Iman a făcut publică o imagine rară cu singurul copil pe care îl are cu David Bowie: cum arată tânăra de 17 ani FOTO

Iman a făcut publică o imagine rară cu singurul copil pe care îl are cu David Bowie: cum arată tânăra de 17 ani FOTO

Iman şi David Bowie şi-au început relaţia în anul 1990 FOTO Guliver/Getty Images

Modelul de origine somaleză Iman Mohamed Abdulmajid (62 de ani) a făcut un gest rar – a publicat o imagine cu fiica sa, singurul copil biologic pe care îl are cu regretatul superstar David Bowie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o ocazie rară, Iman a publicat pe Instagram o imagine cu Alexandria „Lexi“ Zahra Jones pentru a marca ziua în care fiica ei şi a lui David Bowie a împlinit 17 ani. „Regina inimii mele“, a scris modelul în dreptul fotografiei. 
 
Lexi, care a moştenit de la tatăl său o avere estimată la 25 de milioane de dolari, rareori a apărut în public alături de părinţii ei, cunoscuţi pentru discreţia extremă în ceea ce priveşte viaţa personală. 

În 2000, când s-a născut Lexi, David Bowie a decis să acorde mai puţină atenţie carierei şi să se implice mai mult în creşterea copilului, având regrete că nu a fost destul de prezent în copilăria primului său fiu. 
 
Iman Mohamed Abdulmajid şi David Bowie s-au cunoscut în anul 1990, iar artistul s-a îndrăgostit la prima vedere potrivit relatărilor, doi ani mai târziu căsătorindu-se. Cei doi au împreună o fetiţă, Alexandria (17 ani), şi doi copii din relaţiile anterioare – fiul lui Bowie, Duncan Jones (44 de ani), şi fiica lui Iman, Zulekha Haywood (37 de ani).
 
Lexi Jones, singurul copil al cuplului Iman-David Bowie FOTO Instagram

De la moartea artistului, Iman s-a ţinut departe de lumina reflectoarelor, însă deseori îi aduce omagii lui Bowie prin intermediul reţelelor sociale. În luna iunie, în ziua în care ar fi trebuit să aniverseze 25 de ani de căsnicie, Iman a publicat pe Instagram o imagine alb-negru cu ea şi David Bowie şi a scris: „Voi merge încontinuu doar pentru a ajunge din nou în braţele tale.“
 
David Bowie a murit pe 10 ianuarie 2016, la vârsta de 69 de ani, din cauza cancerului. În urma muzicianului de origine britanică rămân piese memorabile şi influenţe asupra mai multor genuri actuale. 
citeste totul despre: