Dezvăluirile fostei asistente a lui Leonardo DiCaprio: cum este în realitate actorul şi cum se comportă cu oamenii din jur FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kasi Brown, fosta asistentă a lui Leonardo DiCaprio, a dezvăluit cum este actorul american în realitate, ce înseamnă să fii mâna lui dreaptă, dar şi ce a învăţat în timpul petrecut împreună.

Povestea începe în noaptea de Halloween din anul 2003. Kasi Brown avea o discuţie cu prietena ei şi şeful acesteia, nimeni altul decât Leonardo DiCaprio, despre o petrecere ce avea loc în acea seară. Cei trei se aflau în rulota actorului, aşteptând să se întoarcă pe platourile de filmare ale lungmetrajului „The Aviator“, producţie ce avea să-i aducă lui DiCaprio prima dintre cele cinci nominalizări la Oscar pentru interpretare. 

Leonardo DiCaprio, starul căruia îi place anonimatul

Însă lui DiCaprio nu-i păsa de petrecere, voia să discute despre Halloween, care este sărbătoarea lui preferată. „Când l-am întrebat de ce, a devenit brusc serios şi mi-a zis că îi place anonimitatea. A spus că este minunat să aibă ocazia să meargă printre oameni şi să interacţioneze cu ei fără a fi recunoscut. Să fie la fel ca toţi ceilalţi, nimeni să nu aibă nicio aşteptare de la el“, a povestit Brown pentru „The Huffington Post“.

În acea toamnă, Brown i-a înţeles dorinţa, odată ce a început să-i fie alături zi de zi, având misiunea de a proteja anumite aspecte ale vieţii artistului. Ocazional, când DiCaprio îşi părăsea rulota, Brown trebuia să-i ţină o umbrelă deasupra capului astfel încât paparazzi „să nu-l poată surprinde când se strâmba în timpul repetiţiilor“, a explicat tânăra. 

Cum se distrau Leonardo DiCaprio şi Kasi Brown pe platourile de filmare

Datorită multelor ore petrecute împreună, Brown şi DiCaprio şi-au dat seama că au foarte multe lucruri în comun. Pe lângă Halloween, unul dintre ele era muzica rap. „Leo şi cu mine ne distram întotdeauna pe platourile de filmare“, a precizat Brown. Ea a subliniat că s-au apropiat foarte mult pentru că le plăcea să observe oamenilor şi să îi imite. „Uneori, îmi imaginam că el era o anume celebritate, iar atunci când mă ruga să fac ceva, mă aplecam şi îi şopteam «Sigur, domnule, orice doriţi. Altceva, domnule?», iar el râdea în hohte şi îmi spunea să încetez“, şi-a amintit Brown. 

image

Unul dintre cadourile pe care DiCaprio le-a făcut membrilor echipei de filmare, iar în dreapta Kasi Brown FOTO Huffington Post

 

Brown a primit jobul printr-o împrejurare fericită. În 1999, Brown s-a mutat din Kansas în Los Angeles pentru a-şi îndeplini visul hollywoodian. La momentul respectiv, cea mai bună prietenă a ei lucra ca asistentă de platou al lui DiCaprio pentru „Catch Me If You Can“, lansat în anul 2002. Ulterior, când prietena ei a fost cooptată şi pentru filmul „The Aviator“, care a fost turnat în Montreal, Brown a mers în Canada pentru a o vizita. În timpul zilei, Brown a putut merge pe platourile de filmare, iar seara, cei trei au petrecut-o în oraş. „Fetele din Montreal era înnebunite după el. Una chiar m-a lovit pentru a se apropia de el“, a povestit Brown. 

Leonardo DiCaprio, un om extrem de inteligent şi cu un simţ al umorului ciudat 

Iar atunci când filmările au fost mutate în Los Angeles, iar prietena ei a fost angajată de Kate Hudson, Brown a fost favorită pentru a o înlocui. Tranziţia a fost şi mai uşoară pentru că cele două tinere au aproape acelaşi nume, aşa că Kasi Brown a devenit Kayce Brown. „M-a întrebat dacă sunt interesată să o înlocuiesc. M-am gândit că nu am nimic de pierdut. În plus, mi se dădea oportunitatea, ca regizor, să-i văd pe Martin Scorsese şi Leonardo DiCaprio lucrând împreună. Aş fi fost idioată să refuz o asemenea experienţă“, a declarat Brown. 

Pe platourile de filmare, Brown a învăţat o mulţime de lucruri despre DiCaprio, pe care îl descrie ca fiind un om extrem de inteligent, care ştie o muţime de lucruri despre politică, cultură pop, istorie, are un simţ al umorului ciudat, iar pauzele îi place să şi le petreacă stând de vorbă cu oamenii de pe platou. 

image

Scrisoarea lui DiCaprio pentru Kasi Brown, după ce au încheiat colaborarea FOTO Huffington Post

Leonardo DiCaprio, devotat personajelor sale

La sfârşitul filmărilor, DiCaprio le-a oferit tuturor membrilor echipei saci de zbor inscripţionaţi în stilul lui Howards Hughes, excentricul mogul pe care l-a interpretat în film. „Este un om cu picioarele pe pământ şi îi place să împărtăşească poveştile şi experienţele de viaţă“, a mărturisit Brown. Ea însăşi a avut de învăţat de la Leo, fiind martoră a devotamentului neobosit faţă de personajele pe care le portretizează. „Într-o zi, în timp ce ne îndreptam către platou, am observat că încerca să calce pe toate fisurile de pe trotuar. Îl juca atunci pe Howard Hughes, care suferea de tulburare obsesiv-compulsivă, şi mi-am dat seama că încerca să intre în pielea personajului“, a povestit fosta asistentă a starului.

La sfârşitul filmărilor, Brown chiar a avut şansa de a juca alături de DiCaprio, Scorsese fiindu-i regizor. Actriţa care o interpreta pe mama lui DiCaprio în film nu a putut relua o scenă, aşa că Brown a înlocuit-o în ultima secvenţă a filmului. Brown spune că a memorat accentul sudic al actriţei şi a fost capabilă să o imite perfect. „Când au oprit filmarea, Marty a venit la mine şi mi-a zis: «Eşti o actriţă!», iar Leo mi-a zis, pe un ton impresionat, «Kasi!». Amândoi m-au făcut să mă simt foarte bine în ceea ce priveşte calităţile mele actoriceşti.“

image

Cadoul primit de Kasi Brown de la cineastul Martin Scorsese, la sfârşitul filmărilor pentru „The Aviator“ FOTO Huffington Post 

Leonardo DiCaprio a continuat să o încurajeze după zeci de ani

După ce au terminat de turnat „The Aviator“ şi DiCaprio nu a mai fost şeful ei, Brown a continuat să ţină legătura cu el. În timp ce ea lucra la propriile proiecte, DiCaprio o încuraja, ba chiar i-a propus să-şi depună proiectele la compania sa de producţie, Appian Way, şi chiar i-a dat câteva sugestii pentru un scenariu al unui spectacol de comedie pe care ea l-a produs un deceniu mai târziu. 

În 2015, Brown şi-a îndeplinit visul atunci când a scris şi a regizat comedia „Gone Doggy Gone“, alături de partenerul său de viaţă, Brandon Walter. Potrivit lui Brown, DiCaprio a încurajat-o pe tot parcursul, în ciuda anilor care au trecut de când au încheiat colaborarea. Cel puţin din punctul lui Brown de vedere, DiCaprio pare a fi o persoană care îşi doreşte să fie la fel ca toţi ceilalţi, ajutându-i pe cei din jur să-şi atingă propriile vise. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite