Casa lui Justin Bieber, percheziţionată. Un apropiat al cântăreţului a fost arestat pentru posesie de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a investigat casa lui Bieber, după ce solistul de 19 ani a fost acuzat că a aruncat cu ouă în imobilul vecinilor, cauzându-le daune importante. Fiindcă au găsit droguri în reşedinţă, oficialii l-au reţinut la secţie pe interpretul canadian, iar pe un tânăr din anturajul său l-au arestat.

În urma acuzaţiilor de vandalism, poliţia a cercetat casa lui Justin Bieber din Calabasas, Los Angeles. „Nu a fost arestat, dar nici nu a fost absolvit de vină“, a declarat David Thompson, citat de Reuters. Oficialul a menţionat că solistul nu a putut fi interogat, în lipsa avocaţilor săi. „Ouăle pot părea nesemnificative, dar se ridică la nivelul unei infracţiuni. În acest caz, există o victimă a cărei casă a fost prejudiciată, ceea ce reprezintă un incident serios“, a continuat acesta.

În timp ce căutau probe video, oficialii au găsit droguri, iar cei opt oameni în reşedintă au fost reţinuţi, potrivit BBC. Deşi a făcut o vizită la secţia de poliţie, Bieber nu a fost arestat, spre deosebire de colegul său ce deţinea droguri (posibil cocaină).

Până şi-a ameninţat fanii că se retrage din lumea muzicală, anul trecut, Bieber a fost acuzat că a făcut raliuri în cartier într-un Ferrari, că şi-a scuipat un vecin în timpul unui conflict şi a riscat să ajungă după gratii fiindcă a vandalizat peretele unui hotel din Brazilia. În noiembrie 2012, un paparazzo a spus că interpretul piesei „Baby“ l-a agresat.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite