Cine sunt singurele două femei din top 10 Forbes al vedetelor cu cele mai mari câştiguri în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicieni, scriitori, sportivi şi vedete de televiziune se regăsesc în cel mai recent top realizat de Forbes care arată lista celor mai bine plătite 100 de celebrităţi în ultimele 12 luni. În top 10 se află o cântăreaţă şi o scriitoare.

Vedeta cu cele mai mari câştiguri în perioada 1 iunie 2016- 1 iunie 2017 este rapperul american Sean Combs, care s-a îmbogăţit în ultimul an cu 130 de milioane de dolari, arată revista Forbes.

Următoarele două locuri sunt ocupate de către femei - cântăreaţa Beyoncé (105 milioane de dolari) şi autoarea J.K. Rowling (95 de milioane de dolari), celebră pentru seria „Harry Potter“.

Beyoncé (36 de ani) a fost declarată cea mai bine plătită cântăreaţă a anului, detronând-o pe Taylor Swift, deţinătoarea titlului de anul trecut. Turneul său mondial „Formation“ a fost un succes incredibil, încasând peste 250 milioane de dolari, potrivit Forbes. Cântăreaţa mai deţine o parte din serviciul de streaming Tidal, care a crescut atunci când Sprint a investit 200 de milioane de dolari în companie la începutul lui 2017.

J.K.Rowling (52 de ani) colectează încă cecuri considerabile de pe urma lui „Harry Potter“, la mai bine de 20 de ani de când a lansat prima carte. Anul acesta, a publicat o altă carte best seller, „Harry Potter şi Copilul Blestemat“, şi a produs piesa de teatru cu acelaşi nume din Londra, care este sold out până în 2018. Şi filmul „Fantastic Beasts and Where to Find Them“ s-a bucurat de success, încasând 812 milioane de dolari la box office-ul global.

Top 10 cele mai bine plătite celebrităţi din lume în 2017

1. Sean Combs - 130 milioane dolari

2. Beyoncé Knowles - 105 milioane dolari

3. J.K. Rowling - 95 milioane dolari

4. Drake - 94 milioane dolari

5. Cristiano Ronaldo -  93 milioane dolari

6. The Weeknd - 92 milioane dolari

7. Howard Stern - 90 milioane dolari

8. Coldplay - 88 milioane dolari

9. James Patterson - 87 milioane dolari

10. LeBron James -  86 milioane dolari

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite