Cântăreaţa Lana Del Rey va lansa primul său volum de poezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lana Del Rey FOTO Guliver/Getty Images
Lana Del Rey FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreaţa Lana Del Rey va lansa volumul de poezii intitulat „Violet Bent Backwards Over the Grass“, a anunţat grupul Simon & Schuster citat de The Hollywood Reporter.

Ea a anunţat debutul editorial încă din primăvara anului trecut. 

„«Violet Bent Backwards Over the Grass» este poezia care dă titlul cărţii şi prima pe care am scris-o“, a spus cântăreaţa. „Poeziile sunt eclectice şi oneste şi nu încearcă să fie altceva decât ceea ce sunt şi, din acest motiv, sunt mândră de ele, mai ales că spiritul în care au fost scrise a fost foarte autentic“.

Cartea de poezii va fi lansată iniţial în variantă audio. Cântăreaţa îşi va recita scrierile acompaniată de muzică scrisă de Jack Antonoff. Acest album va fi disponibil pentru descărcare din 28 iulie.

Variantele vinil şi CD vor fi lansate pe 2 octombrie.

„Violet Bent Backwards Over the Grass“ va cuprinde peste 30 de poezii. Volumul imprimat, care va fi lansat pe 29 septembrie, va cuprinde pagini de manuscris şi fotografii originale realizate de cântăreaţă.

Născută pe 21 iunie 1985, Elizabeth Woolridge Grant, cunoscută sub numele de scenă Lana Del Rey, este o cântăreaţă şi compozitoare americană. A devenit cunoscută în 2011, graţie melodiei „Video Games”, care a devenit foarte populară online. A lansat şase albume - „Lana Del Ray” (2010), „Born to Die” (2012), „Ultraviolence” (2014), „Honeymoon” (2015), „Lust for Life” (2017) şi „Norman Fucking Rockwell!” (2019). A fost de şase ori nominalizată la Grammy, însă nu a obţinut niciun trofeu.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite