Fostul soţ al lui Amy Winehouse a dezvăluit că vedeta şi-a tăiat venele cu două luni înainte de a muri: „Nu îi mai păsa în acea vreme dacă mai trăia sau nu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blake Fielder-Civil, fostul soţ al cântăreţei britanice Amy Winehouse, a dezvăluit într-un interviu recent că artista a încercat să se sinucidă cu opt săptămâni înainte de a muri din cauza unei intoxicaţii severe cu alcool, în 2011, informează site-ul contactmusic.com, citat de News.ro.

Întâmplarea care l-a alarmat pe fostul soţ al cântăreţei 

Potrivit dezvăluirilor făcute de Blake Fielder-Civil, renumita cântăreaţă „şi-a tăiat venele“ încercând să se sinucidă, cu doar două luni înainte de decesul ei, care s-a produs pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani.

Blake - a cărui parteneră de viaţă, Sarah, intrase în travaliu în momentul în care Amy Winehouse i-a telefonat pentru a-i reaminti că acea zi marca o aniversare a căsătoriei lor, a spus: „I-am spus că nu puteam să vorbesc, pentru că Sarah urma să îl nască pe bebeluşul nostru, apoi am închis telefonul. Ar fi trebuit să ştiu că acest lucru o va supăra şi o va răni. Lui Amy i-ar fi plăcut să aibă un copil, însă Sarah era aceea care urma să aibă un copil cu mine, nu ea. Însă am fost prins de importanţa momentului şi nu m-am gândit prea bine“.

„În ziua următoare, i-am telefonat pentru a-mi cere scuze şi să-i spun «Aniversare fericită», însă ea mi-a dezvăluit că se tăiase destul de grav. Mi-a spus că a fost foarte grav. Însă lui Amy deja nu îi mai păsa în acea vreme dacă mai trăia sau murea. Era complet indiferentă şi a existat o linie foarte fină între ceea ce a făcut ea şi sinucidere. Amy era un pericol real pentru ea însăşi“, a adăugat fostul soţ al vedetei britanice. 

Blake Fielder-Civil spune că anturajul cântăreţei trebuie să fie tras la răspundere pentru moartea ei 

Amy Winehouse a murit din cauza unei intoxicaţii severe cu alcool, însă Blake nu crede că moartea ei a fost un accident.

Blake Fielder-Civil, un fost asistent de producţie video, este convins că artista - despre care presa britanică a scris că era însărcinată cu logodnicul ei Reg Travis în momentul morţii - s-a sinucis şi consideră că toţi cei din anturajul cântăreţei ar trebui să împartă vina şi responsabilitatea decesului ei.

În timpul mariajului lor de doi ani, care s-a încheiat printr-un divorţ pronunţat în 2009, Amy Winehouse şi Blake Fielder-Civil au devenit dependenţi de heroină şi de alcool. Cântăreaţa a renunţat la droguri după ce fostul ei soţ a fost condamnat la închisoare, după agresarea patronului unui bar. 

Amy Winehouse bea „miniaturi“ 

Însă Amy nu a putut să reunţe la alcool şi, potrivit fostului ei soţ, artista continua să consume băuturi spirtoase din „pahare mici“, cărora le spunea „miniaturi“.

„Amy bea miniaturi - era singurul mod care îi dădea impresai că încă deţinea controlul asupra situaţiei. Bea în jur de şase sau şapte «miniaturi» pe zi. În acest fel, îşi putea spune că nu bea o sticlă întreagă. Era ca şi cum un depedent de heroină fumează heroină şi îşi spune: «Cel puţin, nu mi-o injectez». După ce am divorţat în 2009, m-a vizitat în Sheffield, dar transpira şi îi tremurau mâinile foarte tare. A fost un moment îngrozitor de privit“, a adăugat Blake Fielder-Civil.

În ciuda faptului că a încercat să învingă dependenţa şi a solicitat ajutor medical în această privinţă, într-o încercare de a se simţi din nou bine cu propria persoană, cântăreaţa a decis să facă o operaţie de mărire a sânilor. 

„Era atât de evident că avea o problemă cu alcoolul. În noiembrie 2009 s-a internat într-o clinică de pe Harley Street pentru o cură de dezintoxicare, dar, în loc de asta, a sfârşit prin a-şi mări sânii. A fost o nebunie“, a adăugat fostul soţ al cântăreţei.

Amy Jade Winehouse (14 septembrie - 23 iulie 2011) a fost o cantăreaţă britanică de origine evreiască, renumită pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor. Artista a abordat diferite stiluri muzicale - rhythm and blues, soul şi jazzul anilor 1960. A debutat cu albumul „Frank“, lansat în 2003, care a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate, însă albumul care i-a adus celebritatea a fost „Back To Black“, lansat în 2006, care a transformat-o pe artistă într-un veritabil star mondial şi i-a adus cinci premii Grammy. 

În ciuda unei cariere muzicale prolifice, viaţa privată a cântăreţei a fost intens mediatizată de majoritatea tabloidelor din întreaga lume, din cauza consumului excesiv de droguri şi alcool, dar şi a unei căsnicii controversate cu asistentul de producţie video Blake Fielder-Civil în perioada 2007 - 2009. Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011 în locuinţa sa din Londra, din cauza consumul excesiv de alcool. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite