Cătălin Măruţă: „Mă culcam şi mă trezeam cu Pro TV-ul când lucram la TVR“

„«Niciodată să nu spui niciodată» este cea mai bună deviză pentru showbiz“, spune prezentatorul care se întoarce azi pe micile ecrane cu emisiunea ce-i poartă numele, „La Măruţă“. El, însă, a aplicat principiul şi în viaţa personală, unde familia ocupă primul loc.

Măruţă ştie că dacă-ţi doreşti ceva foarte mult, o să reuşeşti. La 35 de ani şi cu o experienţă de peste 10 ani în media, prezentatorul de la Pro TV priveşte în urmă cu mândria că nu-şi datorează succesul doar muncii şi ambiţiei personale, ci şi celor două suflete dragi de acasă, David (2 ani) şi Andra (27 de ani).

Oricât de supărat aş fi, când ajung acasă şi David îmi spune: „Tata, besc mult“, adică te iubesc mult, uit de toate problemele. Andra are o familie numeroasă, eu nu am avut parte de fraţi şi ne-ar plăcea foarte tare încă un copil, doi, trei.

„Adevărul“: Cum ţi-ai petrecut vacanţa?
Cătălin Măruţă: Am avut mai multe mini-vacanţe, la Mamaia, Poiana Braşov, la concert Robbie Williams la Milano şi câteva zile în Spania, unde mergem de fiecare dată de ziua Andrei. 23 august ne prinde alături de prieteni, în Marbella.

Începând de azi, nu mai prezinţi „Happy Hour“, ci „La Măruţă“. Ce e diferit în emisiune?

Oamenii spuneau de foarte multe ori „ai fost la Măruţă“, iar numele de „Happy Hour“ era o convenţie, aşa că nici nu simţim trecerea asta. Numele îţi permite o gamă mai variată de subiecte pe care le poţi aborda, cu rubrici noi. S-a modificat puţin decorul, s-a modificat imnul emisiunii şi avem un personaj care ne-a plăcut foarte tare şi pe care vrem să-l folosim mai mult, Nea Alecu.

Te simţi în competiţie cu prezentatorii de emisiuni de divertisment?
Întotdeauna te simţi în competiţie şi ai oameni la care te raportezi, dar noi, întrega echipă, am fost învăţaţi să ne uităm mai mult în grădina noastră şi la ceea ce avem noi de făcut şi nu ceilalţi.

Ai fost pe acelaşi tronson cu Simona Gherghe, din 9 septembrie începe şi Teo emisiunea de la Kanal D. Le priveşti ca pe un pericol?
Nu le consider un pericol. E o competiţie normală, ca în orice domeniu de activitate. Cum în sport există echipe de fotbal care luptă pentru titlu, şi în televiziune există emisiuni care luptă pentru audienţă şi pentru locul I.

Foarte mulţi oameni, când mă văd pe stradă mă întreabă: „Salut, Măruţă, ce faci? Eşti bine?“, la care eu le zic: „De unde ne cunoaştem?“, iar ei îmi spun: „Am impresia că te cunosc de o viaţă, dacă te văd toată ziua la TV“.

De ce să se uite publicul la Măruţă şi să nu dea pe alt post sau să se ducă la o plimbare în parc?
Pentru că nu minţim. Subiectele de la noi în emisiune nu sunt fabricate, sunt reale, cu personaje cărora nu li se pun vorbe în gură. Sunt oameni care vin ca să spună cum stau lucrurile, pentru că se simt confortabil pe canapeaua respectivă şi au încredere în noi. Pe public nu poţi să-l minţi la nesfârşit. Dacă-l minţi o dată, de două ori, a treia oară te va părăsi. Noi încercăm să nu facem asta nici măcar 0,01%.

Ce crezi că vor consumatorii de divertisment? Cum s-au schimbat opţiunile lor, din perioada „Tonomatului dp 2“ până azi?
Prezentam „Tonomatul dp 2“ acum opt ani. S-au schimbat showbizul, vedetele, oamenii, ne-am schimbat noi, totul e mult mai dinamic. Înainte nu era rapiditatea ştirilor cu vedete cum e astăzi, nu erau atât de multe site-uri tabloide şi atâtea emisiuni. Totul s-a schimbat.

Crezi că e în bine sau în rău schimbarea asta?
Depinde cum priveşti. Eu cred că e în bine, pentru că fiecare are posibilitatea să cearnă şi să aleagă informaţia. Ai mai multă infomaţie şi tu îţi iei exact ce-ţi trebuie sau ce te interesează.

Ce ai învăţat cel mai mult din meseria pe care o practici?
Niciodată să nu spui niciodată. Am avut invitaţi care stăteau pe canapea şi spuneau: „Eu, să vin pe canapeaua asta şi să povesteasc aşa ceva? Niciodată!“ şi peste două-trei luni ne întâlneam şi îmi povesteau. „Niciodată să nu spui niciodată“ cred că este cea mai bună deviză pentru tot ce înseamnă showbiz.

Care sunt aspectele pentru care eşti mândru că prezinţi emisiunea?
Am avut ocazia să ajut oameni, iar lucrul ăsta m-a făcut să mă simt foarte bine. Tudorel e un exemplu, un copil care lucra la salubrizare a reuşit să aibă o casă nouă în Tulcea. Impresarul Marius Gavrila avea 160 de kilograme şi dacă nu făcea operaţia de micşorare a stomacului, mai mult ca sigur, ajungea la 200 de kilograme. Fronica, un alt personaj amărât, găsit la „Românii au talent“, şi-a văzut pentru prima oară mama. Laurette şi-a întâlnit tatăl pentru prima oară după 17 ani. Mihai Trăistariu nu-şi mai văzuse fratele din Anglia, sora profesoară, fratele pictor de foarte mulţi ani, iar faptul că eu am putut să-i pun pe toţi la o masă, pentru mine a însemnat foarte mult. Sunt momentele în care găseşti fericirea aia adevărată. În fiecare an, înainte de Paşte şi de Crăciun facem „Minunile lui Măruţă“ prin care, de fapt, sub forma unui show de divertisment, încercăm să ajutăm oameni. 

Unii spun că eşti cam băgăreţ când ajungi la subiectele de cancan. Ţi-ai făcut şi duşmani?
E inevitabil în meseria asta. Dar, de fapt, ce înseamnă că eşti băgăreţ?

Că vrei să scoţi adevărul la suprafaţă.
Eu nu vreau să vină oamenii la noi în emisiune ca în instanţă, când unul trebuie să îi pună la zid ca să scoată adevărul. E ciudat că sunt anumiţi invitaţi care apar în toate revistele, în toate ziarele, iar când vin la tine în emisiune şi tu îi întrebi: „Bună, ce-ţi face prietenul?“ îţi zice: „Stai, că nu vreau să vorbesc despre viaţa mea personală“. Cum nu vrei să vorbeşti dacă ai umplut toată presa? Şi atunci, probabil că sunt câţiva oameni de acasă care n-au citit presa şi zic: „Uite, vezi ce băgăreţ e Măruţă?“, dar, de fapt, invitaţii ăştia, de foarte multe ori, sunt ipocriţi, pentru ei vorbesc mult despre viaţa lor, îşi pun poze pe Facebook.

Încercăm să nu minţim publicul nici măcar 0,01%

Cu Eric Braeden, interpretul lui Victor Newman din "Tânăr şi neliniştit", şi Loredana

Interviu distractiv cu Fran Drescher, protagonista din "Dădaca"

Care este targetul tău de public?

Cred că publicul nostru este cel care vrea să vadă lucrurile corecte, care nu vrea să fie minţit şi care vrea să vadă şi alte persoane. De exemplu, Narcis Ianău. Mama lui munceşte în Italia de foarte mult timp, iar noi am reuşit să-l ducem acolo, să-şi vadă mama, dar şi să-l susţinem la Eurovision, pentru că ne-am dat seama că băiatul ăsta e talentat, dar nu are posibilităţi să se promoveze. Încercăm să arătăm oamenii valoroşi, cum încercăm să demascăm şi impostorii din showbiz.

În ţară când merg, mie îmi place să stau de vorbă cu oamenii, ei vin şi-mi aduc reviste pe care le-au decupat cu mine. La Braşov, de exemplu, au adus zacuscă, la Bistriţa au venit cu ţuică. Mi se întâmplă un lucru foarte interesant: foarte mulţi oameni, când mă văd pe stradă mă întreabă: „Salut, Măruţă, ce faci? Eşti bine?“, la care eu le zic: „De unde ne cunoaştem?“, iar ei îmi spun: „Am impresia că te cunosc de o viaţă, dacă te văd toată ziua la TV“. Pe bine mă bucură că nu se formalizează când vorbim, pentru că asta înseamnă că suntem ca o gaşcă de prieteni. 

Cei de la Pro TV te-au numit „omul cu toate vorbele la el“. Când ai rămas fără vorbe, fără cuvinte?

Tin minte un moment, când bunica siamezelor Lina şi Gherghina şi-a văzut nepotul după foarte mulţi ani. Atunci înghiţeam în sec, aveam lacrimi în ochi, eram atât de emoţionat încât pentru mine nu mai conta că sunt la televizor şi să se uită lumea la mine. Eu o vedeam pe femeia aia ca pe bunica mea.

Ce emisiuni urmăreşti, de la noi şi din străinătate?
Mă uit la absolut toate emisiunile de la televiziunile din România. Mi se pare normal să vezi ce se întâmplă, cum se poziţionează sau ce fac ceilalţi. Cat despre cele din străinătate, la un moment dat, mă uitam la toate showurile lui Jay Leno.

Ce de deranjează la emisiunile de divertisment?
Divertismentul s-a împărţit în showuri mari şi în divertisment tabloid. La divertismentul tabloid, de zi de zi, mă enervează făcăturile, pentru că le simţi, le vezi.

Dacă n-ai mai practica meseria asta, pe ce te-ai reprofila?
Am terminat Dreptul, am şi carnet de avocat, am profesat puţin la început, acum sunt suspendat din Barou, iar cu o taxă modică de 500 de lei, mă pot reînscrie şi pot să fiu avocat. Acum, nu ştiu dacă m-aş mai întoarce în meseria asta. Cred că ar fi ceva tot legat de presă şi de media.

Pentru mine, Pro TV era totul, era visul meu. Când lucram la TVR, colegii şi şefii mei ştiau că am un caiet unde urmăream tot ce se întâmpla la Pro TV. Dacă voiai să vezi grila de programe de la Pro TV, când a fost publicitate şi când a fost o emisiune, ce s-a întâmplat, cât timp a durat, cine a prezentat, te uitai la mine în carnet.

Unii îşi pun succesul pe seama norocului, alţii spun că au fost oamenii potriviţi la momentul potrivit sau că i-a sfătuit cineva de bine. Tu cui sau căror lucruri le datorezi faptul că ai ajuns aici?
Trebuie să-ţi doreşti foarte tare. Dacă îţi doreşti din tot sufletul ceva, nu are cum să nu se întâmple acel lucru. Când eram la Târgu Jiu, îmi doream foarte tare să fac radio, pentru mine, era totul. Am făcut radio la Târgu Jiu, şi la Bucureşti, la mai multe posturi. Apoi, începuse să-mi placă povestea cu televiziunea, pentru mine, Pro TV era televiziunea cu care eu mă culcam şi cu care mă trezeam, era întotdeauna pe butonul numărul 1 de la telecomandă. Când lucram la TVR, colegii şi şefii mei ştiau că am un caiet unde urmăream tot ce se întâmpla la Pro TV. Dacă voiai să vezi grila de programe de la Pro TV, când a fost publicitate şi când a fost o emisiune, ce s-a întâmplat, cât timp a durat, cine a prezentat, te uitai la mine în carnet. Când mă întâlneam cu prietenii, îmi spuneau: „Măruţă, putem să vorbim şi despre altceva?“. Pentru mine era totul. Colegii din TVR ştiau că eu întotdeauna vorbeam de Pro TV. Ăsta era visul meu. Când erau campaniile Pro TV-ului, făcute în curtea televiziunii, întotdeauna veneam, stăteam pe lângă zidurile lor şi mă uitam. Ştiam tot.

Cum ai ajuns la Pro TV?
A fost foarte interesant. Am avut povestea cu TVR-ul, apoi povestea cu Realitatea, o perioadă scurtă, după care m-am întors la TVR. A venit propunerea din partea celor de la Pro TV. M-am întâlnit cu Mona Segall şi am povestit în mare, ţin minte că aveam emisiunea „Plaja lui Măruţă“. În ziua aia, eu trebuia să ajung la 17.00, dar veneam cu microbuzul de la mare şi am ajuns la 21.00 la întâlnire, adică prima întâlnire a fost cu o marjă de vreo patru ore întârziere (râde). Eu le-am explicat că am terminat la 12.00 emisiunea şi că microbuzul de la TVR nu merge cu mai mult de 70 de km/h, plus că nici nu era autostrada terminată pe vremea aia. Mona şi echipa mi-au propus să vin să facem un pilot şi după ce am făcut şi pilotul, au zis să facem o emisiune. Ţin minte şi acum clipa când m-am dus în TVR şi am zis: „Ştii, visul meu a fost dintotdeauna Pro TV. O să mă duc. Chiar dacă o să fac emisiunea asta doar o zi sau o săptămână, ştiu că mi-am atins visul şi apoi pot să fac orice altceva“. A fost una dintre deciziile pe care le-am luat cu tot sufletul, indiferent de ceea ce urma să se întâmple cu viaţa mea, pentru că emisiunea putea să nu meargă şi după un sezon să-mi spună: „Mulţumim, la revedere!“. Pentru mine, nu mai conta. Probabil că dacă nu mergea, acum eram avocat (râde).

Acum ce vise ai?
Acum, cred că cel mai important este să te menţii acolo unde eşti. Nu ştiu dacă am vise cât planuri pentru familie, pentru copil: să fie ferit de probleme, să înveţe. Când devii părinte, se schimbă situaţia. 

Te consideri un om fericit?
Atâta timp cât când intru în casă îi văd pe David zâmbind şi pe Andra bucuroasă, da. Cred că asta e cea mai mare bucurie. La început, când cineva îmi arăta pozele din telefon cu copilul şi îmi spunea că asta e cea mai mare bucurie eu credeam: „Da... toţi zic aşa“. Dar, după ce ai copil, faci acelaşi lucru. Telefonul meu e plin de poze cu David, întotdeauna vorbesc despre el. Oricât de supărat aş fi, în momentul în care ajung acasă şi David îmi spune: „Tata, besc mult“, adică te iubesc mult, uit de toate problemele, nu mai am nicio grijă. Familia e pe primul loc şi cred că asta e pentru toată lumea. Familia e întotdeauna cu tine, datorită unei familii fericite, închegate, poţi să-ţi faci treaba şi să te duci relaxat la muncă, să-ţi placă. Dacă ai probleme acasă, ele se văd şi în viaţa de zi cu zi.

Chiar ai zis ai renăscut când s-a născut băiatul tău.
David ne-a schimbat viaţa foarte mult, e totul. E o altă senzaţie, când o să citească aceste rânduri cineva care are copil, o să înţeleagă. Cineva care nu are copii, nu o să înţeleagă, pentru că e un sentiment pe care nu poţi să-l obţii dacă nu-l trăieşti. Poţi să-şi imaginezi ce frumos e într-o vacanţă, pentru că ai mai fost în alta asemănătoare, dar până nu ai copilul tău, să-l vezi cum îţi povesteşte, că face tot felul de stângăcii, n-ai cum să explici.

Ai început să-i dai sfaturi, de mic?
Are doi ani şi şase luni şi acum am ajuns la etapa în care a înţeles că orice vrea, trebuie să spună „te rog frumos“ şi, după ce primeşte, să spună „mulţumesc“. De exemplu, când vrea telefonul mobil, îmi zice: „Tata, pic“, adică un pic şi eu nu i-l dau până nu-mi spune „te rog frumos“, stâlcit, cum poate el.

Îl obişnuieşti cu tehnologia?
N-ai cum să-l fereşti. Îl încurajez să se joace, dar, dacă vede telefonul şi îl ia, ştie să-l deblocheze şi să ajungă pe YouTube. Cred că toţi copiii din ziua de azi sunt aşa.

Îi place lui David să fie pe scenă?
E disperat. Eram cu Andra la concert, la Braşov, am vrut să-i dau un buchet de flori, dar nu s-a lăsat până nu i-a dat el trandafirii şi a rămas cu Andra pe scenă. Nu ştiam cum să-l mai dăm jos de acolo. Şi la „Românii au talent“, în pauzele publicitare se urca pe scenă, iar la emisiune, la mine, când venea, abia îl scoteam.

Am înţeles că vreţi să vă mai extindeţi familia.
Andra are o familie numeroasă, eu nu am avut parte de fraţi şi ne-ar plăcea foarte tare încă un copil, doi, trei. Eu am simţit lipsa fratelui, mi-ar plăcea să am un frate şi când am o problemă să-l sun, să fie primul căruia să-i spun, să se bucure toţi de bucuria unuia, să fie toţi când cineva trece printr-o perioadă mai dificilă.

Vă doriţi fetiţe sau băieţei?
Nu cred că asta contează foarte mult. Dacă o întrebi pe Andra, o să-ţi spună că şi-ar dori o fetiţă. Şi mie mi-ar plăcea să avem o fetiţă, dar, şi dacă ar fi băiat, nu ne deranjează absolut deloc. Când Andra era însărcinată cu David, tot spunea: „Aici e Măriuca mea“ şi la început credeam şi eu că e Măriuca noastră, dar când ne-am dus la domnul doctor, ne-a spus din prima că nu e Măriuca. Bucuria pe care ţi-o dă un copil nici nu ţine cont că e băiat sau că e fată. Mi-ar plăcea o familie numeroasă, iar David e un copil foarte darnic, cred că i-ar plăcea foarte tare să mai aibă o frate sau o soră. Observ, în grupul nostru de prieteni, când ieşim undeva, că el întotdeauna dă şi la ceilalţi copii, îşi dă şi jucăriile cu cea mai mare plăcere.

Fiind foarte prietenos, mai mereu eşti înconjurat de oameni. Ai şi momente de singurătate?

Prima oară când am venit în Bucureşti stăteam la un cămin de nefamilişti, apoi m-am mutat într-un alt cămin. Mi-a plăcut întotdeauna să fiu înconjurat de oameni, dar am avut momente când m-am mutat singur şi îmi plăcea foarte mult povestea asta, de a sta singur, de a-mi aranja lucrurile, de a te bucura oarecum de singurătatea aia.

Asta era până să-ţi întemeiezi o familie. Acum mai ai momente când vrei să rămâi singur, doar cu gândurile tale?
Când pleci de acasă şi conduci maşina rămâi tu cu gândurile tale şi nu te simţi bine, abia aştepţi să fii cu ei, să povesteşti.

Cum te relaxezi după o zi de muncă?
Avem un grup de prieteni cu care ne place să ne întâlnim. Cred că asta e cel mai important, să ai nişte prieteni adevăraţi. Mergem la film, când avem ocazia, ieşim în oraş.

Ce filme ai văzut de curând?
Ultimul pe care l-am văzut, acum câteva zile, „Greu de pensionat 2“, o comedie cu Bruce Willis care mi-a plăcut foarte tare.

Ce cărţi citeşti?
Citesc cam tot ce-mi cade în mână. Mi-am cumpărat ultima carte din aeroport. Cred că a fost cu Dan Puric.

Crezi în Dumnezeu?
Foarte mult. De mic am fost învăţat cu biserica şi cu credinţa. Bunica mea mă ducea în fiecare duminică la slujbă. Cu David, cât am stat la Poiana Braşov, duminica, ne-am trezit de dimineaţă şi am plecat ca băieţii la biserică şi l-am dus să-l împărtăşesc. Îmi place foarte tare chestia asta. Sunt foarte credincios şi, în acelaşi timp, încerc să-l fac şi pe el la fel. A învăţat să se închine, să zică „Doamne, Doamne“.

Dacă ai mai avea 20 de ani, ce ai face?
Multe, foarte multe. Mulţi spun: „Să am 20 de ani şi mintea de acum (35 de ani – n. r.)“. Unul dintre lucrurile pe care le-aş face foarte, foarte tare ar fi să călătoresc mai mult, peste tot în lumea asta.

Dacă te-ai întoarce în timp, ai schimba ceva?
Cred că întotdeauna când te uiţi în trecut, ai vrea să mai corectezi anumite lucruri, dar, în linii mari, nu. După ce aş fi terminat liceul, tot Facultatea de Drept aş fi făcut-o, pentru că mi-a plăcut, apoi tot în televiziune şi radio aş fi fost.