată povestea asta. La început, ea era mai timidă. N-avea curaj să se avânte în treburile casei. Atunci eu trebuia să surmontez. Acum, când ea face tot ce trebuie, nu mă bag, să nu deranjez.
Tot timpul am avut senzaţia asta: Cove e genul de băiat care prinde bine la mame. Cred că mama ta a fost foarte încântată de el.
Ea: (râde) Foarte încântată de el, da.
El: Întotdeauna am avut succesul acesta.
Să ştii că „mama“ e chestiunea cea mai complicată într-o relaţie.
El: (râde) Aşa este.
Întotdeauna am avut impresia că e un băiat cu atât de mult bun simţ, încât ascunde un mare defect.
Ea: (râde) Şi ai vrea să ţi-l spun eu?