Fiul de 15 ani al muzicianului Nick Cave a murit, după ce a căzut de pe o stâncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nick Cave FOTO Getty Images
Nick Cave FOTO Getty Images

Unul dintre cei patru fii ai muzicianului australian Nick Cave, Arthur, în vârstă de 15 ani, a murit, după ce a căzut de pe o stâncă foarte înaltă din localitatea britanică Brighton, potrivit poliţiştilor, citaţi de BBC.

Arthur Cave, care are un frate geamăn, Earl, a căzut de la o înălţime de peste 18 metri şi a fost găsit cu leziuni grave la baza stâncii Ovingdean Gap, marţi, 14 iulie. Tânărul a fost transportat la Spitalul Royal Sussex din Brighton, dar a murit ulterior din cauza complicaţiilor cauzate de rănile grave. 

„Fiul nostru Arthur a murit marţi seară. A fost copilul nostru frumos, iubit şi fericit. Vă rugăm să ne oferiţi intimitatea de care avem nevoie pentru a trece peste acest moment dificil“, au declarat Nick şi Susie Cave, citaţi de BBC. 

   

Surse din cadrul poliţiei au precizat că moartea tânărului a fost un tragic accident şi nu o sinucidere, dar o anchetă a fost demarată pentru a determină circumstanţele exacte în care s-a produs tragedia. 

Arthur Cave şi fratele lui au apărut în filmul „20,000 Days on Earth“, un documentar din 2014 care prezintă o zi din viaţa cântăreţului Nick Cave.

image

Arthur Cave, fiul muzicianului Nick Cave

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite